Ieri seara vazand pe wall-ul Dianei acest link, si stricandu-mi tot zenul posibil, mi-am zis ca nu ii voi da aceasta satisfactie doamnei respective sa ii ofer si eu mai mult trafic vorbind despre ea. Si totusi. Chiar daca ea mai intai spune ca inca traim intr-o tara libera, in care fiecare are dreptul (inca) sa isi exprime opinia cum crede de cuviinta, personal cred ca da, chiar fiecare trebuie sa isi exprime opinia proprie si personala insa cu asumarea consecintelor. Nu poti sa iti spui parerea, stiind ca vei provoca o furtuna, si dupa aia sa te vaieti, „aoleu, am fost linsata”. Vorba aia, „cine seamana vant, culege furtuna”.

Trecand peste aceasta introducere, sa vedem de ce doamna „si-a ridicat tot internetul in cap”. Pai simplu, doamna ii aduce circumstante atenuante Veronicai Bereanda. Oferind cu mare generozitatea propria experienta ca si dovada. Ca este sistemul, ca pana la urma, doamna livreaza exact ceea ce doreste sistemul sa obtina, si uite de-aia este ea pe locul 4. Deci sistemul este de vina.
Ca, mai mult o intelege, pentru ca a trecut si ea prin invatamant si ca in clasele ei erau doar „challenger-i” si ca se simtea ca intrand intr-o arena cu lei, ea fiind un dresor fara experienta, cand iesea din cancelarie. Deci copiii sunt de vina.

Ati inteles, da? Sistemul si copiii. Cat de simplu este sa dai vina pe ceilalti, fara sa te uiti o clipa la tine si sa vezi daca intr-adevar esti facut pentru asa ceva. Cat de simplu e sa arunci vina pe „sistem” (ca doar nu-i asa, oricum toti ne plangem de cate un sistem in tara asta, ele sunt vinovatele pentru toate relele care se intampla aici). Si, Doamne, cat de simplu este sa dai vina pe copii, after all, cu ei e cel mai simplu, ca nu au mecanisme de a se apara, dar lasa ca si le dezvolta ei repede, si nu impotriva profesoarei ci impotriva lor insisi, si le descoperim abia la psiholog, dupa ce copilul a facut ulcer sau a vrut sa isi ia viata.

Cuvintele ei ma sperie. M-ar speria in orice situatie, insa ma sperie cu atat mai mult cu cat doamna este o infocata sustinatoare a „home-schooling-ului”. Ma sperie comparatiile ei, referitoare la copii, care nu-s altceva decat niste masini de provocat (ca zice ca-s involuntare sau intentionate provocarile nici nu mai conteaza) si ca este imposibil sa gestionezi o clasa intreaga de 30 de copii (ok, aici am si eu o buba, ca ar fi  perfecte niste clase de maxim 20 de copii, intr-o lume ideala). Ma sperie, pentru ca am copilul la scoala acum si imi este groaza de cand cu toata povestea asta, ca si ea ar putea fi privita la fel la un moment dat (nu este cazul, slava Domnului), ca fiind doar un element instigator, care uite nu vrea sa invete, nu vrea sa faca nimic tocmai si fix ca sa ii faca in ciuda profesoarei, cand de fapt problema nu este niciodata la copil, ci la adult.

Si mai ales ma sperie concluzia ei, cum ca de fapt nu sunt decat doua variante de a te comporta ca si invatator/profesor whatever: ala „bun” caruia i se urca toti in cap si care nu preda mai nimic si ala „rau” de tipa, urla, eventual te da si cu capul de tabla, dar care obtine rezultate.

Nu, „doamna profesoara de pian”, nu este asa. Am intalnit zeci de dascali dintr-o a treia categorie, oameni facuti pentru a fi intre copiii, care pur si simplu, prin duhul blandetii, voce calda si personalitatea lor ne-au facut sa fim oamenii care suntem azi. Eu am cel putin 20 de exemple, pe tot parcursul celor 16 de scoala, stiu sigur ca multi dintre prietenii mei au la fel. Poftim, o poveste poti citi aici, la Ada, stimata doamna profesoara de pian.

Datorita unora ca ei, am iubit materiile respective, si am ajuns sa imi doresc sa aflu mai mult, si sa studiez, sa citesc mai mult, chiar daca nu erau incluse in programa. Imi amintesc cum scapata de terorista pe care am avut-o ca invatatoare in primara, am dat peste cea mai minunata profesoara de romana, care ne-a fost si diriginta in cei patru ani, si care efectiv ne-a facut sa iubim literatura. Sau profesoara de engleza. Sau cel de geografie. Sau de mate. Sau de istorie. Sau de desen. Cu fiori imi amintesc de profa de biologie, insa. Categoria 2. Urlete, tipete, umiliri, injosiri. Am urat biologia si am invatat de frica. La o scoala obisnuita de cartier, doamna profesoara, nu una de fite. Scoala 59 din Drumul Taberei.

Si noi, toti astia, care am avut fericirea de a intalni asemenea dascali de-a lungul anilor, de ei ne vom aminti. Nu de loazele care ne-au facut viata amara, ne-au umilit, ne-au lovit si jignit si ne-au obligat sa invatam materia prin frica. De aia ne amintim la orele de terapie, pe care poate unii le facem acum. Si nici de profii aia asa-zis buni, care nu ne-au oferit nimic pe termen lung, decat poate un chiul pe gratis. De aia ne amintim cand e sa radem de vreo intamplare care sigur s-a petrecut in ora respectivului. Insa, cu drag, respect si duiosie o sa ne amintim mereu de categoria a treia. Aia care din punctul dumitale de vedere nici nu exista. Iar aceia sunt cei mai multi in opinia mea (si de aceea, cred sincer inca in sansele scolii romanesti). Nu am fi ajuns sa avem rezultatele pe care le avem, daca in spatele copiilor acelora care performeaza nu ar fi oameni ca acestia. Oameni care sunt dedicati trup si suflet ideii de educatie.

Va e greu sa intelegeti, nu?

PS: si mereu am zis-o dar se pare ca sunt unii care pur si simplu nu inteleg: nu promovezi ceva denigrand altceva. Doamna draga, prin pledoaria dumneavoastra, incercati sa ne aratati ca VB este produsul unui sistem super prost, si uite cat de bun e home-schooling-ul in comparatie cu marul putred care e sistemul de invatamant de stat. Din punctul meu de vedere, este cea mai proasta varianta aleasa. Ca sa nu mai zic, ca nu cred ca exista parinte care sa isi mai dea copilul pe mana dumneavoastra in mod constient, dupa ce ati etichetat copiii cum ati facut-o in postare. Dar nu ma mai mira nimic. Ca doar sunt destui care o apara cu fervoare pe VB. Vorba aia, „Mare e gradina Domnului”….