Despre Digital Divas 2013 stiu ca e in pregatiri intense de aproximativ cinci luni de zile. Acum s-a intrat pe ultima suta de metri si abia astept ziua de 21 iunie, mai ales ca aseara, am primit un mail prin care eram anuntata ca ma numar printre nominalizarile la unul dintre premiile puse in jos, mai exact „Best Woman Blogger”. 

Nu prea imi dau seama nici cum, nici de ce, si nu este fandoseala sau alint, pentru ca la orice ora pot enumera cel putin douazeci de bloggerite care scriu mult mai bine, mai interesant si cu mult mai mult patos decat mine. Insa, e onorant rau, si sunt mandra de nominalizarea asta, deci va rog sa imi permiteti momentul de glorie si de umflat in pene :)

Revenind la Digital Divas, evenimentul vine cu cateva noutati. 
In primul rand parteneriatul dintre Evensys si Avon, se continua si anul acesta, la a doua editie, parteneriat care din punctul meu de vedere este un fel de „match made in heaven”. Realmente, nu imi pot imagina un brand mai potrivit asociat cu un evenimente dedicat femeilor din online. 
In al doilea rand, invitat special este Yvan Rodic – FaceHunter, ale carui postari de street-style sunt vanate de mine de ceva vreme incoace. Ca si stil se apropie de Sartorialist, insa imi place mult mai mult pentru ca este mai „down-to-earth” si mult mai plin de viata in imagini (parere pur personala). Ii urmaresc pe amandoi si pot spune ca am castigat enorm in materie de inspiratie in accesorizare privind imaginile surprinse de ei in marile orase. Ca o paranteza, tot de pe site-ul sau am aflat ca pe 22 iunie va fi la Origo Cafe, pe Lipscani nr 9, incepand cu ora 10:00, pentru o sesiune de autografe. 
In al treilea rand, pentru prima data va avea loc Gala de premiere, unde vor fi acordate zece premii (daca ma intrebati pe mine, parca sunt un pic cam multe), printre care nu pot sa nu laud existenta unui premiu pentru „Best Instagram Account” (slabiciunea mea, Instagram-ul si cine ma urmareste acolo, stie despre ce vorbesc :)).
Dincolo de noutati, lista de vorbitori este extrem de generoasa si chiar daca nu este completa inca, si nici programul nu a fost definitivat, numele care sunt deja confirmate nu cred ca mai au nevoie de nici o prezentare, ba dimpotriva. Plus, trezesc si mai mult dorinta de a participa si de a-i auzi vorbind.
Va puteti si voi inscrie pentru o invitatie gratuita la Digital Divas, completand formularul acesta, si este o ocazie perfecta de socializare si networking, mai ales daca sunteti bloggerite sau activati in social media on a daily basis.