In urma cu o saptamana si ceva, la un banal control stomatologic facut in cabinetul unui prieten vechi de-al meu, am descoperit ca Rebecca sufera de „deglutitie infantila”. Ne-am dus la control, pur si simplu, eu fiind un pic ingrijorata de faptul ca primul incisiv superior lateral stanga definitiv i-a iesit destul de mult in spatele liniei arcadei, si dorind sa stiu care e statusul si cam cand ar trebui sa incepem procedurile pentru un aparat dentar.

Surpriza a fost mare, am avut parte de o intreaga lectie de stomatologie, ca sa nu mai zic ca tot bantui pe google de atunci ca sa ma documentez, cel putin o data pe zi. Si este din ce in ce mai putin distractiv, mai ales ca acum stiu si la ce ne inhamam multa vreme de acum inainte, cat de greu va fi, cat de dificil ii va fi ei sa se obisnuiasca cu aparatul, care va fi impactul psihologic asupra ei si ca este doar o etapa dintr-un proces mult mai mare.

Totusi, despre ce e vorba in „deglutitia infantila”? In mod normal, este o etapa fiziologica prin care trece nou-nascutul, pana la aparitia primilor dinti de lapte (pana pe la sase luni), in care limba este interpusa printre arcade. Nu intru in amanunte multe, sa va fac descrieri detaliate, insa, dupa aceasta perioada gura bebelusului face tranzitia catre deglutitia de adult, odata cu aparitia perechilor de dinti, iar limba, in mod natural se retrage catre cerul gurii (pozitia normala si fireasca). In anumite cazuri si sub actiunea unor factori favorizanti, aceasta deglutitie infantila poate sa reapara.

Printre factorii cu pricina se enumera: suptul degetului, diverse ticuri (rosul unghiilor, suptul unui capat de material, dormitul cu mana sub mandibula, statul cu mana sub mandibula in timpul anumitor activitati, interpunerea buzei inferioare intre dinti, rosul unui capat de pix sau creion), respiratia pe gura (si aici polipii au un rol covarsitor, si habar nu aveti cata influenta poate avea acest factor in dezvoltarea insuficienta a maxilarului si a mandibulei).

Acum noi suntem in situatia in care trebuie sa actionam rapid, deoarece nu numai ca aceasta deglutitie infantila este activa, insa nici cele doua arcade nu s-au dezvoltat in paralel cu aparitia noilor dinti (lucru care s-a intamplat foarte devreme, primii dinti cazandu-i la cinci ani si cateva luni) – de exemplu, caninii superiori sunt pozitionati in fata celor inferiori si ii blocheaza, impiedicand astfel toata mandibula sa se extinda in mod firesc.

Ce facem? Ne pregatim de luat mulaje si de pus o minunatie de aparat :(. Si, exact cum ii spuneam zilele trecute lui Radu, daca in fiecare zi iau pentru cei trei copii ai nostri diverse decizii, mai mici, mai mari, mai mult sau mai putin importante, in calitate de parinte, cea pe care trebuie sa o iau acum este printre cele mai grele ever. Si nu vorbesc de decizia de a-i pune aparat sau nu. E o intreaga epopee cu tipul de aparat, fix sau mobil, cu expansiunea maxilarului, cu tipul de „scut” care sa blocheze inaintarea limbii, ma ia durerea de cap numai cand ma gandesc.

Pentru restul, ca deh, trebuie sa invatati si voi din experienta noastra: mergeti la un stomatolog bun. Noi am fost inclusiv anul trecut prin august, la un specialist in ortodontie, nu a zis nici „pas”. Totul era perfect.

Dincolo de gasitul unui stomatolog/ortodont bun, fiti atenti la orice amanunt. Orice tic ce include gura, poate duce in timp la o problema. Mai ales, atentie la respiratul pe gura in timpul somnului. Fortele care se exercita in timpul respiratiei pe gura sunt extrem de puternice, creeaza un culoar in gura, iar in timp inhiba cresterea si extinderea mandibulei si a maxilarului, si implicit duc la probleme dentare.

Iar la final, un citat dintr-un articol gasit intamplator pe net, in timpul documentarii personale pe tema deglutitiei, care insa m-a fascinat pana peste poate. Este prima oara cand intru in contact cu acest aspect (omul cat traieste invata, keep that in mind, Bogdana!),  si e inca un lucru, important de pus pe lista motivelor (deja lunga de tot) pentru care alaptatul este sfant :)

Din diferite motive, tot mai multe mame recurg la alimentatia artificiala, cu biberonul, privand nou-nascutul de elementele nutritive existente in laptele matern, dar si de avantajele procesului alaptatului in sine. In cazul alimentatiei cu biberonul, laptele curge singur, prin greutatea lui, nemaifiind necesare contractiile musculare ale bebelusului.

De asemenea, nefiind nevoie de acea presiune orala, care ar trebui sa aspire laptele (obtinuta prin infundarea si umflarea obrajilor), muschii faciali se vor dezvolta insuficient, cu o forta de contractie scazuta. Aerofagia (ingestia unei cantitati mari de aer) este un fenomen prezent in cazul copiilor alimentati artificial.

Dintre avantajele alaptatului amintim: asi­gura cresterea si dezvoltarea armonioasa a intre­gului aparat dento-maxilar (oasele maxilare si dintii), so­licita muschii fetei, iar prin efortul muscular depus in timpul suptului se induce un somn linistit. Se­cretia salivara este asigurata in mod natural, fapt favorabil pentru realizarea optima a digestiei.