Atunci cand s-a nascut Rebecca, acum peste sapte ani, pe lista de cumparaturi a fost, in mod evident, un monitor. La vremea respectiva am avut noroc de niste prieteni foarte darnici, care ne-au facut cadoul monitorul cu pricina, unul din cele mai „evoluate” modele de pe piata la vremea respectiva, si de departe unul din cele mai scumpe.

Distractie mare a fost cu el. In afara de faptul ca avea doua unitati, una ce se punea la capul patului si una cu care puteai sa te duci in alta incapere si sa iti faci treburile cat bebelusul dormea in patul lui, avea cablurile aferente de priza (si cu ditamai guguloaiele de bagat in priza), plus un charger separat pentru unitatea mobila, astfel incat sa ai cat de cat autonomie. De vazut nu vedeam nimic, caci nu aveam si camera, doar auzeam, insa de cele mai multe ori auzeam direct urletele Rebeccai, fiindca aparatul nu repera si micile maraieli. Ce sa zic, a fost ceva chinuiala cu el, singurele dati cand ne-a folosit cu adevarat au fost vacantele la Sinaia, cand seara mai fugeam pana la parter, dupa ce o culcam pe Rebecca. Altfel, era o intreaga epopee stransul firelor, aparatura era mare, voluminoasa si ocupa destul loc in bagajul unor oameni aflati la primul copil, care erau in stare sa plece cu jumatate de casa intr-o vacanta de doua zile la 100 de kilometri distanta.

Dupa primul an al Rebeccai am renuntat la aparatul „minune”, l-am bagat intr-un sertar, si am mai avut o tentativa timida sa il folosim la David, insa am renuntat rapid in momentul in care ne-am amintit toata procedura. La Raducu deja uitasem de monitor, ne-am impiedicat intr-o zi de el cautand cu totul altceva in sertarul cu pricina, am vrut sa il facem cadou unor viitori parinti, insa am realizat ca din cele patru obiecte ce functionau in sistem am ramas doar cu trei, chargerul de la unitatea mobila pierzandu-se in negura timpului.

Cam asta a fost povestea noastra cu aparatele de monitorizare si supraveghere a bebelusilor. Intre timp lucrurile au mai evoluat, si inca au evoluat intr-un fel in care nici nu imi imaginam in urma cu sapte ani. Recunosc ca nici nu m-a interesat subiectul insa dupa prezentarea facuta de CEO-ul de la Yousee am ramas pur si simplu fascinata de cat de departe s-a ajuns. Asta pentru ca:

  • echipamentul s-a redus la un singur obiect, si acela dotat cu camera video, cu difuzor si microfon (ce functioneaza pe sistem walkie-talkie), cu un slot de card micro SD de maxim 32Gb, pe care se poate inregistra cu imagine si sunet, 24 din 24 si cu conexiune Wi Fi
  • receptorul poate fi orice fel de smartphone, tableta, laptop sau PC. E nevoie doar de o conexiune la Wi Fi, nu e nevoie nici macar de IP fix (cum am inteles ca functioneaza marea majoritate a sistemelor de supraveghere de pe piata in acest moment), tot ce trebuie facut este sa instalezi din App Store sau din Google Play aplicatia You See si iti transformi telefonul sau tableta intr-un ecran pe care poti vizualiza live, ce se intampla in incaperea in care se afla bebelusul. Un simplu scan al seriei produsului cu telefonul, si totul este up and running, fara configurari, fara manuale de instalare, CD-uri, sau nu mai stiu ce alte setari complicate. 
  • mai mult, lucru remarcabil in cazurile de intrare prin efractie (trecem in alta zona decat bebelusii acum), primesti notificari pe telefon in cazul in care camera detecteaza miscare in incaperea respectiva. Cireasa de pe tort este faptul ca are si night vision, in alb-negru ce e drept, spre deosebire de perioada zilei cand transmisia este color.

Cam aici s-a ajuns in acest moment. Mie mi se pare „wooooow” iar mare parte din extazul meu vine si din faptul ca am fost cam rupta de ultimele realizari in domeniu in acesti sapte ani. iar ca intrebuintari si utilitate, apai acopera enorm de multe zone, de la monitorizarea bebelusului, a copiilor cand se joaca, a bonei (pretty important as zice eu, la cate vad „intamplari” vad in ultima perioada), a casei in momentele in care familia este plecata si asa mai departe.

Daca mi-as lua? Cu siguranta da, fara doar si poate, daca as avea vreun semn de intrebare la una din situatiile de mai sus. Daca se poate trai si fara un sistem de supraveghere? Si aici, raspunsul meu este tot da, insa imi tot vine in cap vorba din titlu.

PS: pe cei de la Yousee ii gasiti aici, aveti caracteristici tehnice, detalii, utilizari, instructiuni, posibilitate de comanda si orice alta informatie v-ar mai fi necesara.