Sunt intr-un hal fara de hal de oboseala. Astept sfarsitul anului ca si cand….
Ma simt vinovata ca ma fortez prea mult, vreau sa stau mai mult cu copiii, cu Radu, ma simt vinovata mai ales dupa seara de vineri, in care eu ascultam despre inteligentele copiilor, iar Radu se lupta singur acasa cu doi baieti si o teava sparta. Am recuperat oarecum, caci seara pana la culcare am facut bradul, chiar daca numai de asta nu imi ardea la ora 21:00 cand ne-am apucat de el. Dar a iesit frumos, s-a lasat cu niste globuri sparte, a trebuit sa retusez un pic aranjamentul, caci oricat de mult le-as lasa frau liber imaginatiei lor, parca totusi 12 globuri identice puse unul langa celalalt nu dau bine orice ati zice.
Sambata am stat si am gatit juma de zi pentru Talcioc, cu succes as zice eu pana la urma, caci am dat cam 3/4 din laptele de pasare si din muffins. Duminica am lipsit iar de acasa, fiind la talcioc si drept rezultat, am avut un mezin, care cum m-a prins, cum nu mi-a mai dat drumul. M-a lasat in pace numai dupa ce David a descoperit punga de baloane. Ce a iesit se vede in poza de mai sus. Nu mai spun ca la zece seara au venit cu ideea de a le sparge. Pe TOATE! Le-am salvat pana la urma, s-au spart numai vreo sapte. Recunosc, am niste copii foarte empatici. E indeajuns sa le reamintim ca sub noi e o bebelusa de trei luni (care are trei luni de vreo patru luni incoace, dar asta nici nu mai conteaza) care face nani si ei se linistesc ca prin farmec.
Gata, ma cumintesc. Stau acasa sa ma lupt si eu cu tevile sparte, nu doar barbatul meu. Nu ca mi-ar face vreo placere, daca daca e, macar sa facem un concurs de tricouri ude in duet :)
PS: nu va uitati chioras la sufrageria noastra. Nu mai avem perdele de cand ne-au cazut galeriile :)
