S-au scurs deja fluvii de cuvinte pe marginea a ceea ce s-a intamplat ieri. S-a dat cu parerea, unele comentarii au fost de-a dreptul halucinante, ramanandu-mi in minte unul vazut pe facebook care zicea „Dormiti bine domnule Arafat?” care mi s-a parut de cel mai jos nivel. Dincolo de toate astea, de bajbaieli, de toti „expertii” si „datatorii cu parerea”:

• in urma acestui accident va mai fi o victima: persoana care ar fi urmat sa beneficieze de ficatul ce urma a fi preluat de la Oradea, sansele ei de supravietuire scazand dramatic in urma accidentului.

• am toata admiratia pentru echipa de voluntari de la clubul de offroad Transsylvania. 

• aceeasi admiratie o am pentru localnicii care s-au implicat in cautare, si care, cu cele mai rudimentare elemente de recunoastere au reusit sa ii gaseasca pe supravietuitori, intr-o epoca in care proslavim tehnologia.

• lucrul care ma urmareste de cand am citit live-textul Mediafax este urmatorul:

tânăra a fost găsită în stop cardio-respirator, avea traumatisme craniene, fracturi la membre, la bazin, la coloana cervicală şi era în stop cardio-respirator, cu temperatura corpului de 18 grade

Tanara asta, care era in anul V la Institutul de Medicina Militara si-a petrecut aproape sapte ore (de la aproximativ ora 16:15, ora la care avionul a disparut de pe radare si pana la ora 23:00 – fiind declarata decedata la 23:11) in cea mai agonizanta moarte cu putinta.

Nu stiu daca s-ar mai fi putut face ceva pentru ea si pentru Adrian Iovan, un OM cu care am zburat si eu, la fel cum au facut-o de-a lungul timpului alti zeci de mii de romani, insa stiu ca ar fi avut o sansa in plus. Chiar si un 1% si tot, poate, ar fi facut diferenta.

Un copil de sapte ani este de ieri orfan.