Mai intai v-am rugat sa completati un chestionar. Dupa care, o saptamana mai tarziu au venit rezultatele, pe care le-am si discutat. Acum e momentul sa ne apropiem nitel de miezul problemei.

Cred
ca din toate subiectele legate de cresterea copiilor pe care le-am abordat de-a
lungul timpului aici, in ultimii (aproape) patru ani, cel de care m-am ferit de
fiecare data a fost cel al hranirii copiilor. Si asta pentru ca exista atatea
teorii, atatea variante, atatea pareri si atatea metode, incat pur si simplu
nici nu prea stii ce si cum sa faci. Eu
una stiu sigur ca blogul meu nu a fost pana acum o sursa reliable de informare
pe tema asta, dupa cum ziceam mai sus. Insa mi-as dori sa schimb un pic
situatia de facto.

Recunosc
ca nu m-as fi urnit nici in momentul asta, desi mi-am pus in plan de mult, sa
fac un serial blogosferic cu fiecare din cele trei experiente si cu un corolar
frumos, privind invatamintele pe care le-am tras eu dupa trei copii (unul mai
diferit de celalalt), daca nu ar fi aparut povestea cu Danonino – branzica natur,
dar mai ales motivul pentru care s-a luat decizia de a lansa acest produs pe
piata.

O sa va povestesc cum aveam eu adanc
inradacinate lucruri in cap, cum credeam ca stiu multe, dar de fapt nu stiam
mai nimic, cum mi-am schimbat eu modul de a gandi, cum am imbratisat concepte
noi dar mai ales cate lucruri am invatat. Despre diversificare, dar mai ales
despre nutritie.



Si o sa incep cu unul din cele mai delicate subiecte: cel legat de calciu si vitamina D. 


De exemplu eu nu am stiut pana acum vreo patru ani ca pentru a se fixa Calciul acolo unde trebuie si unde este nevoie cu adevarat de el, el are nevoie de vitamina D ca si „catalizator”. Am luat de buna recomandarea doctoritei fetei mele ca trebuie sa ii administrez vigantol profilactic si ca musai de la 6 luni, odata cu inceputul diversificarii sa ii fac zilnic faimoasa branza calcica. Ceea ce m-am si executat. Acum de ce sa ma plang, Rebecca a fost copil exemplar la mancare, si chiar daca nu i-am dat branza aceea vreodata separat, i-am inserat-o mereu in masa de fructe, care era pasata (dupa alta teorie revolutionara, a mamei, la care am aderat la vremea respectiva fara sa cracnesc). 


Dupa ce am trecut de faza cu pasatul s-a terminat si epopeea branzei facuta din calciul lactic. Si odata cu finalul ei, s-a terminat de tot cu existenta calciului lactic in casa noastra, pentru ca David a refuzat cu indarjire sa guste „chestia aia” iar la Radu nici macar nu m-am mai sinchisit sa incerc, cu toate ca in jurul meu (aceeasi mama personala cu vederi si opinii foarte ferme) s-a protestat nitel. Si totusi, de unde isi iau ei calciul si D? Pai din alimentele pe care le consuma. Lactate in diverse variante, de mai multe ori pe zi (la David cel putin a trebuit chiar sa ii reduc portiile, pentru ca, nah, si ce e prea mult strica), fructe si legume (Slava Domnului, sunt fani brocoli, spanac, fasole verde sau conopida) sau produse uscate (si aici o duc bine, pentru ca am niste veverite pe post de copii care ar manca non stop nuci). Iar vitamina D din razele de soare mai ales, de care nu i-am ferit, chiar daca i-am protejat (cu SPF). Si nu, nu au nici un fel de lipsuri, mi-au confirmat analizele de rutina pe care le-am mai facut din cand in cand.


Problema adevarata nu este in gasca mea de kinderi, ci in restul tarii. Pentru ca s-a facut un studiu, la nivel national, pe esantion reprezentativ, acum vreo patru ani si s-a descoperit ca: 93% dintre copiii de varsta prescolara au carente, mai mari sau mai mici de Calciu si 99,7% au deficiente de Vitamina D. 99,7%, mai zic o data. Si nu, nu e gresit. Chiar 99,7%.  


Sa mai continui? 27% dintre copii consuma zilnic un produs lactat. Cand au fost intrebate mamele de ce nu consuma copiii lor produse lactate, aproape 77% au raspuns ca „nu ii place copilului” si mai mult, 25% din ele au raspuns ca „nu e sanatos”. Alte date (cam halucinante in opinia mea) din acest studiu mai aveti aici.


Intr-adevar este dificil sa jonglezi cu alimentatia, mai ales cand in jur sunt enorm de multe tentatii nesanatoase, e greu sa te tii de reguli de alimentatie si nutritie, cand timpul nu iti este deloc prieten si mai greu este sa faci asta cand mediul nu este propice deloc (si aici dau inclusiv exemplul propriei mele fiice, care a venit acasa doua zile la rand cu sandvisurile cu cascaval gouda bio, neatinse, pe motiv ca nici unul din colegii ei nu mananca cascaval ci mezeluri).


Revenind la oile noastre, adica la lipsa calciului si a vitaminei D, mai vreau doar sa subliniez un lucru: osatura copiilor se schimba in proportie de 50% pana la 100% in decursul unui an, fata de un sistemul osos al unui adult care se „reinnoieste” cu o rata de aproximativ 10-12% pe an. Ca organismul sa poata tine ritmul cu aceste schimbari este necesar ca acel calciu pe care si-l ia din alimente sa se poate fixa acolo unde trebuie. Fara Vitamina D, calciul trece pur si simplu prin sistemul digestiv si este „Pa”. 


Sfatul meu sincer este sa faceti un mini recensamant al lucrurilor pe care le mananca copiii vostri, sa vedeti ce este de schimbat, si cum puteti jongla in asa fel incat ei sa accepte schimbarile. Nu este usor sa gasesti surse pure de vitamina D, insa nici imposibil nu este.


O varianta acceptabila, mai ales ca majoritatea dintre noi nu dispunem aproape deloc de timp, este produsul nou de la Danonino Branzica Natur. As vrea sa nu sariti de doi metri in sus pana nu cititi si motivele care ma fac sa spun acest lucru.


1. Produsul este realizat din 65% branza de vaci si 35% iaurt. Nu exista altceva in afara de produse obtinute din lapte si fermentii care ajuta la formarea iaurtului. 

2. Nu are zahar. Chiar nu are. Si asta se simte si la nivelul gustului, si da, exista riscul ca pustii vostri sa nu il primeasca cu bratele deschise. Aici va puteti juca, puteti adauga cateva picaturi de miere, niste fructe proaspete, poate cativa stropi de dulceata,  variante exista.
3. Are Vitamina D si calciu, adaugate. Nu stiu daca sunt de sinteza, banuiesc ca da. Prima intrebare pe care mi-am pus-o eu cand am auzit de „imbogatirea” produsului cu cele doua ingrediente a fost „bun, si daca este in exces pentru un anumit copil? Dupa care mi-am amintit de rezultatele studiului si am realizat ca de fapt nu va avea cum sa fie in exces, la ce carente se inregistreaza in tara asta. Si daca totusi, aveti temeri, ca si mine, puteti foarte simplu sa va uitati pe tabelul cu informatii nutritionale si sa evaluati singure, daca si cat de mult e prea mult. 
4. Vine in portii mititele.

Nu stiu cat de mult v-am plictisit, trecand peste reactiile negative ale unor cititoare, legate de aceasta campanie, va mai zic doar ca studiul acela este o realitate si o realitate extrem de trista. Si ca, vreti sau nu vreti, acest produs este o alternativa viabila si facila. Si ca l-as recomanda la orice ora acelora care nu au timp la dispozitie sa prepare ceva in casa dar mai ales acelora care nu dau in mod regulat suplimente de vitamine, din diverse motive.



(Postare in cadrul campaniei de dialog cu mamele, campanie initiata de Danone, cu ocazia lansarii pe piata a Danonino branzica natur.)