Sambata am iesit in doi mai spre seara, sa aniversam in liniste cei 39 de ani ai lui Radu. Nimic special, Radu a vrut sa mergem sa vedem „World War – Z”, insa mai aveam destul timp pana incepea filmul asa ca am dat o fuga pana la Chez Marie sa mancam o salata fresh. La Chez Marie, pe terasa, doar noi si patroana. Schimbam cateva cuvinte, comandam, mai povestim una alta, dupa care, la un moment dat auzim dinspre locul de joaca urlete de copil.
Apare un barbat, cu un baietel ce urla de mama focului, omul nervos, incerca sa dea un telefon, copilul urla in continuare. La un moment dat, sub ochii nostri, il lasa jos din brate pe copil si ii spune printre dinti, indeajuns de tare incat sa auzim si noi, cei trei ocupanti ai terasei „Fir-ai tu al naibii de copil prost”. Intre timp apare mama, sunata de tata, il sterge pe copil la nas, si il ia in restaurant.
Patroana se uita la noi, noi la ea, toti trei siderati, si spune: „Bunicul meu avea o vorba: „Astia sunt mame si tati de duminica”.
Ne-am lamurit ulterior de ce s-a intamplat toata scena: copilul voia sa se joace in continuare cu o masinuta, inauntru era o chermeza/petrecere/botez, tocmai venise mancarea, iar parintii au tinut mortis sa isi hraneasca copilul.
Acum, avand in vedere contextul, cum ati fi gestionat voi totul? Ce ati fi facut, in asa fel incat acel copil sa nu treaca prin ceea ce a trecut?
Acum, nu cred ca puteai face nimic ca sa previi. Dar, in teoria gestionarii abuzului, exista conceptul de „martor binevoitor”: acea persoana care, in situatia unui abuz (pentru ca asta e comportament abuziv, psihic si fizic), are o atitudine prietenoasa fata de copil, nu-l judeca si da semnalul ca e de partea lui.
Poate, dupa ce treceau cateva momente, sa-ti faci vant in restaurant (sa mergi la baie, de ex) si sa-i zambesti copilului…? Sa-i spui cateva vorbe frumoase, daca puteai?
Nu cred ca avea rost sa vorbesti cu parintii, ce poti zdruncina in mintea unui om (?) care e in stare sa-i vorbeasca in felul asta propriului copil? Poate doar sa-i rogi sa se poarte civilizat, sa nu strice si seara altora, riscand sa-ti strici seara si mai tare (in fond, iesiserati sa va simtiti bine, nu sa faceti educatie idiotilor)>
E complicat, cred, sa intervii in vreun fel :-(. Eu n-am stiut ce sa zic cand familia unui var al sotului a tabarat oe fetita de 3 ani, ca facuse pipi pe ea, in vizita fiind. O certau, i-au zis, bunica si tata, pe rand, „nesimtita” si eu stateam ca toanta si n-am fost in stare decat sa iau fetita sa-i dau haine de schimb si sa-i spun ca se intampla oricui… :-(.
„sa-ti faci vant in restaurant (sa mergi la baie, de ex) si sa-i zambesti copilului…? Sa-i spui cateva vorbe frumoase, daca puteai?”
Asta ar fi fost o idee deosebit de proastă.
În cazul de faţă puştiul a fost certat şi poate pocnit.
În cazul în care ai fi făcut asta, te-ai fi asigurat că puştiul şi-ar fi luat bătaie (adevărată, kick-boxing, nu doar o palmă) odată ajuns acasă, departe de ochii publicului.
Aşa încât pentru binele lui era preferabil să îl laşi să fie doar certat şi să nu intervii în niciun fel.
Eu cu dracuitul si injuratul nu sunt de acord in niciun context si la adresa nimanui, e un semn de proasta crestere si atunci nu mai e nimic de facut, copilul va suporta toata viata mediul din care vine si va deveni la fel. In rest insa cand vad scene cu parinti scosi din minti incerc sa nu judec pentru ca mi se mai intampla si mie cu Matei si n-oi fi singura la care contextul din spate e mai complicat decat ca esti parinte de duminica sau ca nu stii sa gestionezi crizele ocazionale si normale ale copilului.
Si mie mi se mai intampla sa ma crizez, ca sa zic asa, cel mai important mi se pare sa aiba omul rabdare, ceea ce eu nu prea am (din pacate). Deci si eu imi mai ies din pepeni uneori si mai jignesc pe ici pe colo copiii, desi stiu ca nu e bine deloc (macar nu in public.
Din punctul meu de vedere copiii nu au ce căuta la petreceri. Nu este un mediu bun pentru ei. De multe ori sunt lăsați nesupravegheați sau sunt în centrul atenției datorită unor incidente ca cel descris de tine. Și nu este bine pentru nimeni. Nici pentru copil, nici pentru părinți, nici pentru ceilalți invitați.
Sonia, depinde de multe. Intr-adevar, si eu am ales sa merg pe la cate o petrecere doar cu copila mare, pentru ca nu i-as fi putut gestiona pe toti trei, dar in alte situatii am mers cu toti, si nu a iesit foc. Atata timp cat nu ai asteptari de genul „iau toti copiii cu mine, dar eu am chef doar sa stau la masa sa beau si sa petrec” cred ca toata lumea e fericita…
Te-ai gândit că, în spiritul românului/individului dependent de ceea ce cred alţii despre el, în cazul de faţă despre autoritatea pe care o are asupra propriului copil, poate că însăşi prezenţa voastră a generat eisodul „coercitiv”? Ştiţi ce vreau să spun…Lugubru. Ştiu o poveste foarte interesantă cu un copil pălmuit de tutorele său legal cu simţ de răspundere în faţa întregii clase, pentru a demonstra învăţătoarei şi pentru a transmite viral părinţilor colegilor că ea se ocupă serios de educaţia prăpăditului.
Viorel, pe asta ai citit-o? http://bogdanasblog.blogspot.ro/2013/06/parentingul-in-parcul-bordei.html nu e mai veche de doua saptamani….acolo sa vezi dependenta si nevoie maxima de a arata „who’s in control” :(
Nu stiu cum as gestiona o astfel de situatie, dar sunt sigur ca nu cum a facut individul respectiv ! :)
cateodata e si o problema de dinamica cuplului, de fapt de cele mai multe ori. adica daca unul dintre parinti vrea neaparat ca ala micu sa manancve ACUM, celalalt intra in panica, se simte vinovat si scoate la suprafata toate urletele care i-au fost adminstrate cand era mic. si tot asa.