Suntem live! Stay tuned!

Incepe prima parte a conferintei de azi, cu subiectul spinos al scolilor pe care le merita copiii nostri :)

Un mic warm up cu aplauze pentru toti tatii care sunt prezenti in sala azi :)

Cea mai buna metoda de invatare intr-o sala de curs este legata de timpul alocat pentru discutii, discutii purtate intre studenti/elevi. Profesorul trebuie sa asculte, iar in sistemul traditional situatia este exact invers, profesorul vorbeste iar copiii asculta, ceea ce este complet in defavoarea copiilor.

Alfie ne pune sa ne imaginam o ora de curs intr-o scoala neconventionala din America, in care copii de sase ani invata despre Mayflower, vasul devenit emblematic pentru colonizarea Americii. Copiii nu stau pe scaune, scaunele sunt mutate de jur imprejurul camerei. In mijlocul camerei este silueta facuta cu banda adeziva a vasului. Unul dintre baieti iese imbracat intr-un costum ca in secolul 16 si spune: nu putem calatori pe acest vas pana nu stim cat de mare este. Copiii incep sa discute cum pot afla cat de mare este vasul si ce capacitate are, cati oameni pot ruca pe el, astfel incat sa nu se scufunde. Invatatorul este pur si simplu un ghid, copiii vin cu idei si sugestii. Ora se termina, insa lectia este departe de a fi terminata, asa ca e lasata pe ziua urmatoare. In acest fel, copiii se gandesc peste noapte si pot veni cu idei noi. Mai ales ca nu au teme, si au timp sa se gandeasca :)

Abia in a treia zi de curs, pe baza ideilor copiilor, profesorul introduce notiunea de masurare. Asa este introdus fiecare concept nou, fie ca e vorba de concept matematic sau economic sau de alta natura.

Iti trebuie curaj si multa siguranta ca profesor sa lasi copiii sa conduca discutia, sa ii lasi sa gandeasca, sa ajunga singuri la concluziile logice. Asta dureaza mult mai mult la inceput, insa le creeaza copiilor un cadru in care ei exerseaza procesul gandirii logice, si in timp avolutia este mult mai semnificativa, decat daca le-ai transmite pur si simplu informatiile fara sa ii pui sa ajunga singuri la ele. Pe langa acest aspect, introducerea unor notiuni noi ca in metoda aratata mai sus, le ofera copiilor interdisciplinaritatea, fiidnca invata despre istorie, invata despre matematica, despre comunicare si asa mai departe.

Timpul petrecut cat mai mult invatand in grupuri mici sau pe perechi este extrem de valoros. Asa invata copiii cel mai bine, asa isi impartasesc propriile experiente si invata unul de la altul.

O programa care este bazata pe domeniile de interes ale copiilor, pe intrebarile pe care le pun ei la inceputul anului este mult mai motivanta pentru ei decat o programa care este transmisa de catre un organism guvernamental care nu are nici un  fel de reprezentare in realitate.

Elevii care iau numai notite, care nu sunt implicati in mod activ, studentii care dau teste peste teste, elevii care sunt invatati sa fie obedienti, cuminti si ascultatori in sala sunt aceia care vor deveni cei mai obedienti adulti la timpul lor dispusi sa accepte orice sistem de guvernare….

Sistemul actual de invatamant exact pe asta se bazeaza: obedienta, competitie artificiala prin sistemul notelor si al testelor si concursurilor, pe dezvoltarea memoriei pe termen scurt in defavoarea unui proces logic si al gandirii creative pe termen lung.

In scolile bune accentul este pus pe importanta faptului ca elevii trebuie sa ajunga oameni buni si nu doar niste elevi buni care iau note si performeaza in functie de un sistem arbitrar de calificative.

Intr-o scoala buna accentul este pus pe stimularea dorintei de joaca cu numerele si cu cuvintele, nu pe memorarea acestora, astfel incat elevii sa ajunga sa isi doreasca in mod natural si firesc sa vrea mai mult!

Un bun profesor de matematica nu le va arata niciodata o singura rezolvare a unei probleme, ca dupa aceea sa ii trimita acasa cu alte douazeci de exercitii identice. Elevii trebuie sa construiasca pas cu pas, si daca este unul care aduce solutia corecta, profesorul il va intreba pe acesta: Ok si cum ai ajuns la rezultatul acesta.

„Faptul ca stii matematica la perfectie, nu te face automat si profesor de matematica” si asta se poate extrapola si la limba materna, si al orice alta materie!

La matematica, spre exemplu, fractiile se pot invata intr-un context si cu un scop, asta ii stimuleaza pe copii, nu oferirea pe tava a raspunsului corect insotita de mesajul „asa se face”.

Adevarata invatare pentru copii nu va veni atata timp cat profesorul nu va fi dispus sa cedeze controlul asupra modului de desfasurare a orelor!!!

Temele nu sunt pentru a gandi mai departe, pentru a porni un proces creativ de gandire critica, pentru a invata cu adevarat. Temele sunt doar pentru a memora automat.

„Ceea ce eu povestesc aici nu este doar mai placut, este mult mai EFICIENT. Ok, si mult mai placut!”

De ce ne mai deranjam ca profesori, daca stim faptul ca peste catva timp toti studentii nostri vor uita tot ceea ce i-am invatat? Care mai este scopul nostru pana la urma, ca si profesori, daca tot ceea ce facem este sa ii invatam sa memoreze cuvant cu cuvant?

Constructivism – intelesul lucrurilor este creat de individ nu este oferit catre individ.

Sistemul traditional se bazeaza pe cuplul pahar-sticla, in care paharul este elevul, in care sticla, adica profesorul, ii toarna cunostinte pana il umple. Si atunci cum sa ne mai mire cand copilul vine acasa si la intrebarea „ce ai facut azi la scoala” iti raspunde „nimic”, pentru ca exact asta a facut: NIMIC!

Ora de ora, semestru de semestru, an de an, materie de materie, copiii mai primesc cate o „caramida” de informatii, si presupunem in mod gresit ca la finalul scolii ar putea avea o casa construita din toate caramizile acelea, insa ceea ce are el in realitate este o gramada de caramizi complet nefolositoare, cu care nu stie ce sa faca.

Accentul pe comunitate pe conectare intr-o sala de clasa este esential pentru un proces de invatare activa.

Copiii invata cum sa ia decizii luand decizii, nu urmand instructiuni!!! si asta nu se face decat abia in momentul in care profesorul cedeaza controlul!

Atunci cand ai incredere in copii si ii respecti, ca si profesor al lor, ei vor incerca sa se ridice mereu din proprie initiativa la nivelul asteptarilor profesorului. cei mai buni profesori inteleg faptul ca vor avea mai mult control asupra copiilor doar delegand acel control catre ei. De exemplu, chiar daca v-ati astepta ca al o intrebare de genul ” Cand vreti sa dam testul X” copiii sa raspunda cu „niciodata”, in realitate copiii vor oferi o data exacta. Pentru ca transferand decizia aceasta asupra lor si consultandu-i , ei se vor simti mult mai responsabili, mult mai increzatori in propriile decizii si, poate cel mai important, se vor simti respectati.

Ce variante avem intr-un sistem traditional de invatamant? Educatia este politica, oricat ne-am dori sa nu fie asa. Schimbarea nu va aparea decat in urma unor miscari politice. Un guvern autoritar nu va oferi niciodata un sistem de invatamant care sa incurajeze gandirea critica si creativa!

Nu stiu alternativele, nu am un raspuns, nu am raspuns nici macar daca ma gandesc la propria mea tara si la ce solutii sunt disponibile acolo. Schimbarea sociala nu poate porni decat de la fiecare individ.

Scopul meu azi nu este sa va fac sa fiti tristi, fiindca realizati ca ceea ce se intampla cu copiii vostri in scoala este departe de ceea ce va doriti voi sa se intample, ci este sa va enervez un pic, sa va ofer o imagine mai clara, sa va provoc un pic sa actionati. Scopul meu aici este sa va conving sa nu mai acceptati starea de fapt. Sa intelegeti ca lucrurile pot fi contestate si in timp pot fi schimbate!

Tehnologia este din anumite puncte de vedere doar o prelungire a metodelor traditionale de invatare. Este doar o regurgitare de informatii, intr-o alta forma mai evoluata a bibliotecilor traditionale.

Notele au trei efecte, dovedite in urma unor studii, facute pe grupuri „notate” si „nenotate”:  grupul fara note va fi mai incantat si mai motivat sa invete, copiii din grupa notata sunt predispus sa aleaga calea mai usoara si sa „fenteze” sistemul, copiii din grupul notat vor avea mereu o perspectiva mai superficiala asupra lucrurilor si in special asupra celor din obiectul de studiu.

Cei mai buni profesori, chiar daca lucreaza intr-un sistem in care trebuie sa ofere note la finalul semestrelor, ei nu vor pune note pe temele individuale. Cu cat va fi mai stresat copilul ca trebuie sa obtina o nota mare pe proiectul/tema individuala cu atat va trata mai superficial informatiile

Niciodata nu discutati cu copiii despre notele pe care le obtin!!!

Discutati despre orice vreti voi, despre istorie, literatura, absolut orice, numai despre „ce nota ai luat?”. Orice sistem de invatamant care stabileste cine unde merge in functie de un sistem de note si de un sistem de teste standardizate, nu va face pe termen lung decat sa adanceasca „gap-ul” dintre paturile sociale. Acesta este efectul, oricat de socant ar parea. Cu cat stii mai multe despre modul de constructie al testelor, cu cat vei fi mai putin dispus sa judeci un copil sau altul in functie de rezultatele obtinute la testele cu pricina.

Testele nu sunt pentru gandire critica, gandire creativa si intelegerea adevarata a lucrurilor, sunt despre memorie pe termen scurt. Daca copiii stau cumniti in clasa, cu capetele in caiete si isi noteaza constiinciosi, este absolut normal ca profesorul sa nu ii cunoasca si sa nu le stie performantele, si logic le da teste. Daca profesorul are o clasa interactiva, in care copiii discuta, atunci el isi cunoaste copiii, stie ce poate fiecare, iar testele devin redunante si inutile.

Cate oportunitati le oferi ca si scoala copiilor pentru a invata in grup prin cooperare si nu prin competitie? Scolile traditionale se bazeaza pe competitie, in care succesul unuia este pierderea altuia. Copiii devin interesati in a castiga, nu mai sunt interesati in materia pentru care concureaza. Vor comunica mai putin, vor avea mai putina incredere in ceilalti, vor fi mai agresivi, mai predispusi la a fenta sistemele, la a copia.

Notele sunt distructive, insa si mai distructive sunt uniformizarile. Sa ia toti copiii din aceeasi clasa aceeasi nota.

Temele au si ele  efectul lor distructiv: nu numai ca ocupa mare parte din timpului copilului de acasa (care este TIMP LIBER!) insa omoara orice urma de curiozitate a copilului.

Daca atitudinea lor reala fata de teme este ca le urasc, ca vor sa le termine cat mai repede ca sa scape de ele si sa treaca la ceva ce le face intr-adevar placere, cum ne putem astepta ca ele sa se dovedeasca un castig academic din punct de vedere informational, sau sa le stimuleze imaginatia, curiozitatea etc.

Cum ne putem astepta ca ei sa prinda dragostea de lectura, daca noi conditionam o activitate de acest fel de un rezumat obligatoriu de scris dupa aceea, de titlul cartii pe care sa o citeasca, de numarul de pagini minim de citit, de numarul de capitole de citit? Conditionarea omoara inca din fasa orice dorinta din partea copilului!

Stima de sine a copiilor nu vine din cat de bine au facut o tema sau alta, din cat de bine au performat la un test, din cat de mult i-a laudat invatatoarea, vine din cat de mult il implici in activitatile de la scoala, dar si cele de acasa,  din cat de mult pret pui pe parerea lui, din cat de mult ii valorizezi actiunile si modul de a gandi.

Trebuie sa punem intrebarile radicale – de baza in loc sa intrebam cate teme vor avea copiii, cate teste vor avea la scoala, trebuie sa intrebam DE CE sa aiba atatea teme, DE CE sa dea atatea teste, DE CE sa bifeze programa astfel?

Trebuie sa vorbim unii cu altii, sa punem intrebarile asa cum ar trebui sa le punem, sa punem lucrurile in miscare, numai asa vom putea incepe sa schimbam lucrurile si sistemul.

Soo, it’s revolution time!!!

Revenim dupa pauza, cu partea de Parenting Neconditionat, intr-o postare separata.