Este foarte tarziu (va fi si mai tarziu cand voi termina postarea) insa alte momente in care sa apuc sa pun impresiile pe foaia virtuala nu am, mai ales pe cele proaspete si frumoase.

Azi am avut o zi vantoasa. Atat de vantoasa incat pe parcursul ei am avut nevoie de ceva putere in picioare ca sa nu ma las luata de rafale. Altfel spus, nu prea s-a pus problema mersului la plaja. Gand la gand, nici copiii nu au vrut la plaja, ci sa se plimbe, asa ca am luat insula la picior. La roata, mai exact. Am plecat din Potos, iar prima oprire a fost Panagia, o localitate micuta, prin care am mai trecut de multe ori, insa nu am apucat niciodata sa ne oprim. Panagia este situata in zona muntoasa, are niste stradute minuscule, si niste case fabuloase.

Dupa Panagia a urmat Thassos, care pe noi ne-a dezamagit, ni s-a parut trist, aglomerat si plin de kitschuri, asa ca am facut cale intoarsa in Panagia ca sa mancam de pranz. Dupa pranz, ne-am reintors inapoi in Potos, copiii erau deja obositi de la atata plimbare pe jos, evident ca au atipit prin masina, iar odata ajunsi la destinatie nu au mai vrut sa mai doarma si in confortul patului de la pensiune. Cu exceptia lui Radu mic, care si-a continuat somnul inca o ora, in masina, in propriul scaun si in bratele mele.

I-am lasat pe copiii in grija bonei noastre, odata cu trezirea lui Raducu, iar noi doi am plecat ca doi porumbei spre Giola.

Giola este o piscina naturala. Natura are un mod al ei de a-si arata maretia, iar Giola este unul din cele mai bune exemple. trecand la lucruri mai practice, daca vreti sa ajungeti la Giola vreodata, trebuie sa stiti ca nu exista nici un fel de indicatoare spre locatie. Va spun eu acum, este primul drum la dreapta cum treceti de hotel Aeria. Este un drum plin de praf, cu loc pentru o singura masina, tine cam patru kilometri, in sus si in jos, pe hartoape, destul de accesibile chiar si pentru o masina cu garda mai joasa. Nu renuntati, merita. La un moment dat va trebui sa abandonati masina, aveti loc unde sa o lasati, va veti da seama dupa mini parcarea incropita acolo. Drumul se continua by foot, insa, minune, apar marcajele, sub forma unor sageti pictate pe pietre. Dureaza cam zece minute de coborare pana ajungeti, iar odata ce ati ajuns la destinatie veti intelege de ce merita.

Este forta bruta, locul perfect unde marea se intalneste cu malurile abrupte, pur si simplu perfect. Si mi-a dat curaj sa ma aunc si eu (din unul din locurile cele mai facile, nu va imaginati ca am prins aripi de Icar brusc si dintr-odata). Insa senzatiile sunt woooooooow. Imponderabilitate, impresia ca nu mai sunt decat eu, aerul, si dintr-odata racoarea apei, scufundarea si revenirea la suprafata. Este de incercat, va zic.

Dupa Giola, am descoperit pe drumul de intoarcere o plaja mica, pana sa iesim in drumul asfaltat, Kalami se numeste plaja, este intr-un golfulet mic, plina de pietre, insa extrem de spectaculoasa. Intrarea in apa nu are nici nisip, nici pietre, ci o imensa bucata de stanca, pe care sunt mii de arici. Mi-as fi dorit sa am cum sa ii fotografiez, sper sa mai ajungem intr-o zi acolo, mai putin vantoasa si cu o mare mult mai calma. Nu e o plaja la care sa mergi cu copiii, insa, in mod catgoric este una din cele mai potrivite plaje pentru snorkelling.

#povestidinthassos un proiect vizual (si povestit) Calea Lactee