De trei saptamani incoace, weekendul a insemnat pentru mine alergatura. Mai intai doua zile pline la Poveste cu ingeri, dupa care o zi la fel de plina la Talciocul Urban pentru Matei, dupa care ieri, o zi intreaga la Chic Victim. Unde m-am simtit super bine, pentru ca au venit mare parte din acele doamne din online pentru care eu am un mare drag si un mare respect si pentru ca a iesit exact asa cum ne-am dorit, eu si Antoaneta, sa iasa. Frumos, cald si placut. Restul au lipsit motivat, au fost fie pe baricade, in transmisii directe cu alegerile, fie la Bazarul de iarna de la Waldorf Cristophori.
Dar gata. Ma opresc. Dupa cum spunea o prietena draga pe Facebook, ma opresc profilactic, pentru mine. Poveste cu ingeri a marcat inceputul pneumoniei pentru David, iar Talciocul s-a intamplat cand amandoi baietii erau cu febra acasa, in plina pneumonie si respectiv bronsiolita. Iar eu nu am fost acolo.
Vreau sa imi petrec zilele cu copiii, care sunt bulgari de energie si vreau si eu sa fiu la fel, sa le fac fata cand fac curse cu masinile prin casa sau fac sarituri pe canapele si fotolii. Vreau sa nu mai am durerile de spate pe care le am in momentul asta de la atatea zile petrecute in picioare. Vreau sa mai am putere sa mai petrec macar o ora cu Radu seara, dupa ce culcam iepurasii Energizer, fara sa cad lata cu capul pe perna. Vreau sa am timp sa fac din Gazeta Matematica impreuna cu Rebecca, vreau sa fac oale din lut pe tableta cu David (care le vinde la suprapret, ne ia pe toti, de departe), vreau sa stau la „tete” pe indelete cu Raducu.
Imi vreau doza de egoism inapoi, pentru ca nu mai vreau sa mai am feeling-ul acesta, pe care il am mereu, ca mi-am neglijat copiii, implicandu-ma in diverse cauze, si pentru ca vad la alte case ca se poate trai bine mersi si asa.
Asa ca, ma opresc din orice actiune caritabila, daca pot ajuta punctual si pe moment, bine, daca nu, nu. Mi-am canalizat iarasi toate energiile in directia cazurile umanitare (caci nu a fost unul singur), si cu toata senzatia de bine si de pace sufleteasca (senzatii pe care o recomand oricui sa le incerce macar o data – sunt revelatoare si te transforma in alt om pe vecie), ca pana la urma am reusit sa implic si sa strang oameni in jurul lor, si sa ne aducem contributia la sumele care s-au strans, tot mai ramane si cate un gust amar, deoarece padure fara uscaturi nu exista.
Asa ca eu ma opresc, sper ca de aceasta data sa ma tina mai mult decizia aceasta. Cu toate ca mereu m-am gandit ca poate exista oameni care nu pot sta deoparte si poate fac si eu parte din ei. Insa, mai sunt persoane care au tot atat de multa influenta ca si mine, cu siguranta sunt persoane care au mult mai multa decat mine, si care la o adica pot inspira prin exemplul lor.
Ce mai vroiam eu sa spun apropos de online (online-ul parintesc, caci acesta imi e cel mai apropiat), si aici iau exemplul mai multor bloggeri mari, care vorbesc despre online si despre oamenii din online, insa o fac la modul general, fara a numi punctual, vroiam sa zic ca mi-as dori mai multa verticalitate si mai putina vorba pe la spate.
Mai multe fapte bune si mai putine vorbe. Mai mult exemplu personal si mai putina critica. Sau merge si critica, daca e constructiva. E greu sa fii asa, e si mai greu sa intelegi ca exista oameni care pur si simplu nu tin cu nici o tabara, si nu pentru ca ar fi lipsiti de orice fel de parere personala si atitudine, ci dimpotriva, deoarece considera ca este de invatat ceva din orice, de la oricine si mai ales deoarece vad dincolo de credinte, opinii sau pareri incrancenate pe o tema oarecare, bunatatea din om.
E greu sa admiti ca gresesti, e greu sa admiti ca poate te-ai inselat, e greu sa iti calci pe orgoliul propriu (stiu pe pielea mea, recunosc asta, insa lucrez), e foarte usor sa uiti de unde ai plecat (asta nu o stiu pe pielea mea si nici nu o sa o inteleg vreodata) si, si mai usor este sa arunci cu vorbe din spatele unui ecran.
Si remember, este o vorba care zice asa: „With great power comes great responsibility” (atribuita original lui Voltaire, ulterior, motto-ul lui Spiderman)
Food for thought, me included.
Acestea fiind zise, let the Holiday season begin. Noi am facut bradul, azi mergem sa ne tragem in poze la Portret de Familie, zapada avem pe ulita, pe Mos Craciun il mai asteptam. Ho ho ho!
Draga Bogdana, te admir de-o vreme pentru altruismul Don Quixote-ic, pentru voluntariat, pentru ideea de bine, pentru ca te ridici mai repede decat cazi [de oboseala]. Cred ca filantropia e un drog: odata stiuta masura efortului, dai un pic mai mult pentru un pic mai bine. Eu nu cred ca vei sta deoparte desi toate argumentele invocate pentru repaus sunt mai mult decat valide. Sarbatori fericite tie, lui Radu si celor trei muschetari!!!
Monia, da, sa stii ca e ceva ce da dependenta…. Si voua aceleasi Sarbatori Fericite!
Sa aveti o vacanta minunata!
pai, nah, vacanta nu o sa fie, ca de plecat nu plecam nicaieri, dar o sa ma concentrez mai mult pe pitici :)
E o decizie inteleapta Bogdana, si te felicit pentru ea. Mereu m-am intrebat CUM faci ca sa faci atatea.
Clar nu le poti face pe toate. Si mereu trebuie sa renunti la ceva. In toamna asta am renuntat la mine, as in timp pentru lucrurile pe care le faceam luna de luna si la timpul petrecut cu copiii mei. Eh, tragand linie acum, nici vorba sa regret faptul ca m-am implicat in x sau in y campanie, doar am tras linie si am zis stop.
Nu o data m-am intrebat saptamanile astea CUM, dar CUUUM rezisti? Si te-am admirat mult, mult de tot :)
Cu siguranta o sa iti prinda bine momentul asta, mai ales inainte de sarbatori, si asteptam noi articole despre pitici :)
Te pup cu drag :)
Sper ca sunteti mai bine si ca esti mai linistita! Iti inteleg „lupta” interna si e sanatos pentru tine, ca uneori sa faci alegeri de acest gen. Chiar nu ai cum sa le impaci pe toate si in de cele mai multe ori te epuizezi!( cel putin asa mi se intampla mie :)).