Vineri am fost cantonata zi lumina la Digital Divas. Cum a iesit, cu poze si detalii puteti citi pe Wide Magazine (blog oficial al evenimentului). O alta postare, extrem de interesanta, un mini live blogging aveti la Ruxa, care a incercat sa transmita cuvintele Oanei Pellea, de departe cel mai inspirational vorbitor al zilei. Nici nu aveam vreo indoiala ca va fi altcineva, Oana Pellea avand harul de a spune cu o simplitate fenomenala exact acele cuvinte care sa iti ajunga direct la inima.
Despre evenimentul in sine, nu am decat cuvinte de lauda. Da, a fost o mica problema cu internetul, dar care s-a rezolvat in timp. Manafu ne-a transmis de la inceput ca pentru a ne tine pe noi cu ochii numai la scena si cu urechile ciulite la vorbitori, a taiat internetul in jumatate de Bucuresti :) evident nu a fost asa, s-a remediat problema rapid, asa ca noi am putut fi atente si la ce se intampla pe scena, si am mai si transmis in direct catre cei/cele care nu erau in sala.
Mi-a placut diversitatea vorbitorilor, mi-a placut ca s-a discutat despre fashion, despre fotografie, despre tips and tricks, ca am avut parte de sfaturile oamenilor din agentii catre bloggerite, de sfaturile lui Cristian Lupsa, tot catre bloggerite, legate mai ales de felul in care ar trebui sa scriem pe bloguri, ca am avut exemple de „asa da” in proiectele digitale (Molecule-F), plus cireasa de pe tort, cele doua panele vedeta, primul cu Andreea Esca, Oana Pellea si Cornel Ilie si cel de-al doilea cu Yvan Rodic.
Regret ca nu am rezistat mai mult in rochia Irinei Tenovici, creatoarea brandului Happy Friday, pe care o stiu de multa vreme, si care este o super mom. A facut senzatie rochia aceea, am adorat-o din prima clipa in care am vazut-o, a fost extrem de comoda, chic, simpla si cu factor „WOW”, insa la 30+ de grade in aerul respirat era mai potrivit un costum de baie.
Cu aceasta ocazie am inteles valoarea planificarii din timp, daca vrei sa intorci toate privirile dupa tine la un eveniment. Cu Irina am vorbit despre rochie inca de acum aproape doua saptamani, am facut un research intensiv pe site la ea, dupa care am facut un research la fel de intensiv la Chic Victim pentru a gasi exact acele accesorii care sa puna in valoare si mai bine rochia, fara sa o eclipseze. Da, Chic Victim, pentru ca nu as putea sa port altceva. Imi sunt aproape de inima si de suflet, mai potrivesc cu stilul Antoanetei, sunt indeajuns de memorabile si de excentrice bijuteriile pe care le face ea, fara a fi vreo secunda lipsite de un desavarsit bun gust.
Ziua a fost lunga, insa nu stiu cand a trecut. Datorita fetelor de la The Practice si de la Avon (multumesc, multumesc, multumesc!!!) am avut marea oportunitate de a lua si un interviu, si nu orice fel de interviu, ci unul ce reprezinta exact asa cum o zice si titlul postarii, o ocazie ce apare o data in viata :) este primul interviu pe care il iau, ma consider norocoasa si privilegiata ca am avut ocazia sa il realizez.
Cel aflat de partea cealalalta a interviului, cea a raspunsurilor este chiar Yvan Rodic aka The FaceHunter. Despre care spuneam in urma cu vreo zece zile ca este unul dintre favoritii mei in materie de street style photography, impreuna cu Sartorialist. Yvan imi place mult mai mult, pentru ca mi se pare mult mai uman, mai „down to earth”, mai realist si mai plin de viata. Daca stati sa va uitati pe fotografiile sale veti intelege de ce. Aveti linkurile mai sus, si va recomand si contul de Instagram
Yvan a aparut undeva pe la jumatatea celui de al doilea panel, carand dupa el o valiza micuta argintie. S-a asezat si cu miscari ce pareau a fi intrate intr-o rutina completa, in mai putin de cateva minute deja lucra concomitent pe doua Mac-uri. Am stat si i-am urmarit de la doi metri distanta toate miscarile, am sesizat in ele experienta omului care face asta on a day to day basis si m-a impresionat. M-a impresionat, pentru ca in penumbra salii mi s-a parut extrem de tanar. Chiar daca ii urmaresc constant postarile de ceva vreme incoace, recunosc ca nici o secunda nu am avut curiozitatea de a-i afla si varsta. Mi s-a parut pana la momentul acela irelevant. Insa l-am cautat pe google, ca sa aflu cu surprindere ca nu are nici pe departe 20 something, ci nu mai putin de 36, fiind nascut in acelasi an cu mine :)
In drum spre interviu, burudusita si vorbind la telefon cu Radu, iar, nestiind ca sunt fotografiata :)
In cele ce urmeaza, aveti mini interviul pe care i l-am luat, asezati comod amandoi, pe o banca in parc, la umbra. A fost momentul zilei pentru mine, once again ma simt incredibil de onorata ca am avut sansa de a sta de vorba cu el, mai ales ca am primit si un exemplar al cartii sale, cu un autograf demential cu tot.
Yvan Rodic si eu
Autograful :) care are si o mini poveste in spate, pentru ca la aflarea numelui meu, mi-a zis ca mai stie o Bogdana (tiza mea de la Avon), si a concluzionat ca este un nume comun pentru Romania. Eu l-am contrazis, i-am zis ca dimpotriva este foarte rar, ca e o coincidenta mare de tot ca ne gasim doua Bogdane sub acelasi acoperis si i-am spus ca este un nume cu origini slave, si ca inseamna „Darul lui Dumnezeu” in traducere aproximativa. Asa ca la finalul interviului, mi-a oferit ceea ce scrie mai jos :)
Enjoy.
Bogdana: Ti-ai facut o cariera in a
fotografia femei frumoase. Nu sunt fotomodele, insa sunt femei cu o frumusete
aparte, cu un sarm al lor personal. Cum te descurci cu atata frumusete prin
obiectivul aparatului? Cum reusesti sa ii faci fata?Yvan: Totul a venit organic, in timp te
obisnuiesti, sunt mereu inconjurat de femei frumoase, asa ca nu te mai
socheaza aceasta frumusete, sper sa nu par un misogin oribil, dar imi vine usor
sa fotografiez, sa ma bucur de moment, sa apreciez frumusetea din fiecare
dintre femeile pe care le fotografiez, si cu timpul nu mai este asa de izbitor.Bogdana: Te gandesti la un moment dat sa te
opresti din tot iuresul acesta? Sa te transformi intr-un “om la casa lui”. Cu
tot tacamul, sotie, copii, catel etc? :)Yvan: Nu vreau sa ma grabesc (NB: Yvan are 36
de ani), momentan sunt ok cu ceea ce fac, imi place ceea ce fac, normal, imi
doresc sa ma asez si eu la un moment dat la casa mea, sa am copii, iubesc
copiii, insa mi-am pus ca un fel de obiectiv ca pana la 40 de ani sa fac si
acest pas. In mod cert la momentul respectiv va trebui sa imi rearanjez
prioritatile sa nu mai calatoresc atat de mult, clar nu imi voi mai dori sa
calatoresc atat de mult, insa nu pot spune ca m-am gandit foarte mult la asta,
dar da, va veni si acel moment. Si atunci va trebui in mod cert sa fac niste
schimbari in modul meu de viata.Bogdana: Cum te descurci cu toate calatoriile
pe care le faci de jumatate de an incoace, in turneul de promovare a cartii? Nu
devine la un moment dat obositor? Nu apare de la un punct incolo acea senzatie
de singuratate, contrastanta cu numarul mare de oameni pe care ii cunosti in
fiecare oras pe care il vizitezi?Yvan: Viata mea este mult mai interesanta si
mai intensa, este uneori coplesitoare, dar este exceptionala, pe de o parte am
parte de luxul de a o trai, de a beneficia de toate aceste oportunitati, de a
merge mereu in locuri noi, de a cunoaste enorm de multe persoane fascinante, de
a vedea orase si tari, de a intra in contact cu culturi atat de diverse si de diferite,
pe de alta parte sunt constient ca nu voi avea aceasta viata mereu, si incerc
sa profit la maxim de tot ceea ce mi se ofera acum. Da, poate este uneori
obositor, desi nu am probleme in a mai adapta la o diferenta de fus orar de 5
sau 12 ore, si mai resimt faptul ca ajung de cele mai multe ori sa dorm mai
putin de 4 ore pe noapte, insa acesta este momentul meu, si este un mic
sacrificiu pe care trebuie sa il fac. Pe care nici nu il percep ca un
sacrificiu atat timp cat recompensele sunt atat de mari, din toate punctele de
vedere.Sigur, am avut si eu parte de tot ceea ce
inseamna in mod traditional, indiferent de cultura, sau tara din care provii, o
viata obisnuita. Am avut un job la program, am avut apartamentul, prietena,
rutina. Acum, de cativa ani incoace toate aceste aspecte s-au schimbat, nu pot
spune ca este mai bine asa sau invers, sunt doar diferite, si la fel cum a fost
un timp pentru a fi “asezat”, acum este un timp pentru a calatori si a explora.
Ce va fi mai tarziu, voi vedea, momentan trebuie sa imi duc la bun final
turneul de promovare, chiar daca uneori devine un pic obositor.Bogdana: Ce camera folosesti?Yvan: Cel mai des folosesc o Leica (nota
personala: Leica X2 Paul Smith Limited Edition al carei pret este de 2000
Lire), si rar, cand am vreun proiect ce necesita fotografii profi, folosesc
DSLR-ul. Dupa cum am zis, rar, pentru ceea ce doresc eu sa transmit si ceea ce
am eu nevoie, Leica mea este perfecta.
Bogdana: Doua intrebari fulger de final. Unu:
formatie favorita?Yvan: De fapt sunt doua. Una care tine de
trecut, Nirvana, si una care tine de prezent, formatia islandeza Sigur Ros.Doi: Oras(e) care te-a(u) impresionat?Yvan: Armenia, Belarus, Letonia, sunt de o
frumusete stranie, bizara, te coplesesc, in general vorbim de statele
ex-sovietice, au un farmec ciudat, care te izbeste. Sunt intrebat tot timpul
cand ma intorc de acolo, “ok, dar nu ti-a fost frica, acolo sunt razboaie, se
omoara intre ei”, pentru ca asta este perceptia generala, ce suna similar cu
Afganistan, instantaneu este asociat cu atentate, arabi, teroristi. Si este
pacat, pentru ca sunt de o frumusete tulburatoare. Nu e ca si cum as vrea sa ma
intorc regulat acolo, insa am considerat ca a fost un privilegiu faptul ca am
ajuns cu turneul si prin toate aceste tari, pentru ca m-am imbogatit enorm de
mult din punctul de vedere al informatiilor acumulate.New York-ul de exemplu, nu este un oras care
mai poate surprinde, la o prima privire, insa de fiecare data cand ma reintorc
acolo am ocazia de a descoperi ceva nou si interesant, pentru ca este atat de
plin de viata incat nu ai cum sa le gasesti, totul este sa stii unde sa le
cauti.
Multumeeeesc, AVON!
