Sambata am avut bucuria de a-l asculta live pe Alfie. Spun bucuria, fiindca desi am avut momentele mele de tristete, overall, mi s-au confirmat atat de multe lucruri pe care le stiam intuitiv, incat nu am putut decat sa ma bucur. Nu imi valorizez stilul de parenting in functie de ce zic unii sau altii, nu ma raportez la confirmari venite din exterior, insa cu toate acestea, toata ziua, cap-coada, a fost o bucurie. De cele mai multe ori, ca parinte iti pui zilnic problema daca faci bine ceea ce faci. Eu cel putin asa sunt, si m-am regasit extrem de bine intr-o alta formulare de-a lui Alfie, pe care o aveti in imaginea de mai sus. Si ma gandesc ca pana la urma asta este calea cea mai buna de a evolua: sa fii mereu intr-o stare permanenta de „questioning”. Te tine treaz, viu, alert, te face atent la ceea ce faci, te face sa cauti mereu cai de a schimba, de a indrepta, de a afla lucruri noi, iti tine mintea deschisa la nou si mai ales iti da acea stare de „humbleness” (ok, puteam spune „umilinta”, insa la noi are o conotatie vai mama ei, haideti sa ii spunem „smerenie”) de acceptare a faptului ca nu le vei sti niciodata pe toate, ca zilnic ai ceva nou de invatat.
Evident ca au fost si ganduri negre si ceva nervisori. Gandurile negre mi-au venit dupa prima parte a conferintei, si as fi fost idealista sa ma gandesc ca nu se va intampla asa, si s-au datorat in mare parte faptului ca atunci cand vine vorba de sistemul de invatamant am un sentiment cumplit de neputinta, in fata lipsurilor si a nocivitatii acestui sistem. Am rezonat cu absolut tot ce a spus Alfie, si am in continuare starea aceea de revolta combinata cu o mare doza de neputinta, fiindca nu cred sa am curajul de a-i spune fiicei mele „nu iti mai face temele”, chiar daca STIU cat de inutile sunt, si nu am inca nici solutia de schimbare. Si mai am doi copii care vor intra in sistem la un moment dat daca nu gasesc pana atunci o alternativa.
Nervisorii mi-au venit din afara salii de la Intercontinental, din news feed-ul meu, si-au fost oarecumva asteptatim desi asta nu ii face mai doriti, dimpotriva. Asta pentru ca, paradoxal, exista oameni care daca nu pot face un bine, nu pot nici sa stea in banca lor si sa nu faca rau. Ok, putem face la nivel teoretic misto de aproape orice pe lumea asta, pentru unii asta este un stil de viata, pentru mine nu prea. Putem face misto de ideile unui om care are o experienta intr-un domeniu, care a muncit zeci de ani pentru a-si castiga dreptul de a vorbi pe o tema data. Putem face misto de oameni care au depus niste eforturi pentru a organiza o conferinta, cum a fost cea de sambata, in primul rand fiindca credeau in omul ce avea sa o sustina, si in al doilea rand, pentru a face si un profit (oau, ce tupeu din partea lor, sa traiasca intr- economie de piata capitalista si sa aiba asemenea asteptari).
Ne putem pune in locul lor, si vai, cat de usor este sa zici de pe tusa „eh, eu puteam face mai bine”, „cat de simplu e sa faci bani din niste idei rasuflate sau din niste evidente pe tema parentingului”. Ok, daca e chiar asa de usor, de ce dracului nu o facem noi? De ce trebuie sa carcotim si sa balacarim orice initiativa? De ce nu putem fi constructivi si ori sa ne alaturam alora care FAC ceva, ori sa FACEM noi la randul nostru? De ce totul trebuie sa fie in termeni de gica contra, doar pentru ca noua nu ne convine un aspect sau altul dintr-o teorie data. Cum putem schimba, cum putem face lumea asta mai buna, daca noi ne matrasim intre noi?
Raspunsurile de sustinere pe care le-am primit au fost de genul „dar de ce tii musai sa iti otravesti mintea si ziua cu asemenea comentarii”, „ignore them” si asa mai departe, insa totusi nu ma pot abtine sa nu le aduc in discutie, cu toate ca stiu ca va iesi o polemica crunta, din care nimeni nu va iesi invingator.
Insa nu mai pot. Am obosit sa le tot vad, am obosit sa le justific in fata altor oameni, am obosit sa caut in persoanele cu pricina esenta bunatatii, am obosit sa fiu eu judecata de altii pentru simplul fapt ca le iau apararea in mod regulat desi poate nu ar merita-o si nu dau doi bani pe faptul ca le apar eu si pur si simplu nu le intereseaza ce parere are lumea despre ele. Da, asta vine din frustrarile mele si recunosc inca o data ca am obosit si mi-a pus capac faptul ca au redus la zero eforturile unor femei extraordinare, pe care le cunosc si le admir. Si aici, chiar o iau la modul personal.
Vreau feedback contra, insa il vreau la modul constructiv, gen „uite, aici au fost sincope, aici se putea face mai bine, uite CUM se putea face mai bine”, nu il vreau in ironii, comentarii acide si mistouri.
Am fost intrebata daca chiar imi asum ceea ce am scris in live blogging, sau doar relatez. Amandoua. Nu as fi mers la conferinta lui Alfie, daca nu as fi crezut in cuvintele lui, iar ceea ce am relatat pot spune ca a fost in proportie de 99,99999% in conformitate cu ceea ce gandesc eu fata de cresterea copiilor si de felul in care ar trebui sa arate scolile in care invata copiii nostri.
Am fost de acord inclusiv cu ideea ca schimbarea trebuie sa vina de la fiecare individ in parte, ca Alfie nu ne poate da nici un raspuns despre cum putem efectiv sa schimbam starea de fapt, doar ne poate spune ca schimbarea trebuie sa fie la nivel politic pentru a transforma un sistem de invatamant bazat pe obedienta, uniformizare si promovarea memoriei pe termen scurt in unul care sa valorifice gandirea critica si creativa. Ok, asta o stiam si eu, nu trebuia sa vina Alfie din SUA ca sa ne-o spuna, totusi, am vazut-o ca un fel de confirmare a ceea ce stiam eu deja. Doar ca, din nefericire, nu am resorturile necesare si nici mijloacele necesare pentru a schimba. Ce putem insa sa facem este sa transmitem mesajul mai departe, in speranta ca ajunge la cat mai multi parinti si ca deschidem cat mai multi ochi si cat mai multe minti. Si, in timp poate incepem sa miscam lucrurile. Din nou, abordare constructiva si gandire pe termen lung.
O solutie a venit totusi de la Alfie, chiar daca nu era cea la care ma asteptam, fiind o solutie de supravietuire: ca prin mediul pe care il cream acasa, prin valorile si ideile pe care le insuflam copiilor in timpul petrecut in familie, sa ii facem cat mai rezistenti ideilor transmise in momentul in care ei vor intra in sistem. Sa facem in asa fel incat ei sa se adapteze acelui sistem, fara a-si insusi partile negative. Sa le dezvoltam curiozitatea si dorinta de a invata, de a fi mereu deschisi la acumularea de cunostinte nou, astfel incat atunci cand vor fi inregimentati ei sa nu isi piarda pasiunea aceea autentica si reala pentru invatatura si motivatia interna, in defavoarea sistemului competitional si arbitrar, bazat pe note, fie ca sunt sub forma recompenselor (note bune) sau sub forma pedepselor (note proaste). Sa le dezvoltam gandirea aceea critica, increderea in sine ca greselile sunt un pas inainte si una din cele mai bune metode de a invata, sa ii ajutam sa ia singuri decizii, noi fiind doar niste insotitori, nu persoanele decidente. Sa ii facem sa simta ca oricat de mult ar gresi, noi suntem acolo si iubirea noastra nu se diminueaza in functie de cat de bine performeaza sau nu.
Da, pot suna ca truisme, insa practica de zi cu zi arata ca noi conditionam fara sa ne dam macar seama ca o facem. Si da, trebuie uneori sa vina unul ca Alfie, iar noi sa dam bani pentru a-l auzi spunand lucrurile acestea. Pentru ca dincolo de aparenta impresie de truism, in spatele tuturor afirmatiilor lor stau niste adevaruri, cu baze stiintifice foarte solide si foarte argumentate.
Si poate ar trebui sa avem mereu la noi acea smerenie, si sa ne-o transformam intr-un stil de viata. Ca mereu exista posibilitatea de a ne intalni cu oameni care stiu mai bine decat noi. Paradoxal stiu mai bine decat noi chiar si pe tema cresterii copiilor din propria ograda.
In campania de promovare a conferintei, impreuna cu echipa Totul despre mame am creat vizualul de mai sus. Nu pot spune ca am gasit raspunsul pe care mi-l doream si pe care il asteptam, insa am vazut luminita de la capatul tunelului. Si asta imi da speranta. Iar cuvintele de mai jos (habar nu am cine este nenea care le-a spus) sunt extrem de relevante si ele in contextul de fata.
La final, nu va pot spune decat: fiti mereu deschisi, nu luati niciodata de bune toate informatiile peste care dati, treceti-le prin filtrul gandirii, contestati-le, dezbateti-le daca vreti, informati-va suplimentar si daca le considerati a fi utile transmiteti-le mai departe. Alfie poate fi un bun punct de pornire.
Multumesc Monica Reu, multumesc echipei Totul despre mame, multumesc Alfie Kohn. Mi-as dori sa existe mult mai multi oameni ca voi.
Eu pot sa ingeleg si mamele gica contra. Pot intelege faptul ca o explozie de efuziuni pe marginea lui Alfie nu poate sa duca decit a ideea ca e o alta campanie de marketing care rasuna pe majoritatea blogurilor mamicesti. Eu insami m-am intrebat, cind am aflat prima data despre conferinta, cite dintre mamele care aplaudau atit de rasunator venirea lui pe blogurile personale, stiau de el inainte, ii citisera cartile sau articolele.
Oricum e de asteptat ca pentru orice lucru bun, orice initiativa, sa exista si idei contra, parinti atotstiutori care nu au nevoie de lectii.
Eu una sint foarte curioasa sa citesc cartea
Ah bine ca nu zici nimic de faptul ca am fi primit „onorarii” ca sa scriem despre Alfie :))) ca la Ioana pe blog e una care spune ca ne-am vandut sufletele, si ca vezi Doamne ne-am fi imbogatit din Alfie :)))
A, si multumesc pt live blogging.
Da, si eu multumesc, a fost foarte util. Am rezonat cu vreo 80% din ce ati scris tu si Diana live de acolo, plus ca de atunci ma tot gandesc la chestia cu laudele.
Ideea e ca pentru a fi un om care isi pune intrebari si cauta informatii care ar putea sa ii schimbe complet convingerile e nevoie in primul rand de echilibru emotional, care e foarte greu de obtinut. Altfel oamenii au nevoie de repere clare de care sa se agate si sa stea agatati toata viata (vezi credinta oarba in divinitate de exemplu, cu toate regulile aferente), pentru ca la prima intrebare pusa si-ar pierde echilibrul. Asa ca nu numai ca nu-si pun intrebari dar si apara respectiva credinta/obisnuinta de parca ar fi atacati ei personal.
A, si nu cred ca avem ce face decat sa ne facem scoala, am mai zis :) Sistemul o sa-i manance, si daca e vreunul mai bataios cum am fost eu care am provocat mereu autoritatea cand nu eram de acord cu ce se intampla or sa aiba de suferit. Ca ma indoiesc sa se fi schimbat ceva si, cand ii zici dirigintelui ca in clasa 11 de uman unde toti se duc la drept si litere nu-i normal sa fie toata clasa corigenta la fizica pentru ca noua profesoara nu face diferenta intre programa de real si aia de uman si ca ar trebui sa faca ceva, sa nu te trezesti cu nota scazuta la purtare, desi esti premiantul clasei. Grrr..
Da si eu zic sa ne unim mai multe mame. Alternative la care m-am gandit: 1. Facem o petitie si scriem ce nu ne convine in sistem, argumentat(ex: calificative, competitie,etc) si o trimitem la MEN,semnata de cat mai multe mame, eu de ex nu-s de acord cu gradinita obligatorie si unde sunt nici alternative precum Waldorf n-am(sunt in Moldova si vreau culmea sa ma mut din Targu Neamt la sat, in apropiere), deci ori reforma sistemului implica si optiunile mele ori riscand sa fiu „ilegala” o sa imi sustrag fiica obligativitatii educationale de masa. +, 2. Riscam facem unschooling, HS sau ce isi doreste fiecare individual de la copilul sau si creem o comunitate (de ce nu si online) care sa ofere suportul necesar copiilor de a se simti parte a unei comunitati, eu simt ca e nevoie de educatie autentica ce isi are radacina in identitea fiecaruia dintre noi. Eu am creat pentru asta platforma de FB Arte liebere, caci sunt cu artele vizuale si ma plimb si mai fac activitati cu copii pe unde apuc, platforma care se vrea in acelasi timp o alternativa a invatamantului clasic. Grupele cu care lucrez sunt mixte(ca varsta) intotdeauna, am reusit sa strang mamici noncomformiste care isi doresc altceva de la copiii lor decat plafonare si uniformizare si sper sa ne strangem din ce in ce mai multe, important e sa ne axam pe ce ne dorim nu pe ce nu ne dorim asa ca cu cat pleci mai mult urechea la chestiile negative cu atat vei fi mai mult trasa in jos… vant in panze!