Nu exista data sa ma intalnesc cu Antoaneta si sa stam mai putin de doua – trei ore de vorba. E printre putinii oameni cu care as putea sta la povesti cat e ziua de lunga fara sa ma plictisesc vreo secunda. Si tot stand asa la povesti, despre viata, relatii, moda, filme, copii (si cum adunati copiii nostri tot fac vreo cinci, e clar ca subiectul este inepuizabil) si mai ales bijuterii, am constientizat ceea ce simtisem din prima clipa in care ne-am cunoscut.
Ca ceea ce conteaza cel mai mult si cel mai mult in realizarea oricarui obiect este sufletul. Acelasi lucru se intampla si in cazul ei. Fiecare bijuterie ce iese din mana ei are ceva din ea. Din personalitatea ei, din sufletul ei. Isi pune amprenta pe fiecare detaliu, le modeleaza cu migala, mai adauga si multa pasiune si rezulta un mix fabulos. Care nu poate fi purtat de oricine. Ci doar de acele femei, la fel ca ea, care simt, care traiesc si vibreaza pe aceeasi lungime de unda. Bijuteriile ei sunt toate bijuterii cu poveste si de poveste…
Ma tot gandesc de ceva vreme ce si cum sa fac sa marchez cumva cei patru ani care au trecut de la prim postare pe acest blog. Blog care aproape zi de zi a fost poarta mea catre lume, locul unde mi-am pus sufletul, sperantele, gandurile si pataniile si care, la ceas aniversar, pentru el, ar fi meritat mult mai mult din partea mea.
Sunt dependenta de povesti. De oameni frumosi, de lucruri frumoase, incarcate cu emotii, de gesturi frumoase si amintiri frumoase. Sunt sursa de inspiratie si de energie pentru mine. Hrana pentru suflet sau cum vreti voi sa ii mai spuneti. Nu prea mai sunt genul colectionar, nu ma mai agat de obiecte la fel cum o faceam inainte de copii, ba chiar as putea spune ca au ajuns cam pe ultimele locuri pe o lista a preferintelor, insa am cateva obiecte de care sunt iremediabil legata, tocmai datorita povestilor din jurul lor.
Unul din aceste obiecte este o bijuterie. Un pandantiv mai exact, primit acum 15 ani de la parintii mei, cu ocazia schimbarii prefixului in 2.0. Povestea sa se pierde undeva in negura vremurilor, deoarece e cumparat dintr-un anticariat, iar urmele trecerii timpului sunt vizibile, ceea ce ma face de fiecare data cand il privesc sa ma intreb sau, dimpotriva sa incep sa imi imaginez cine l-a purtat si care a fost soarta sa pana a ajuns la mine. De regula ma feresc de obiectele de anticariat, ma duc imediat cu gandul la energii negative, insa tot ce am simtit venind dinspre acest pandantiv a fost mereu extrem de pozitiv si de curat.
Mesajul cu care l-am primit la momentul respectiv, cand eram intr-o perioada destul de tulbure a existentei mele si traiam intr-o negare totala, a fost sa il pastrez mereu langa inima mea, ca sa imi pot gasi drumul atunci cand ma voi simti pierduta.
Da, este o busola. O busola mica, incapsulata in burtica unei broaste testoase, plina de semnificatii ascunse si ea. Si au avut dreptate, mi-a fost de ajutor, chiar si doar ca si confort psihic sa stiu de existenta ei si de puterea ei. Acum pot sa spun ca mi-am gasit de vreo cinci ani jumate drumul, mi-am gasit linistea sufleteasca intr-o mare masura, dar busola mea este tot acolo, aproape de sufletul si de inima mea.
Va provoc si pe voi la un lant al povestilor. Despre acele bijuterii care va dau putere, sau sentimentul de siguranta, care va amintesc de vremuri sau trairi. Despre acele bijuterii incarcate cu emotii, pasiuni, povesti, tristeti sau dimpotriva bucurii.
Si pentru ca suntem la ceas aniversar, si cea mai frumoasa povestitoare merita un premiu pe masura, Antoaneta va ofera o sedinta de make-up si o sesiune foto, in valoare de 150 de Euro, ca sa va amintiti peste ani si ani, de momentele acestea.
Asadar, lasati-va purtate de amintiri, depanati usor si pe indelete firul povestirii si dupa aceea asterneti pe hartia virtuala, astfel incat noi sa le citim, sa ne delectam si intr-un final, sa incercam sa luam decizia de a premia o singura poveste. Va astept postarile, cu un link aici, in sectiunea de comentarii, pana vinerea viitoare, 14 decembrie. Noi va rugam sa ne lasati un ragaz pana luni sa va citim povestile de suflet si sa ne decidem.
Inspiratie multa!
PS: Si daca aveti ceva timp liber, duminica, Antoaneta va invita sa veniti, cu mic cu mare, sa vedeti ultima colectie Chic Victim, „All that Jade!” si sa stati la povesti cu ea.
Cat despre colectie, va arat doar o singura fotografie, care valoareaza cat 1000 de uvinte, cat sa va starnesc curiozitatea (v-am zis ca eu am „botezat” colectia? ):
bai eu am o super poveste cu singura mea bijuterie(alta decat verigheta) dar nu stiu daca pot sa o scriu public :(
sa vad daca pot sa o metaforizez cumva.
Chiar ca sunt de poveste bijuterile, cel mai mult imi place testoasa ce are un ceas in interiorul sau, este super ca si model, atat super arata inca sunt convins ca si pritenului meu ii va placea ca si astpect.
Cu ocazia veniri craciunului te astept cu ceva mai multe prezentari ale bijuteriilor, toate cele bune!
Buna Bogdana!La multi ani de bloguiala!Povestea mea despre bijuterii e plina de povesti mici si pline de amintiri dragi si de suflet cald si de familie,de radacina,de legaturi care nu pot fi descrise in multe cuvinte,ca sunt doar magice.O bucurie imensa si o mini colectie de altfel,este fiecare martisor sub o forma sau alta de elefantel aducator de noroc,de la tatal meu.Mereu,in fiecare an,exista un elefantel cadou pt mine.Talismanul meu norocos,purtat mereu in momente de cumpana ,un lantisor de argint adus de la Roma,special pt mine,de al doilea meu tata,unchiul meu,care din pacate imi zambeste acum de pe alta lume.Am tinut mereu la acest lantisor,dar acum este un lantisor magic,cand el nu mai este cu mine.Te imbratisez cu drag.Mada
:) Cam la fel sunt eu cu broscutele testoase :)
Draga Bogdana, la multi ani de blog si povesti felurite, de viata pusa in cuvinte rostuite online, de personaje frumos conturate si colorate !
Povestea bijuteriei mele de suflet vine tocmai din Italia, din Venetia, dintr-o vacanta de vis, in care am strabatut Italia impreuna cu iubirea vietii mele. Imi doresc mult sa calatoresc in continuare, dar, si daca ar fi sa raman cu ce a fost pana acum, pot spune ca atunci, acolo, in „illo tempore” al vietii mele, am stiut ce inseamna sa fii fericit alaturi de cineva, atat de fericit, incat rememorarea unor momente sa iti lumineze oricand sufletul.
Inaintea unei zile de cutreierat non-stop prin Venetia, spre a-i cunoaste cotloanele, am dat o raita prin magazinele din Murano, unde eram cazati, magazine de tot felul pline ochi cu … sticla de Murano :), pentru a cumpara ceva mamelor noastre. Nota bene: eu nu eram deloc fan bijuterii in acele vremuri si le asociam mereu cu cadourile pe care le faci unei femei foarte mature. Nici gand, deci, ca ceva imi va fura inima intr-un magazin din acesta.
Dar lucrurile nu sunt cum le planificam, se stie : printre multele pietricele colorate armonios si divers, prezentate impecabil in micile pravalioare colorate si vesele, rasunand de vocalele si muzicalitatea limbii italiene, in lumina blanda a soarelui de septembrie, s-a ivit inima ! Era atat de frumoasa, ca mi-a aparut ca o intruchipare a fericirii mele ca ma aflu in cel mai romantic oras. Asta mi-a spus, intr-o clipa, inima aceea mare, colorata, marcanta intr-un fel cumva discret si mai ales binevoitor – o bucata de sticla de Murano bleu – turquoise opac cu multe floricele albe (millefiori! :) , asezata pe un snur negru simplu innodat in jurul bijuteriei.
O clipa, si mi-a furat privirea si mi-a vrajit sufletul instant, asa ca, ce sa vezi, am fugit imediat din magazinul acela, pretextand nu mai stiu ce, gandindu-ma ca ar fi probabil foaaaarte scumpa ori poate „o sa imi treaca” in alt magazin, nu mai stiu.
Ce aiuristic, sa nu dau curs chemarii si sa fug de ea, in alt magazin, refugiindu-ma in spatele ideii ca acolo vom cumpara ceva pentru mamele noastre, mie rezervandu-mi alt capitol de Venetia, de cadou, de … nu stiu ce ! Nu m-am lasat, cu alte cuvinte. Devenisem insa morocanoasa din cauza neconcordantei suflet-minte, intre ce era si ce planuisem eu de acasa – doar mie nu imi placeau bijuteriile, nu ?! Ei, uite ca iar se ivea un cotlon de suflet necunoscut mie. Iubitul a vazut insa asta si, cu pricepere, a stiut sa ajunga exact in acel cotlon si sa il lumineze in singurul mod posibil. Inima a ajuns frumos pe pieptul meu si, as putea spune, in pieptul meu :), asezandu-se frumos in suflet pana in ziua de azi si cu siguranta – cat voi fi eu!
E clar ca lumina zilei ca asta imi e cea mai draga bijuterie, strecurata neasteptat in suflet si revarsand oricand o port culoare discreta si mai cu seama armonie, multa, multa. Inima a fost ceruta de inima, daruita din inima … si a ajuns pe + in inima !
Si uite-asa
V-am povestit de bijuteria mea ! :)
Si inchei, cu drag,
Monica
Tare frumoasa povestea!
PS – Acum am citit atent si am vazut cum vine treaba cu post-ul si am priceput ca „povestea” trebuia pusa pe blog si aici doar link-ul … dar uite ca m-a furat ideea de poveste si am scris direct aici.
Am pus si pe blog, ca sa respect conditiile de participare :) – si link-ul e acesta : http://pas-cu-pas-copilarie.blogspot.ro/2012/12/bijuteria-de-suflet-post-despre-mama.html
http://armonii.blogspot.ro/2012/12/muzica-safirelor.html
Buna,
Acum am vazut provocarea asta,vin direct de pe FB :) Și cum am o bijuterie care mi-e nespus de dragă, despre care scrisesem acum un an, in engleză,am scris și un articol în română,după un an, ca tot mi-amintesc cu plăcere.
E aici după postarea in engleza :
http://silvings.wordpress.com/2011/12/11/turquoise_johnnylogan/
Sper c-am facut ce trebuie :)
Imi place mult cum ai scris despre bijuteria ta și povestea ei! E o bijuterie cu suflet, ca si tine :)Sau imprumută din sufletul tau.
Am scris de doua ori si acum sunt la a treia incercare…odata s-a resetat internetul, a doua oara micuta mi-a dat peste mana si s-a inchis..stiu ca termenul povestilor a fost pana ieri…eu scriu doar povestea:)mi-am dorit mereu sa port chihlimbar si la 18 ani in timpul probelor de bac am facut o plimbare pana in oras dupa proba de mate oral si intamplator am intrat intr-un magazin si am zarit o bratara cu inimioare ici mici cam de 5mm umplute cu chihlimbar..o splendoareeee:)m-am intors la camin si am aflat ca suntem rugati de alti colegi sa ajungem pe stadion sa ii sustinem pt proba de sport…adica trebuia sa caram niste baxuri cu apa …acolo am aflat ca cel mai viu coleg al nostru a murit calcat de tren.omu asta a fost cea mai dinamica, amuzanta, creativa persoana ce am cunoscut-o pana acum si implicit cea mai viee.nu avea cum sa moara!!omu asta iubea viata..se dadea peste cap ca sa transforme existenta in ceva suav!pe drum spre camin am pierdut bratara..si oricat de mult am refacut drumul de intoarcere..nu am mai gasit-o!odata cu disparitia ei si a lui Sorin, inima mea a pastrat o flacara vie si o amitire senina ca si chihlimbarul pentru tot ce a fost si am trait in prezenta acestui actor pe scena vietii:)
Salutare!
as vrea sa te intreb daca m-ati putea ajuta sa gasesc si eu un pandantiv ca broasca testoasa cu busola incastrata.
as vrea sa-l fac cadou unei persoane foarte importante din viata mea.
multumesc!
sper sa vezdeti mesajul.