O scurta remarca personala: este incredibil cat de plina este sala. Este coplesitor sa vezi atatia tati aici! Vom incepe in scurt timp cu impartasirea ideilor lui Alfie. Partea a doua este dedicata Parentingului neconditionat.

Alfie a inceput cu un scurt intro, cu o poveste despre o persoana care isi dorea enorm ca fiul sau sa fie cuminte, si sa fie liniste in casa. Iar Alfie i-a raspuns: pai atunci, poate mai bine ar fi trebuit sa iti cumperi un peste :). Pentru cei care s-ar simti lezati, va spun ca este printre cei mai glumeti oameni pe care i-am intalnit.

Care este obiectivul tau ca parinte pentru propriul copil? Daca ar fi sa alegi o singura trasatura care sa il defineasca atunci cand va deveni adult, care ar fi aceea?

Toti ne dorim ca ei sa devina deschisi, liberi, respectuosi, stapani pe sine, empatici.

Cu toate astea de cele mai multe ori stilul nostru regulat de a-i creste s-ar putea sa duca exact la efecte opuse celor pe care ni le dorim pentru ei. Paradoxal, ceea ce facem, felul in care vorbim intr-o banala zi de sambata, in bucatarie, poate avea un efect pe termen lung, si nu neaparat cel dorit de noi.

Cu cat suntem mai focusati pe acele scopuri pe termen lung, cu atat vom fi mai intelegatori mai empatici in momentele in care copilul vrea/nu vrea sa iasa din baie, vrea/nu vrea sa doarma/trezeasca, etc.

Cel mai important este sa te concentrezi asupra scopului tau primar, dincolo de ceea ce se intampla pe moment. In asta consta schimbarea esentiala de directie. Cu cat ne intoarcem mai mult spre nevoile copilului, cu atat mai mult avem sansa de a creste un copil increzator si empatic.

O alta schimbare trebuie sa aiba loc in concentrarea nu pe comportamentul copilului, ci pe copil si pe ceea ce este in spatele acestui comportament.

Focusul nu trebuie sa fie pe comportament, ci pe copil si pe nevoile sale, pe ceea ce il determina sa se comporte intr-un anumit fel.

Prima schimbare trebuie sa aiba loc prin transferarea controlului de la parinte catre copil. Aproape toti parintii se plang de copiii lor ca nu sunt indeajuns de disciplinati, ca sunt prea rasfatati, ca nu asculta, ca nu sunt cuminti, ca alearga prea mult. Cu cat incercam sa controlam mai mult aceste porniri naturale, cu atat vom fi mai lipsiti de control.

Sa fim permisivi nu inseamna sa ii lasam pe copii sa faca exact ceea ce vor. Insa multi parinti, din dorinta de a nu fi catalogati ca fiind permisivi, vor compensa fiind prea autoritari. Sunt familii in care unul este permisiv iar unul este autoritar, de parca doua comportamente disfunctionale s-ar anula reciproc. Nu. Sunt niste dihotomii complet neconstructive.

Alternativa nu este usoara, chiar e complicata.

Controlul este distructiv. Nu iti poti face copilul sa taca, sa nu mai planga, sa doarma, sa nu se joace.

Daca ne dorim copii asertivi, intelegatori, mai ales in relatia cu noi, parintii, trebuie mai intai sa fim noi mai intai in acest fel in relatia cu ei.

Controlam copiii uneori cu cele mai bune intentii sau uneori ii controlam pentru ca numai in acest fel stim sa ne educam copiii, fiindca este singurul model de a creste copiii pe care l-am mostenit. Copiii invata sa ia decizii bune, efectiv luandu-le. Toti oamenii au dreptul de a exercita o forma de control, inclusiv copiii. De cele mai multe ori nu ii lasam sa exercite controlul fiindca noi nu suntem confortabili cu ideea de a da drumul mecanismelor de control.

Un prim sfat extrem de important: Vorbeste mai putin, asculta mai mult!

„Daca nu esti gata in zece minute, te-ai lins pe bot de excursia de sambata” „Iubita mea, daca esti gata  imbracata in zece minute, sambata mergem sa iti cumpar jucaria aia pe care ai admirat-o saptamana trecuta” – doua situatii extrem de sugestive pentru felul in care facem parenting, care par ca ar folosi si ar avea efect pe termen scurt dar sunt extrem de distructive pentru copil pe termen lung”

A doua schimbare vine din: in loc de a face tu la a face impreuna cu :)

O varianta ar fi, pur si simplu, sa discuti cu copilul tau, sa il intrebi pur si simplu ce solutie are el pentru a se iesi din impasul trezitului tarziu in fiecare dimineata si din problema generata de faptul ca nu e gata niciodata la timp. Chiar daca vine cu o solutie gen: pai nu ma pot imbraca la timp, asa ca o solutie ar fi sa ma culc gata imbracat :)

Ideea de baza este ca o simpla consultare a copiilor ii pune pe ei in pozitia de a avea controlul, de a fi mai responsabili, de a simti ca parintele a avut incredere in el. Il va responsabiliza pentru ca va trebui sa gandeasca sa vina cu o solutie. Care nu conteaza ca functioneaza sau nu. S-ar putea sa nu functioneze. Important este ca el a fost ascultat. Si asta se va vedea pe termen lung in felul in care va aborda un job, un sef, etc.

Pedeapsa = daca nu ma asculti, te voi face sa suferi.

Copiii care sunt abuzati fizic sunt mult mai predispusi sa fie agresivi la randul lor. Pedeapsa nu trebuie sa fie neaparat fizica.

Daca pedeapsa este atat de eficienta cum zici tu, de ce continui sa ma pedepsesti? – intrebarea apartine unui copil de sapte ani. Alfie spune ca nu a gasit inca vreun exemplu de pedeapsa care sa fi fost utila, care sa fi oferit un alt rezultat in afara de obedienta smulsa cu forta.

Pedepsele nu functioneaza din simplul motiv pentru ca ii face pe copii nervosi. Nu ii invata lectia pe care incerci tu ca parinte sa o inveti. Mesajul pe care il transmiti este ca de fiecare data cand este o problema in viata, trebuie sa folosesti forta pentru a o rezolva sau pentru a-ti impune opinia.

Cu cat exerciti mai multa putere si control asupra copiilor, cu atat mai putin le vei putea influenta vietile pe termen lung. Pedepsele au efectul de a rupe relatiile afective cu persoana care ii pedepseste.  Copiii au nevoie de aliante si de cooperare, nu au nevoie de cineva care sa se impuna prin forta, putere si control. Cu atat mai putin din partea persoanei care reprezinta totul pentru ei.

Pedepsele ii distrag pe copii de la ceea ce este important.

Pedepsele au un efect nescontat: ii vor face pe copii sa minta, sa nu mai spuna adevarul sau sa il indulceasca. Nu isi vor mai asuma greselile.

Timeout: eufemism pentru izolarea fortata!

Ce mi se intampla daca nu fac asta, si cum se asteapta parintii mei de la mine sa ma comport? – rezultatul cel mai firesc in urma unui comportament repetat din partea parintilor legat de pedepse: „Nu face asta ca uite ce iti fac”.

Daca vrei ca propriul tau copil sa fie etic si moral, nu il pedepsi niciodata!

Recompensele au exact acelasi efect pe termen lung. Paradoxal, cu cat recompensa este mai mare, cu atat performantele sunt mai mici. Iar recompensa nu va stimula in vreun fel dointa copilului de a invata mai mult, nu ii va stimula curiozitatea sau creativitatea.

Daca copiii sunt recompensati pentru faptul ca au fost generosi, prin opozitie, in timp ei vor deveni mai egoisti! Tindem sa presupunem ca exista ceva numit motivatie, care urca sau coboara. Motivatie pentru a citi, a face curatenie in camera. Presupunerea este ca daca recompensam o actiune buna atunci ii motivam. Principala problema este ca actionand asa, incurcam niste concepte esential diferite: motivatia extrinseca cu cea intrinseca.

Motivatia intrinseca este extrem de importanta si este motorul care ne pune in miscare cand facem ceva, nu este legata de vreo recunoastere externa, de vreo recompensa.

Cu cat recompensezi mai mult o persoana pentru ceea ce face, cu atat acea persoana isi va pierde mai rapid interesul pentru actiunea pe care o facea.

De aceea trebuie sa fim extrem de atenti cand oferim recompense, atat verbale cat si fizice, pentru ca s-ar putea sa obtinem exact efectul contrar.

Ideea nu este sa nu ii mai laudam, ci sa transformam actiunea de a-i lauda continuu in  actiunea de a oferi feedback de calitate. Dincolo de o simpla lauda, sa ne implicam in discutie atunci cand copiii reusesc sa faca ceva.

Timeout – short version de la „time out from positive reinforcement”. Din partea copilului ideea de timeout este legata exclusiv de iubire. Mesajul este luam o pauza de la iubire, in perioada de timeout eu nu te mai iubesc si pe termen lung ei invata lectia ca daca nu sunt „in compliance”, daca nu se conformeaza nu vor mai fi iubiti

A treia schimbare vine din: De la conditionare la neconditionare.


Copiii nu au nevoie doar de iubire. Au nevoie sa stie ca ea va fi la fel de mare, acolo, indiferent ce vor face. Asta inseamna iubirea neconditionata.

Nu conteaza ceea ce intentionam noi sa aratam, conteaza ceea ce receptioneaza copilul. Cu cat copilul receptionaeaza iubire conditionala cu atat vor fi mai „resilient” atunci cand vor creste mari. La fel se vor simti mai putin liberi, nu se vor mai bucura pentru realizarile lor.

Mereu trebuie sa ne punem in locul copiilor, sa privim totul din perspectiva lor, pentru a-i putea intelege mai bine, pentru a le putea transmite mesajele potrivite.

De cele mai multe ori habar nu avem de ce un copil face ceea ce face. De ce trebuie mereu sa ne gandim la ceea ce este mai rau? Copiii nu ne testeaza limitele sau nervii de cele mai multe ori. Eu sunt curiosi si atat!

Cam atat de la Alfie. Va multumesc ca ati fost alaturi de mine azi!