Se ia un subiect foarte interesant, „homeschooling” mai exact si se face un material intr-o duminica seara, la ProTV, cu o familie de patru copii, toti de varste destul de mari, care nu au intrat in viata lor intr-o sala de clasa.
Toate bune si frumoase, pana materialul ajunge la parerea „expertilor” care „avertizeaza ca aceasta alternativa la sistemul clasic de invatamant implica riscuri „serioase”: ca sa fie pregatiti pentru viata copii ar trebui sa invete sa se descurce in relatiile cu colegii, sa faca fata competitiei si sa treaca prin emotiile examenelor” dupa care vine si „expertul” si anume domnul psiholog Danut Negru care spune ca „interesul este ca un copil sa poata sa se descurce in fata unor situatii neprevazute. In conditiile in care am tot confortul si nu sunt provocat pe zona necunoscutului atunci risc sa creez o personalitate a unui adult care va avea nevoie doar de un mediu care este securizat”.
Deci, dragii mei, ati inteles la ce este buna scoala? De ce trebuie copiii nostri sa mearga la scoala? Ca sa faca fata competitiei si sa treaca prin emotiile examenelor….
Pffff, ce gust amar am….
PS: pentru cine nu a citit inca acest articol, atat de lung, insa parca prea scurt, ar fi bine sa o faca acum.
PPS: Gandul care ma macina de cand am vazut acest material este de-a dreptul tulburator: daca noi am lua in mainile noastre si in foarte serios rolul de „educatori”, „invatatori” si „profesori”, noi am fi singurii responsabili pentru ceea ce vor deveni copiii nostri mai tarziu. Insa am fost obisnuiti, educati sa lasam acest rol in seama sistemului. Daca da gres, sistemul e de vina, pana la urma mereu sistemul de e vina, e mai confortabil pentru noi. Da, ok, trebuie sa muncim ca sa castigam bani, ca sa trimitem copiii la o scoala cat mai buna, dar oare nu este asta o particica din scuza? Imi pare rau, insa motivele expuse de „expertii” din material nu fac decat sa imi intareasca acest gand care ma batuie de ceva vreme. Scuza cu „interactiunea in colectivitate” este praf in ochi. Interactiunea in colectivitate poate avea loc bine mersi intr-un milion de alte situatii, nu este necesar ca ea sa aiba loc intr-un cadru institutionalizat, cu copiii insirati in bancute, stand nemiscati, cu mainile la spate sau cu ochii atintiti la tabla, avand ca singura „motivatie” nota.
Am adaugat aceste randuri acum, dupa ce am incercat in zadar sa il conving pe David azi dimineata sa mearga la gradinita, aducandu-i verbal, toate motivele posibile si imposibile, in timp ce in capul meu, constientizam ca toate motivele cu pricina pot fi extrem de usor desfiintate si ca vocea mea nu suna deloc autentica si cuvintele mele nu erau deloc convingatoare.
Printre putinele articole pe care am avut rabdarea sa le citesc, iar citindu-l am inceput sa realizez ce constientizasem de mult timp: scoala nu este pentru a educa, ci pentru a conformiza, nu este pentru a te invata sa evoluezi, ci pentru a te invata sa te supui. Incredibil cat de frumos si de bine a putut sa scrie. Multumesc, Bogdana !
Da, asa este! E de citit si de recitit, iar si iar si iar!
Eu nu contest ca este posibil ca un copil sa fie mai bine pregatit daca e instruit acasa. Mai ales daca iti bati capul sa-i gasesti niste super profesori, totul s-ar putea sa iasa minunat. Dar oare va fi mai fericit? Chiar ma intreb.
Ioana, cu siguranta nu vad in inregimentarea actuala din scolile noastre un motiv generator de fericire autentica. asta iti pot spune cu siguranta.
scuza repetitia :)
Eu nu-s pentru homeschooling. Nu-mi place nici sistemul nostru, evident, dar daca aș avea de ales între un sistem (bun) și homeschooling, aș alege totuși sistemul. Competiția (aia bună) duce la progres. În plus, a te descurca într-o colectivitate zi de zi îți antrenează niște skills-uri pe care acasă nu ai cum să le exersezi.
da, dar ce te faci atunci cand competitia nu este buna? si sistemul in care este fii-mea mi-o dovedeste cu varf si indesat, zi de zi, ca nu este bun… oricat de ok ar fi dascalul ei!
Mara, uite cu copy paste un comentariu lasat de cineva pe Facebook la postarea mea:
„Sunt atatea polemici pe tema „scoala ii pregateste pe copii pentru viata si pentru a face fata problemelor” …ma intreb daca se intampla cu adevarat asa. Din punctul meu de vedere, ca sa fie „pregatiti pentru viata” copiii au nevoie sa invete despre viata in conditii naturale, reale …acolo unde se petrec lucrurile „de-adevaratelea”, in realitatea vietii de zi cu zi. Ori „realitatea” de la scoala este (mult?!?) diferita de realitatea de dincolo de bancile scolii – realitate pe care o vor trai ca adulti gata „scoliti”. Sunt intru totul de acord ca abilitatile de relationare sunt esentiale pentru oricine (copil sau adult) si ca trebuie stimulate in permanenta …dar atat timp cat abilitatile de lucru in echipa (cooperare, colaborare in vederea indeplinirii unui obiectiv comun echipei, asumarea unui rol activ in echipa si indeplinirea eficienta a propriilor atributii etc.), comunicarea asertiva cu ceilalti, empatia, atitudinile proactive etc. nu sunt formate in sistemul traditional (decat intr-o foarte mica masura, in cazurile mai fericite) putem considera ca mergand la scoala copiii vor invata sa relationeze cu adevarat?! Ca sa nu mai vorbim ca homeschooling nu inseamna sa-l tii inchis in casa intr-un ou de cristal …ci sa-i creezi un context in care sa aiba suficient timp sa iasa in lume sa relationeze si comunice in conditiile reale, naturale, firesti de viata, deci sa se descurce in situatii reale de viata. De asemenea, ma intreb daca „competitia” din scoala si „emotiile examenelor” sunt aspecte de care copiii se vor lovi in viata de adult?! Ma tem ca aceasta „competie scolara” si „emotiile examenelor” sunt aspecte ce tin doar de „realitatea” din salile de curs care incepe si termina intre peretii acestei. Sa nu mai aducem in discutie si cat de nociva este competia cu ceilalti si ca exista varianta competiei cu sine care duce cu adevarat la progresul fiecarui copil. De asemenea, sa nu mai aducem in discutie ca si copiii educati in sistem homeschooling trec prin examene si emotii …numai ca „emotiile examenelor” nu trebuie sa insemne neaparat stres, anxietate, teama etc. So …unde sunt pregatiti copiii pentru realitatea aia „reala”, naturala, fireasca a vietii …in salile de clasa? …in afara lor, acolo unde se intampla cu adevarat lucrurile? De un lucru sunt sigura …ca fiecare are dreptul sa-si educe copiii cum considera ca este mai bine – in functie de propriile valori si convingeri.”
Eu, una sunt complet de acord cu ce zice doamna respectiva….
Bogdana, iti multumesc frumos ca ai postat comentariul si aici …si pentru apreciere!
Mihaela, am mai zis-o si o repet: l-as inrama!
ah, stai că sunt in deadline si n-am timp sa dezbat, ține-ți ideea, ca vin si eu de cum am timp. poate resusesc sa fac si-un post mai lungut, of.
hai relax, ca nu plecam nicaieri :)
neah, mă lungesc prea mult, stai că fac acuși un post mai lunguț și-ți dau „replica” la mine pe blog. mai bag si eu o postare serioasa cu ocazia asta. :))))
Si ca sa o dam in psihologice, competitia cu ceilalti este un motivator extrinsec cu rezultate pe termen scurt, care pune accentul pe un rezultat nu pe esenta.
Bogdana, tu ai trei acasa. Eu am una singura care este dependenta de compania altor oameni. Pentru mine problema majora a sistemului nostru de invatamant nu e neaparat incurajarea competitiei, cat tampenia asta cu stocarea de informatie, cu ingradirea si lipsa de incurajare a liberei exprimari, cu sanctionarea prin urlete a greselilor, cu minimalizarea calitatilor si talentelor copiilor, cu ignorarea personalitatii lor. Sistemul nostru doreste performanta in timpul scolii si nu dupa aia. Asta ma supara cel mai tare si de asta nu pot sa-i dau prea mare credit. Mai ales ca Ana mea vrea sa se faca bucatar:) Ori o astfel de idei nu este luata in serios de doamna ei:))
Bravo Anei tale, sa se ia de mana cu David care zice mereu ca el este Masterchef :)
Serios vorbind acum, faptul ca am trei nu cred ca imi schimba in vreun fel viziunea. La fel de bine se pot aduna trei patru copii si cineva sa faca cu toti patru. Nu cred ca homeschoolingul inseamna un copil invatand singur, sau mai multi copii dar musai din aceeasi familie. Este mult mai mult decat atat. Si enumerarea ta sintetizeaza foarte bine defectele sistemului si sunt de acord 100% cu ea.
adica, mai clar ce vreau sa spun este ca a face homeschooling nu inseamna a priva copilul de o colectivitate. Da, nu vor fi 30 de copii sau 40 cum este o clasa de la scoala Rebeccai, dar oare chiar ne dorim sa fie asa o ingramadeala?
informati-va putin despre sistemul step-by-step (l-am experimentat pe pielea copilului meu intr-un oras de provincie, Pascani) super!!! De ce nu vor in alte multe orase sa-l implementeze? pt. ca banul din pacate a denaturat mult scopul educatiei. Mentionez ca, copilul meu cand a auzit ca ne mutam (job) in alt oras a plins si a zis ca el „nu se face ce e tatal lui” sa se mute din oras in oras, evident suparat foc. Acolo unde ne-am mutat (Galati)invatatoarea a zis ca „la noi se face scoala” nu ca la step. Bineinteles ca a fost primul din clasa (cea mai buna scoala din oras) si super rezultate la matematica (unde este el bun, in conditiile in care e dat la scoala de la 5 ani si 10 luni). Dupa un an iar ne mutam in… Bucuresti. Evident, primul din clasa, rezultate la concurs (cu tabara castigata la lumina math, etc) dar el vorbeste in continuare de colegii din cls.I si de doamnele de acolo, facand comparatii . sistemul e occidental, e de stat, se plateste doar mancarea care e adusa in system catering, la scoala. Temele se fac acolo, se joaca, se dezvolta aptitudini, nu se cara ghiozdane de 10 kg (cartile raman in clasa), se dezvolta vorbirea in fata unui public, etc. Si sa mai ai norocul (cum am avut noi ) de niste doamne dedicate, abia atunci copiii va vor trage de mineca sa ii duceti la scoala si va vor zice abia astept sa treaca sambata si duminica, sa merg la scoala, cum mi-a spus baietelul meu.
Wow, ce frumos! Si felicitari pentru lumina math!!!
Multumim! Sa ne intelegem: e bun la „reale” ca sa zic asa, nu intelege de ce face religie si nu-i place, (nu l-am retras), mai are si cate un bine, ceea ce nu ma face nefericita, din contra, pt ca asa cred ca sint copiii normali, nu cred in elevii de 10 pe linie. Bine ca anul acesta au scazut ponderea mediilor din gimnaziu pt admiterea la liceu. In fine…e drum lung si anevoios cu scoala asta…Si sa nu uit tot trei copii avem un baiat (8 ani) si doua fete(4,5 ani si 1an si 5 luni) (dr cu care I-am nascut mi-a spus ca I se pare a fi un trend, are f multe paciente care fac al treilea copil-asta in Iasi)
hihi, deci tot pe acolo suntem :) doar mezinul nostru face trei ani maine-poimaine!
Am citit mult despre scoala acasa pentru ca baiatul nostru, in clasa a 8-a a dobandit majoritatea cunostintelor acasa (din pacate scoala la care merge nu are profesori dedicati predarii asa ca ii re-explic toate lectiile acasa) si ii place foarte mult sa mestereasca prin curte cu taica-su sau la bucatarie cu mine sau chiar cu acul pe panza. I se pare o pierdere de timp si energie statul la scoala iar de prietenii la scoala nu se pune problema pentru ca sunt imprastiati prin satele din jur. Tot prietenii din sat sau din satul alaturat au ramas de baza iar duminica dupa-amiaza se intalnesc in curtea scolii vechi si parasite (adica problema socializarii si a competitiei in scoala e nula) unde povestesc si se lauda cu ce au mesterit prin curte. Baza de informare o constituie internetul si noi, parintii. Asa ca as fi extrem de incantata daca ar putea doar sa isi sustina examenle in sistem centralizat iar educatia sa fie acasa. Urmareste avid tot ce inseamna informatii pe aceasta tema in speranta ca macar copiii lui sa nu fie nevoiti sa suporte rautatile copiilor mai mari si „rai” de la scoala.
Mie imi place ideea de home-schooling, dar aveam exact aceeasi temere – cum invata copiii sa relationeze in societate daca sunt tinuti acasa. Ceea ce iti denota ce putin stiam despre sistem. De vreo 5 ani incoace am avut ocazia sa cunosc foarte bine o fata care isi scoleste copiii acasa. Si care sunt sincer, niste copii extrem de fericiti, fara insecuritati si care nu reactioneaza la „peer-pressure” si la nevoia de a se conforma cu restul, si care, spre marea mea mirare sunt extrem de sociabili si cu niste skill-uri in societate pe care majoritatea copiilor scoliti in institutiile clasice nu le au. Sunt inteligenti si cel putin la acelasi nivel cu orice alt copil de scoala. Nu cunosc personal si la nivel atat de intim alti copii scoliti acasa, dar daca astia sunt reprezentativi, e un lucru extraordinar. Mama lor, cu care acum sunt prietena foarte buna, e si ea o tipa foarte inteligenta si aparte, am avut discutii lungi cu ea despre procesul de scolarizare si implica un efort foarte mare, pe care nu toti parintii sunt in stare sa-l sustina. Dar rezultatele se vad. Si in plus, vad acelasi lucru la toate nivelele de varsta, cea mai mica dintre ei are 7 ani, cea mai mare are 16, toti au aceeasi liniste si siguranta de sine, se vede cu ochiul liber ca sunt niste copii fericiti. (Asta, repet, in conditiile in care la noi scoala traditionala e cu 180 de grade diferita de cea din Romania, pentru mine e un soc continuu cat accent se pune pe dezvoltatea potentialului individual si pe niste chestii care sunt foarte importante pentru buna functionarea a indivizilor in societate si in viata).