In 2007 printre nominalizatii la Premiul Nobel pentru pace era trecut si numele unei femei. Irena Sendler. Un nume complet necunoscut pentru majoritatea dintre noi, nici eu nu auzisem de el pana de curand, insa care m-a marcat definitiv si irevocabil.

Irena Sendler s-a nascut in 1910, la Varsovia, iar o parte din tinerete si-a petrecut-o in plina perioada a Holocaustului, ca asistenta medicala. Din 1942 s-a alaturat miscarii de rezistenta poloneze „Zagota”, sub numele de cod Jolanta, ca lider al departamentului pentru ajutorarea copiilor. Pana aici nimic special.

Ce a reusit insa sa faca aceasta femeie, pana a fost prinsa si arestata de catre Gestapo in 1943 depaseste orice imaginatie.

Irena Sendler a facut rost de un permis de acces pentru control epidemiologic in ghetto-ul in care erau tinuti evreii din Varsovia si zi de zi, de-a lungul acestei perioade, a reusit sa „extraga” din ghetto-ul polonez peste 2500 de copii evrei, plasandu-i fie in familii adoptive, sub nume si documente false, fie trimitandu-i la orfelinate sau manastiri catolice, salvandu-le astfel viata.

I-a scos in genti, in cutii de unelte, in masini, ingropati sub tone de obiecte, ascunsi in saci, in cutii. Povestile spun ca dresase cainii din zona sa inceapa sa latre atunci cand trecea din zona evreiasca in zona „ariana” pentru ca soldatii nazisti sa nu auda plansetele copiilor. Si-a trecut cu constiinciozitate pe biletele numele copiilor, precum si noile lor indentitati si locurile unde au fost plasati, sperand ca la finalul razboiului sa ii poata reuni cu familiile lor, si le-a ingropat pe toate in borcane, sub unul din copacii din gradina casei sale. Nu a reusit sa faca asta, fiindca cei mai multi dintre parintii acestor copii si-au pierdut vietile in lagarele neziste in care au fost dusi.

Doua mii cinci sute de copii au fost luati de langa parintii lor (insasi Irena Sendler declara la un moment dat ca a fost cel mai dificil lucru pentru ea, din punct de vedere emotional, fiind si ea mama la randul ei si intelegand toate implicatiile cumplite ale separarii copiilor de parinti si ca plansetele lor i-au ramas pe vecie intiparite in minte) si au primit o sansa noua la viata. Doua mii cinci sute de destine schimbate de aceasta femeie, pentru care conceptul de eroina este neincapator si sarac si de toti aceia care si-au adus si ei contributia (oameni convinsi de ea sa ajute, oameni ce au riscat si ei enorm de mult).

A fost arestata de catre Gestapo, a fost torturata indelung si condamnata la moarte, insa nu a dezvaluit absolut nimic, nici macar un nume. A fost salvata de catre gruparea din care facea parte, ai caror oameni au mituit cativa soldati ai Gestapoului. Acestia au parasit-o intr-o padure, inconstienta, cu mainile si picioarele rupte, fiind siguri ca oricum nu va supravietui.

Nu numai ca a supravietuit, insa a reusit sa traiasca pana in 2008, desi inclusiv in perioada de dupa razboi a avut de suportat inclusiv regimul sovietic.

Nu trece o zi de cand am aflat de aceasta femeie si de povestea ei impresionanta in care sa nu ma gandesc la ea si sa nu ma inspire. Este dincolo de cuvinte….

Mai multe despre ea puteti citi aici sau aici. S-a facut si un film despre viata ei, mi-as dori sa reusesc sa il vad.

PS: In 2007, Premiul Nobel pentru Pace a fost castigat de Al Gore. Oh, the irony….

Sursa foto