Incepem!

Michael Thompson a spart gheata spunand ca nu a facut conferinte de-a lungul vietii, ci mai degraba a calatorit enorm de mult, prin scoli si a facut workshopuri cu profesorii. Legat de provocarile cresterii baietilor, Michael spune ca isi doreste ca dupa ziua de maine sa plecam de la conferinta sa cu sfaturi practice, adaptate diverselor situatii cu care ne confruntam zi de zi.

Michael a intrebat persoanele din sala cati copii au, la trei copii ne-am oprit cu numaratoarea si a adaugat ca si-ar fi dorit sa fie o persoana cu patru copii, ca sa ii faca o plecaciune, asa cum face de fiecare data cand cunoaste o mama de patru :)

Michael a intrebat oamenii din sala ce isi doresc de la aceasta conferinta, ce asteptari au, iar unul din raspunsuri a fost legat de impactul aparatelor gen iphone, ipad in cresterea copiilor. Michael spune ca regula nescrisa in familia lui, atunci cand sunt impreuna si petrec timp in familie este ca nici unul dintre membri sa nu foloseasca device-urile si gadgeturile. El spune ca este una din cele mai mari amenintari in comunicarea dintre copii si parinti. Zice ca enorm de important este ca ochii si mintea lui tati sau a lui mami trebuie sa fie acolo, langa copil, nu intr-un ecran de telefon/tableta.

Provocari: sa inveti sa privesti asa cum priveste lucrurile copilul tau, sa te pui in locul sau, sa vezi lumea prin ochii lui, sa inveti cum sa il asculti, inca de cand este bebelus.

Prima parte a zilei va fi dedicata modului in care putem creste copiii intr-un mod responsabil. Michael povesteste cum, intr-un mod foarte ironic, a fost chemat sa vorbeasca despre cresterea responsabila a copiilor la scoala la care fusese cand era copil si de la care fusese exmatriculat in clasa a opta pentru purtare necorespunzatoare :)

fiii nostri nu sunt complet dezvoltati din punct de vedere emotional nici la 4, nici la 9, nici la 13 ani. ce e important de retinut este ca avem mereu timp. nu exista un singur tip de copil responsabil, ci sunt enorm de multe stiluri. familiile sunt extrem de diferite, standardele nu e pot aplica. sunt trei tipuri clasice de familie:

close family – viata familiei este fixa, regulata, bazata pe claritate, disciplina, pregatire, uniune, cu granite extrem de bine stabilite si delimitate
open family – viata familiei este deschisa, regulile sunt discutate, negociate,
random family – viata de familie neregulata, fluctuanta, lipsita de disciplina.

Stilul familiei va pune copiii in conflict uneori cu stilul scolii. Copiii responsabili nu sunt cei disciplinati, ci copiii care isi pot insusi regulile morale ale vietii in grup. Si ca una din cele mai mari probleme este legata de ideea de „sharing”, de a imparti cu ceilalti, un spatiu, o jucarie, un scaun, etc.

Fundamental pentru a creste un copil responsabil:

• baza asigurata – atasat inca de la nastere. primele instincte ale unui copil sunt legate de nevoia de atasament. in primul an de viata este esential sa asiguri aceasta baza, sa asiguri copiilor climatul sigur, de incredere in care sa poata explora. cum este un copil care are aceasta baza asigurata? Pai, simplu: va fi acel copil care va provoca totul, care va colora peretii cu markere, care va explora, care nu va accepta limitari, atat timp cat el simte ca este sigur pe propriile picioare. Cu alte cuvinte, un copil sigur dpdv emotional, cu o baza de atasament formata, nu va fi un copil docil, cuminte, ci va explora, va vrea mereu sa afle ceva nou. 
• exista patru cadre: nucleul familiei (parintii), familia extinsa (bunici, rude apropiate), zona spirituala (copiii sunt foarte inclinati spre a accepta ideea ca „Dumnezeu este peste tot si priveste”, chiar daca nu sunt crescuti in familii religioase – este o senzatie care le ofera un anumit grad de alinare) si scoala. Copiii au nevoie de aceste reguli, cadre, simt nevoia lor, chiar daca uneori mesajul pe care il primi in permanenta este ca le refuza, ca le testeaza mereu limitele. De asemenea au nevoie de convingerea ca noi, ca si adulti, stim sa vedem greselile pe care le fac, si sa actionam in consecinta, nici prea intens, insa nici prea iertatori, fiindca altfel vor receptiona mesajul ca nu avem destula autoritate.
• 50% din disciplina inseamna sa iti transmiti mesajul cu claritate, sa stii ceea ce vrei, sa fii consecvent in transmiterea mesajului, pe o perioada lunga de timp! cand esti pentru prima data parinte habar nu ai cum sa transmiti claritate in mesajele catre proprii copii, si aici este una din cele mai mari provocari cand vine vorba de disciplina copiilor. 
• comunicarea cu copiii inseamna in primul rand sa ii asculti. Ceea ce de cele mai multe ori este extrem de dificil, chiar daca pare simplu. Mai ales daca vorbim de copii extrem de argumentativi, care provoaca in mod verbal, care zic mereu „da, dar….”. Copiii STIU si SIMT cand noi le oferim intreaga noastra atentie si ii ascultam cu adevarat (Michael a  oferit rezultatele unui studiu aici). Nu e nimic mai important pentru un copil decat sa il cunosti cu adevarat, si asta nu se poate intampla decat in urma petrecerii a cat mai mult timp cu el. 
• care sunt elementele de parenting care conteaza cu adevarat: demandingness (D) si responsiveness (R). ceea ce le ceri si ceea ce le oferi. 

PAUZAAA :)

And we’re back!

Care sunt presiunile la care sunt supusi copiii in ziua de azi? Care sunt presiunile de care ne temem ca si parinti?

Presiunile la care sunt supusi copiii in ziua de azi sunt in principal legate de rezultatele pe care scoala le asteapta de la ei, dar pe care si parintii le asteapta de la ei. De la o varsta incolo responsabilitatile legate de rezultatele obtinute trebuie plasate pe umerii copiilor, insa asta va veni cu o asumare a faptului ca vor exista niste caderi pana copiii vor prelua deplin aceste responsabilitati. Pe de alta parte aceasta pasare nu trebuie sa aiba loc dintr-odata, ci doar gradual, fiindca altfel caderile vor fi mult mai drastice.

Copiii nu le raspund parintilor la intrebarea „Cum a fost la scoala azi?” pentru ca stiu ca parintii lor efectiv nu au ce sa faca in privinta aceea. Nici nu au cum sa sumarizeze tot ceea ce li se intampla chiar si intr-o singura zi, dpdv social, asteptari, lectii, lucruri noi.

Cel mai des le vor raspunde „Urasc scoala! Nu mai vreau la scoala!” „E plictisitor, e urat la scoala”, chiar daca ei de fapt nu o urasc.

Scoala este grea, este dificila, si cand spunem ca noi, adultii vrem la scoala, noi de fapt spunem ca vrem la facultate, nu ca vrem inapoi la gimnaziu sau la liceu. Acolo copiii nu au libertatea pe care si-ar dori-o, si de cele mai multe ori asta pune o presiune imensa pe umerii lor. Nici un copil nu poate iubi engleza asa cum o iubeste profesorul de engleza, matematica asa cum profesorul de mate o iubeste, si asta se poate extrapola la toate materiile. Iar presiunea perfectionismului este imensa. Daca un copil ar face exact tot ceea ce fiecare profesor ii cere, exact asa cum respectivul profesor si-o doreste, atunci acel copil ar avea probleme majore de sanatate mentala in timp. Cu toate astea traim intr-o societate care valorizeaza hipercompetitivitatea mai mult ca orice.

La asta se adauga asteptarile pe termen lung ale parintilor legate de copii, care planifica uneori inca dinainte ca fiul lor sa mearga la gradinita tot parcursul sau pana in facultate.

In cartea sa „The Pressure Child”, Michael Thompson spune ca a incercat sa aduca parintii inapoi in perioada de scoala, sa vada exact la ce presiuni sunt supusi proprii copii. Problema este ca in societatea actuala se pune mare pret pe rezultatele academice si pe scolile care sunt urmate de-a lungul scolii…

Cea mai mare presiune asupra copiilor vine din anxietatea parintilor legata de felul in care isi stapanesc nevoia de a controla incertitudinile asupra viitorului.

Pana la zece ani copiii stiu care le va fi liderul si unde se vor pozitiona pe termen lung in termen de rezultate. Multi adulti cred ca scoala inseamna pregatire pentru viata, insa NU este asa! Copiii isi traiesc viata la maxim pe loc, nu asteapta ca la un moment dat sa inceapa sa traiasca. Noi le spunem mereu „trebuie sa citesti ca asta este baza a ceea ce vei deveni”, insa ei nu ofera nici un fel de importanta asupra viitorului, ci isi traiesc viata acum, in prezent, nu in viitor.

Sa nu judecam parcursul unui baiat prin scoala prin prisma notelor. Ci prin conexiunile sale (prietenii), prin preferintele sale (matematica sau sport sau altceva), prin preferintele fata de un anumit profesor. Conexiunile si prieteniile sunt extrem de importante, la fel si recunoasterea pe care o primeste un copil pentru ceva bine facut, si pot influenta in bine notele, insa acest fapt nu functioneaza si in sens invers. Notele bune sau excelente nu iti aduc prieteni noi, ci doar interactiunile la nivel personal.

Ce este esential de retinut este ca indiferent cat am incerca sa ne salvam copiii de la problemele din scoala, in materie de interactiuni, nu vom reusi sa facem asta complet.

A inceput cea de a doua parte a zilei, dedicata baietilor.

Una din primele discutii este legata de violenta. Michael Thompson spune ca varful de violenta fara remuscari din partea baietilor, fara constientizarea implicatiilor este intre 2 si 3 ani. Inca de atunci, trebuie spus cat mai calm si cat mai clar cu putinta „Ma doare cand ma lovesti”, astfel incat sa il ajutam sa invete sa isi controleze aceste porniri violente. Nu trebuie ripostat in vreun fel, sau pedepsit. Trebuie sa inteleaga ca are capacitatea de a rani pe cineva si ca aceasta capacitate este daunatoare daca nu este controleaza.

baietii sunt mai putini comunicativi din constructie, este mostenita preconceptia cum ca este un semn de slabiciune pentru un baiat sa se deschida, mai ales in relatia cu parintele de sex opus. O varianta este sa i se transmita ideea ca este un act de curaj sa vorbeasca despre sentimentele sale, sau despre lucrurile mai intima. Baietii cred ca se expun, ca devin vulnerabili, mai moi.

Realitatea arata ca baietii sunt mult mai vulnerabili dpdv emotional decat fetele, inca de la nastere. In societatea noastra este obisnuit ca in situatia in care doi dintre copii se incaiera, noi adultii sa intervenim. Mesajul pe care il transmitem astfel este ca nu sunt capabili sa se descurce intre ei, ca mereu au nevoie de un adult care sa medieze un potential conflict, si asta in viitor se poate extrapola si la alte activitati. Semnalul este ca nu consideram ca ne putem increde in ei si in actiunile lor.

In gradinitele japoneze de exemplu, adultul este doar observator si nu intervine. Este un singur supraveghetor la 26 de copii, spre deosebire de SUA, unde este un supraveghtor la 6 copii. Tot in Japonia, copiii mai mari sunt implicati in ingrijirea copiilor mai mici, si astfel, interventia adultilor este minimizata. In cazurile violente, fie intervine un copil mai mare, fie copilul agresat pur si simplu se intoarce cu spatele la agresor si se indeparteaza de el. Astfel se transmite mesajul responsabilitatii asupra propriilor actiuni si a consecintelor ce pot izvori dintr-un act de violenta.

Si totusi pana la urma cat de mari sunt diferentele intre fete si baieti? Sunt ele chiar atat de importante, incat sa proliferam in continuareniste stereotipuri pe care le-am mostenit?

Realitatea este ca diferentele in cadrul aceluiasi sex sunt considerabil mai mari decat diferentele intre sexe, si asta o spun numeroase studii psihologice. Pe de alta parte intre „baiatul mediu” (average) si „fata medie” sunt niste diferente semnificative.

• 3/4 dintre baieti sunt mai activi fizic decat orice fata din aceeasi clasa.

fetele si baietii incep sa se separe undeva in jur de 3 ani. pe la 3 ani baietii se joaca mai aspru decat fetele. Nu e vorba de violenta si nici agresiuni. E vorba de aprimea jocului. Si da, uneori se intampla accidente, dar acestea nu au la baza actiuni violente, doar o joaca mai in forta.

Scoala inseamna „sa stai in banca”. Baietii sunt construiti sa fie mai activi si asta intra in contradictie cu regulile din clasa.

• 3/4 din ceea ce se intampla intr-o clasa este legat de limba materna, se vorbeste extrem de mult, ceea ce le favorizeaza pe fete, insa baietii sunt inclinati spre activitatile fizice, si acesta este un motiv in plus pentru care exista riscul de a aparea deviatii de la comportamentul presupus a fi dezirabil de catre profesori/invatatori. De aici apar si pedepsele, temele suplimentare, si nu mai este decat un pas pana se ajunge la „Urasc scoala”