Suntem pe cale sa incepem!

Urania face un scurt intro legat de metodologia Parent’s Toolshop, una din cele mai complete seturi de tehnici de parenting.

Intrebarea pe care si-o pun toti parintii este „cum fac ca sa il fac pe copilul meu sa faca ceea ce doresc eu sa faca”. Prima rugaminte a Uraniei este ca lumea prezenta in sala sa se puna in pielea propriilor copii mai intai, ca sa inteleaga mai bine cum e sa fii copil si apoi sa regandeasca aceasta intrebare.

S-a facut un mic joc in sala, pe perechi, cu un copil de patru ani care trebuia convins sa ramana pe scaun. Rezultatul, cine a reusit sa tina copilul pe scaun a folosit una din urmatoarele variante: mita, recompensa, amenintarile, pacalelile, forta (luat in brate si tinut strans, smulsul, luatul pe sus). Rezultatul tuturor acestor „tehnici” este pana la urma ca ne pare rau dupa ce le utilizam.

In ce zone apar aceste momente de refuz? Spalat, mancat, imbracat, somn, teme. Copilul refuza comunicarea in aceste zone pentru ca poate, si nu o face ca sa ne faca noua in ciuda, nicidecum, pur si simplu sunt acele zone pe care le poate controla. Copiii au foarte putine zone de control cand sunt mici. Daca refuza cooperarea in acele zone, atunci este clar ca noi facem ceva ce nu este in regula.

(William Glasser Institute)

Exista patru motive pentru care oamenii sunt nefericiti si frustrati in existenta lor:

• doresti ca cineva sa faca ceva si acea persoana refuza
• altcineva incearca sa ne convinga sa facem ceva si noi nu vrem si asta ne frustreaza
• si noi si altcineva incercam sa ne determinam reciproc sa facem ceva ce nici unul dintre noi nu vrea sa faca
• noi incercam pe noi insine sa facem ceva ce nu vrem sa facem in realitate, nu suntem convinsi ca e bine.

Toate acestea au la baza ideea de control. Cum putem sa facem pana la urma lucrurile respectandu-i in acelasi timp si pe ceilalti si nevoile lor si pe noi insine.

Teoria alegerii. Avem de modificat niste convingeri la nivelul parintilor de azi:

• nu putem modifica comportamentul altcuiva – putem doar convinge, putem fi exemple, modele, surse de inspiratie (singurul comportament pe care il putem modifica este al nostru)
• copiii NU sunt incapatanati!
• copiii NU ne apartin!
• iubim copiii neconditionat!

Cand un copil pare incapanat e bine: nu se supune orisicum autoritatii, ceea ce este fabulos, pentru ca are o stima de sine puternica. Noua ne va face viata grea, insa pentru viitorul adult este extraordinar.
Faptul ca un copil isi spune punctul de vedere este bine, aceasta este realitatea.

Ceea ce vor copiii pe termen lung este mult mai important decat ceea ce vrem noi. Daca noi trasam niste linii, iar copiii vor sa faca altceva, cu cat ne impunem mai mult, cu atat el se va inchide mai mult in el.

Daca noi ne ascultam copilul si suntem atenti, il observam, pana in jurul varstei de trei ani vom vedea care sunt preferintele lui. ideea e sa  reusim sa il calauzim spre ceea ce isi doreste el cu adevarat sa faca.

Cum arata realitatea copiilor:

• copiii au nevoie sa faca alegeri, sa ia decizii, 
• au nevoie sa exploreze, sa experimenteze
• sa simta ca sunt ascultati, intelesi
• vor sa simta ca parerea/opinia lor conteaza
• copiii traiesc in prezent!

Moivul pentru care copiii de acum sunt „stresati”, „nervosi”, „incapatanati” este lipsa lor de control asupra propriei lor existente, pentru ca totul li se intampla. Asta este realitatea si acesta este unul din motivele pentru care refuza cooperarea in zonele de care am vorbit mai sus.

Copiii traiesc in prezent. Copiii nu traiesc in trecut si nici in viitor, nu au o secventialitate temporala, iar pasii pe care noi ii vedem de dimineata si pana seara ei nu ii vad.

Pentru a obtine cooperarea este nevoie de

• reguli clare
• autodisciplina pentru parinte
• trebuie sa ii hranim copilului nevoia de control permanent
• cooperarea nu poate exista fara empatie
• comportamentul este o alegere

Reguli clare, comunicate (ora de somn, timpul de desene, ce se poate manca, reguli de conduita, jucarii)

Exista parinti care au aceste reguli, le comunica permanent, dar in stil autocrat ceea ce duce la doua variante: lupte putenice de putere sau copilul creste docil. exista parinti care nu au nici o regula (azi e voie cu tableta, maine nu, azi ai voie asta maine nu si asa mai departe) – acest caz este si mai grav pentru ca rezultatul este un copil care creste complet lipsit de responsabilitate.

Copiii au nevoie de limite. Motivul pentru care imping de cele mai multe ori este pentru ca are nevoie ca un adult sa ii spuna unde sunt limitele. Regulile trebuie sa existe, important este sa obtinem cooperarea pe aceste reguli, NU obedienta.

In momentul in care exista o regula iar ea este comunicata (nu va asteptati ca ele sa fie primite cu bratele deschise si cu entuziasm) trece timp pana ca ea sa se aseze si sa devina o rutina. Regulile trebuie sa fie transmise in acelasi fel de ambii parinti.

Ceea ce ne trebuie de fapt sunt reguli in care copilul sa aiba un cuvant de spus. Iar aici noua ca parinti ne trebuie multa autodisciplina.

Daca regula este „zece minute de desene”, apai zece minute trebuie sa fie, nu cincisprezece. Daca mergem la magazin si stiu ca de fiecare data copilul vrea ceva, cel mai bine trebuie facuta o lista inca de acasa, impreuna cu copilul. Daca de ex am uitat sa punem un articol, cel mai bine nu il mai cumparam. Daca facem o exceptie pentru articolul cu pricina, de ce sa nu facem o exceptie si pentru o masinuta sau o ciocolata. La fel, daca copilul insista totusi, si pana la urma primeste, obtinem un comportament negativ invatat (mesajul este „daca urlu suficient atunci primesc”). Daca el invata ca „DA” e DA si NU e NU, atunci in timp el se va obisnui si va sti care sunt limitele.

Nevoia de control a copiilor trebuie hranita permanent:

Oferim copiilor constant posibilitatea de a alege in cadrul limitelor stabilite. Cand vine vorba de mancare sau de imbracaminte, cu cat mai mult impingem noi limitele si le strangem, cu atat copilul va simti libertate de miscare mai putina si automat va tinde sa refuze.

Regulile sunt adaptabile, in asa fel incat sa va ajute in familie, nu sa va constranga si mai tare.

Inlocuiti „nu face….”, cu „CE sa faca”

Cel mai des se aude in parcuri, in locuri publice. Cu cat noi folosim mai mult „NU” cu atat el va simti nevoia sa se comporte in oglinda. Spuneti-i copilului ce sa faca, nu ce sa nu faca. E mai simplu si pentru mintea lui, care nu mai trebuie sa „traduca” o negatie intr-o actiune opusa: „Ok, imi zici sa nu mai alerg, dar ce ar trebui sa fac in loc?” mesajul care trebuie transmis copilului trebuie sa fie pozitiv, nu sa inceapa cu o negatie.

Inlocuiti „daca” cu „dupa ce”. Daca iti faci temele te uiti la televizor ar trebui sa devina „Dupa ce iti termini temele te uiti la televizor – copilul invata si o secventialitate, care ii ajuta sa inteleaga care sunt pasii urmatori si nu mai este conditional.

Orice conditionare din partea noastra o vom primi insutit din partea lor.

Planificati in avans (copiii traiesc in prezent!) in momentul in care luam copilul dintr-o activitate si il „mutam” in alta este extrem de dificil daca momentul nu este planificat in avans. Vorbim cu el despre ce urmeaza sa se intample.

Intrebati-i mereu ce parere au, comunicati mereu, chiar daca este vorba de o bluza pe care o cumparati pt dvs.

Cooperarea nu poate exista fara empatie.

„Mami, vreau ciocolata” – raspunsul trebuie sa fie in primul rand „Inteleg ca vrei ciocolata, pare delicioasa. Daca simti nevoia de ceva dulce, poti sa gusti un mar sau o portocala”

Sa obtii ceea ce vrei intr-un mod sanatos, respectuos – regula de baza.

Avantajele alternativelor

• invata copilul sa faca alegeri.
• muta atentia de la obiectivul initial tip „nu vreau” sau „vreau” la alegerea pe care o are de facut
• in timp copilul  dezvolta capaitatea de a cauta el solutii la randul sau
• castigam si noi si copilul
• copilul invata sa rezolve conflicte

Modificam insamantam convingeri sanatoase –> hranim constant nevoia de control a copilului –> se ofera alternative –> consecinte.

Comportamentul este o alegere. Alegerea inseamna consecinte.

Situatie –> Convingeri (eu aleg cum ma comport)–>Reactie    –> Consecinte

Nimeni nu te face pe tine sa te comporti intr-un anumit fel, tu alegi cum sa te comporti. Motivul pentru care un adult are o zi proasta este pentru ca a ales ca el sa o considere proasta. Consecintele sunt urmarile acelei alegeri.

Pedeapsa este o consecinta care NU este legata de comportament si NU are nici un fel de relevanta intr-un context anume. „M-ai mintit, nu iti mai citesc povestea” – nu exista nici o legatura intre cele doua, este o pedeapsa menita doar sa il raneasca.

Consecintele nu sunt spuse la nervi, sunt relevate din timp – copilul trebuie sa stie care sunt consecintele unei actiuni negative din partea lui si sa si le asume.

Consecintele sunt puse in aplicare.

Daca se sare peste vreuna din etapele anterioare si se trece direct la consecinte, acestea se vor transforma in pedepse deci vor avea un efect negativ pe termen lung.

Nu putem forta modificarea unui comportament! Iubim copilul neconditionat, ii respectam alegerile, si ii hranim in permanenta nevoia de control. In cazurile in care el refuza cooperarea sau doreste ceva ce eu nu am cum sa ii dau, ii ofer alternative din care poate alege cu toata empatia de care sunt capabila.

Cam asta a fost Urania in aceasta seara. Revin eu cu ceva side notes in zilele urmatoare. Va multumesc celor care ati fost aici, virtual :)