Am rugat-o pe Urania mai de mult sa imi povesteasca putin despre dependenta, independenta si interdependenta. Ce a iesit pana la urma din discutia noastra vedeti mai jos :)
„Am cel puțin trei
prieteni dependenți de adulții din jurul lor și mai cunosc încă o duzină de
oameni care au reale probleme în a da geamul
de la mașină jos , să întrebe un trecător despre strada pe care o caută.
Jargonul pe care noi îl folosim, românii, este: “mi-e târșă”. Adică, literar, “mi-e
rușine”.
prieteni dependenți de adulții din jurul lor și mai cunosc încă o duzină de
oameni care au reale probleme în a da geamul
de la mașină jos , să întrebe un trecător despre strada pe care o caută.
Jargonul pe care noi îl folosim, românii, este: “mi-e târșă”. Adică, literar, “mi-e
rușine”.
Cum se comportă in general acești adulți? Evită cât de mult pot
interacțiunile cu oamenii și își fac greu prieteni. Aceia pe care și-i fac,
tind să rămână aceeiași pentru tot restul vieții și sunt oameni la care
apelează pentru te miri ce: Urania, suni tu la gară pentru mine, să vezi dacă trenul are
întârziere? Suntem în mașină, eu sunt la volan și căutăm cazare. E seară și nu
avem rezervare. Opresc mașina în fața unei pensiuni, persoana din dreapta mea
așteaptă. Apoi
zice:” intri tu să întrebi,
te rog? Mi-e târșă să intru”. Sunt oameni adulți, care mai au părinți, care-i
sună de două ori pe zi, să vadă dacă a mâncat „copilul”. Mame în vârstă, care
cară sacoșe cu mâncare pentru adulți care abia sunt capabili să-și prajească un
ou. Adulți dependenți financiar de alți adulți, care fie le sunt părinți, fie
își asumă acest rol. Sunt oameni care-și comandă mâncarea chelnerului cu ochii
în meniu. Evită orice contact vizual. Insăși a comanda mâncare e o sarcină dificilă…ar
prefera să facă altcineva asta pentru ei. În general, acești oameni ar prefera
să facă altcineva pentru ei orice, pentru că orice li se pare prea dificil. Le
e rușine să… orice și simțul prea ridicat al penibilului le fură orice soi de
spontaneitate sau de entuziasm manifestat.Își pun în minte să facă un singur
lucru într-o zi, trag de ei să-l facă, și li se pare că sunt eroi, când au
facut-o. Ziua n-a trecut degeaba.
interacțiunile cu oamenii și își fac greu prieteni. Aceia pe care și-i fac,
tind să rămână aceeiași pentru tot restul vieții și sunt oameni la care
apelează pentru te miri ce: Urania, suni tu la gară pentru mine, să vezi dacă trenul are
întârziere? Suntem în mașină, eu sunt la volan și căutăm cazare. E seară și nu
avem rezervare. Opresc mașina în fața unei pensiuni, persoana din dreapta mea
așteaptă. Apoi
zice:” intri tu să întrebi,
te rog? Mi-e târșă să intru”. Sunt oameni adulți, care mai au părinți, care-i
sună de două ori pe zi, să vadă dacă a mâncat „copilul”. Mame în vârstă, care
cară sacoșe cu mâncare pentru adulți care abia sunt capabili să-și prajească un
ou. Adulți dependenți financiar de alți adulți, care fie le sunt părinți, fie
își asumă acest rol. Sunt oameni care-și comandă mâncarea chelnerului cu ochii
în meniu. Evită orice contact vizual. Insăși a comanda mâncare e o sarcină dificilă…ar
prefera să facă altcineva asta pentru ei. În general, acești oameni ar prefera
să facă altcineva pentru ei orice, pentru că orice li se pare prea dificil. Le
e rușine să… orice și simțul prea ridicat al penibilului le fură orice soi de
spontaneitate sau de entuziasm manifestat.Își pun în minte să facă un singur
lucru într-o zi, trag de ei să-l facă, și li se pare că sunt eroi, când au
facut-o. Ziua n-a trecut degeaba.
De unde vine
această atitudine, această evitare continua a vieții? Din convingerea multor părinți, mai cu seamă mame, că rolul
lor pe lumea asta este să-și țină copilul departe de orice probleme, orice
zgârietură, orice dezamăgire, sau frustrare. Că tot ce are un copil de făcut
este să-și facă temele (nici pe acelea nu le va face singur…). Pornește de la
primii pași pe care începe să-i facă un copil, iar părintele, dacă nu îi pune
un ham – să nu cumva să cadă, îl va ridica de fiecare dată când acest lucru se
va fi întâmplat. Vă împărtășsesc, cu acestă ocazie, zecile de priviri cel puțin
indignate pe care le-am primit de la mame (mai ales de la bunici) în parc, când
fiul meu învăța să meargă, mai apoi să alerge, și cădea. Des. Și eu, în spatele
lui, îl încurajam să se ridice singur.
această atitudine, această evitare continua a vieții? Din convingerea multor părinți, mai cu seamă mame, că rolul
lor pe lumea asta este să-și țină copilul departe de orice probleme, orice
zgârietură, orice dezamăgire, sau frustrare. Că tot ce are un copil de făcut
este să-și facă temele (nici pe acelea nu le va face singur…). Pornește de la
primii pași pe care începe să-i facă un copil, iar părintele, dacă nu îi pune
un ham – să nu cumva să cadă, îl va ridica de fiecare dată când acest lucru se
va fi întâmplat. Vă împărtășsesc, cu acestă ocazie, zecile de priviri cel puțin
indignate pe care le-am primit de la mame (mai ales de la bunici) în parc, când
fiul meu învăța să meargă, mai apoi să alerge, și cădea. Des. Și eu, în spatele
lui, îl încurajam să se ridice singur.
Continuă mai apoi
cu încăpățânarea părintelui de a-și hrăni până târziu copilul cu lingurița (pe
care i-o și smulge din mână bebelușului, la tentativa acestuia de a se hrăni
singur), pentru că altfel “murdărește tot în jur și nu mănâncă suficient”. Pasul următor
este îmbrăcarea copilului – la fel, până foarte târziu, pentru că “nu avem timp să
așteptăm după el să se îmbrace singur”. Toate de mai
sus pigmentate cu un glas cald: “tu nu poți să faci asta, ești prea mic, lasă-mă pe mine”.
“Nu alerga, că o să cazi”. “Nu te sui acolo, e periculos”. “Nu vorbim cu străinii, că nu știm dacă sunt răi, sau buni
și te-ar putea răpi”. “Nu pune mâna pe câine, că e murdar și te mușcă”. În supermarket,
copilul este așezat, confortabil și absent, în coșul de cumpărături, cu o pungă
de covrigi in brațe, care să-l țină ocupat. Nu participă la ce se întâmplă. E
cărat cu căruciorul în parc, deși are aproape 3 ani. Legat, desigur. Încet, dar
sigur, copilul acceptă că alții, mereu, fac lucruri în locul lui, își
întipărește în minte că el “nu poate” și orice inițiativă spre independență este
ucisă în fașă, dacă nu chiar de el, de părinții super protectivi, care mai apoi
îi rezolvă orice problemă, atât despre viața lui, cât și de matematică.
cu încăpățânarea părintelui de a-și hrăni până târziu copilul cu lingurița (pe
care i-o și smulge din mână bebelușului, la tentativa acestuia de a se hrăni
singur), pentru că altfel “murdărește tot în jur și nu mănâncă suficient”. Pasul următor
este îmbrăcarea copilului – la fel, până foarte târziu, pentru că “nu avem timp să
așteptăm după el să se îmbrace singur”. Toate de mai
sus pigmentate cu un glas cald: “tu nu poți să faci asta, ești prea mic, lasă-mă pe mine”.
“Nu alerga, că o să cazi”. “Nu te sui acolo, e periculos”. “Nu vorbim cu străinii, că nu știm dacă sunt răi, sau buni
și te-ar putea răpi”. “Nu pune mâna pe câine, că e murdar și te mușcă”. În supermarket,
copilul este așezat, confortabil și absent, în coșul de cumpărături, cu o pungă
de covrigi in brațe, care să-l țină ocupat. Nu participă la ce se întâmplă. E
cărat cu căruciorul în parc, deși are aproape 3 ani. Legat, desigur. Încet, dar
sigur, copilul acceptă că alții, mereu, fac lucruri în locul lui, își
întipărește în minte că el “nu poate” și orice inițiativă spre independență este
ucisă în fașă, dacă nu chiar de el, de părinții super protectivi, care mai apoi
îi rezolvă orice problemă, atât despre viața lui, cât și de matematică.
Lăsați copiii să
facă lucrurile pe care le pot face, singuri. Orice pot face singuri.
Încurajați-i și arătați-le încredere. Spuneți “nu poți, încă. Sunt aici să te ajut, dar poți
încerca tu.Am încredere că, la un moment dat, vei reuși”. Dacă oferiți laude, lăudați efortul, nu
reușita. Arătați-le că și voi depindeți de ei, așa cum și ei depind de voi. E
suficient să le dați ocazia să ajute în casă, la cumpărături, sau în bucătărie.
Fricile voastre sunt ale voastre, nu le transferați și copiilor. Evitați să le
mai spuneți: “se uită lumea la tine, e rușine”,
pentru că în rușine vor
crește, și le va fi “târșă” să se ducă la un interviu, sau să-și
negocieze un kilogram de cartofi. Hai să creăm interdependența și independența
în copiii noștri, pentru a nu depinde de alți adulți, mereu.
facă lucrurile pe care le pot face, singuri. Orice pot face singuri.
Încurajați-i și arătați-le încredere. Spuneți “nu poți, încă. Sunt aici să te ajut, dar poți
încerca tu.Am încredere că, la un moment dat, vei reuși”. Dacă oferiți laude, lăudați efortul, nu
reușita. Arătați-le că și voi depindeți de ei, așa cum și ei depind de voi. E
suficient să le dați ocazia să ajute în casă, la cumpărături, sau în bucătărie.
Fricile voastre sunt ale voastre, nu le transferați și copiilor. Evitați să le
mai spuneți: “se uită lumea la tine, e rușine”,
pentru că în rușine vor
crește, și le va fi “târșă” să se ducă la un interviu, sau să-și
negocieze un kilogram de cartofi. Hai să creăm interdependența și independența
în copiii noștri, pentru a nu depinde de alți adulți, mereu.
Data viitoare
când copilul tău îți cere apă, spune-i:
“Am pus o sticlă mică
și un pahar la înălțimea ta, ca să-ți poți turna singur. Mulțumesc
dacă mi-aduci și mie”
PS: Mai aveti fix trei zile in care va puteti inscrie la conferinta din 22 februarie ca sa beneficiati de preturile speciale pentru inscrierile timpurii. Eu as zice sa profitati!
Tu crezi ca aceasta Urania Cremene este in masura sa dea sfaturi despre cresterea copiilor cand nu are pregatirea si abilitatile necesare, si mai ales pe aceasta carca de bani? Daca da, imi pare rau ca promovezi asemenea evenimente si persoane. Exista conferinte si workshopuri gratis sau la preturi mult mai mici cu psihologi, pedagogi si oameni abilitati in domeniu de la care putem invata mult mai multe. Chiar am citit pe un alt blog de succes ca Urania are pretentia ca detine „retete miraculoase” prin care poti rezolva toate problemele tale de parinte. Sa fin seriosi, cine emite asemenea ineptii sigur e putred. Nu exista retete miraculoase, o metoda care functioneaza la un copil la altul nu functioneaza, etc. Fiecare suntem unici, si parinti si copii. Deci, cred ca recomandarile astea ar trebui facute pe alte criterii, nu ca platesc unii mai mult sa fie promovati pe bloguri!
Draga anonim, eu cred ca este in masura sa dea sfaturi. Am participat la cursul ei intensiv, am participat la conferintele pe care le-a mai tinut in trecut (participari pe care mi le-am platit, ca sa nu existe dubii pe acest subiect). Consider ca m-a ajutat? Enorm. Motiv pentru care, da, promovez acest eveniment. Mie mi-a fost de ajutor, si sincer, as vrea sa ajunga ceea ce spune ea la cat mai multi parinti, poate asa vom reusi sa crestem o generatie de viitori adulti mult mai empatici si mai increzatori in ei.
O „reteta miraculoasa” a fost de exemplu cand am aflat care este diferenta intre „nu te urca acolo ca o sa cazi” (certitudinea faptului ca copilul cade daca se urca) si „daca te urci acolo, exista o posibilitate sa cazi, deci fii atent” (complet alta abordare). Nu ma gandisem pana atunci cat de mult gresesc transmitandu-i copilului ca va cadea daca se urca undeva. Detalii, deci, mici detalii, care adunate, ca acesta este doar un exemplu dintr-o mare de exemple, schimba complet perspectiva, schimba modul in care mesajele noastre sunt transmise catre copil. Schimba totul. Si mi-as dori mai intai sa va documentati bine, eventual sa veniti sa o ascultati, si abia dupa aceea sa aruncati cu noroi, eventual, daca se poate, in mod argumentat. Altfel, va multumesc pentru faptul ca v-ati exprimat parerea aici, intr-un mod atat de direct.
Draga „anonim”,
Te contrazici usor singur(a). Fiecare cuplu copil – parinte fiind unic, si prin urmare retele de parenting neputand sa-i ajute in mod specific, atunci inseamna ca tipul asta de dezbatere publica (interviu, workshop, conferinta etc.) nu-si are rostul chiar de-ar fi sustinuta de ilustri psiho-pedagogi. Corect?!?
Evident ca nu-i corect. Este evident ca exista cel putin un set de reguli de comportament al adultului in relatia cu copilul pentru a se obtine, in timp, un anumit tip de efect asupra evolutiei psiho-emotionale a copilului.
Pe langa faptul ca cel putin in spatiul public romanesc eu n-am prea vazut psihologi si pedagogi de o reala valoare, cred ca rolul unui speaker este acela de a inspira si de a starni dorinta de a face o schimbare in randul auditoriului. Eu am participat la cursul intensiv al Uraniei si pot spune ca a meritat. Cel putin pentru o perioada, dupa curs, am devenit mult mai constient de modul de interaciune cu fetita mea, iar astazi, la un an si ceva dupa acel curs, stiu ca mi s-au creat unele automatisme care-mi servesc unei comunicari detensionate cu ea.
In concluzie, informatiile pe care Urania le transmite in cadrul cursului sunt pertinente si girate de specialisti in psiho-pedagogie cu renume si practica internationala, iar Urania insasi ca speaker are forta de a te inspira.
Bogdana,si eu impartasesc aceeasi parere cu a anonimului/anonimei de mai sus.Pot sa te intreb,ce intelegi tu prin ‘a te documenta’..?
Altfel,Urania Cremene ar trebui sa-si tina propriile opinii(personale) pentru sine,nu sa le vanda ca adevaruri general valabile.In nici un caz nu vei vedea psihologi autentici tragand concluzii pripite la modul acesta,unul din primele lucruri care se invata la psihologie si care este baza fundamentala a acesteia este ca o asociere intre doi factori nu inseamna neaparat ca unul din factori il determina pe al doilea.Sunt multe alte variabile la mijloc si de aceea s-a inventat statistica,pentru a putea trage concluzii corecte din studii.
Studii nu inseamna un articolas pe naturalnews sau ce-a zis vreo ‘mamica documentata’ pe blogul propriu(si din pacate blogosfera romaneasca abunda de ‘experte’) ci acelea care sunt peer reviewed,verificate si rasferificate de altii,cu multi ani de biologie(btw,biologia este indispensabila in psihologie si se mananca pe paine in facultatile serioase),dezvoltarea copilului,psihopatologie etc in spate.
Ca sa concluzionez,si in special pentru mamele cititoare: NU,un adult care se manifesta ca in descrierea de mai sus nu este rezultatul unei erori imense a parintilor,cum se da de inteles.NU inseamna ca mama l-a cocolosit excesiv,ca i-a suprimat libertatea de expresie,de miscare,ca nu l-a incurajat sa fie ‘mai independent'(termen foarte interpretabil in zilele noastre) in copilarie.Formarea noastra ca adulti este influentata de o multitudine de factori,interiori si exteriori da la zestrea genetica pana la dieta si nivelul de stres in timpul sarcinii sau gradinita/scoala/liceul pe care le-am frecventat.Chiar si colegii sau mentorii care ne-au iesit in cale.TOTI acesti factori ne vor modela in adultul de mai tarziu. Pentru a va informa mai mult in aceasta directie va recomand cu caldura cursurile oferite GRATIS online de universitati renumite pe portaluri edx,coursera,etc.Acolo veti gasi inclusiv cursuri de psihologie,dezvoltarea copilului,biologie,nutritie samd.Vointa sa fie,ca informatie de calitate exista.
Mihaela
Lasasem si eu un mesaj ieri,dar a disparut miraculos in neant,dupa ce fusese publicat.Whatever…
Bogdana,nu pot sa nu remarc(cu tristete si dezamagire) caracterul mercantil al blogului din ultima vreme.Postul si reclama.Promovat non-valori la rang de experti..
Nu e nimic rau in a organiza diverse ateliere pentru copii si parinti,e chiar benefic sa te intalnesti,sa comunici,sa creezi relatii de prietenie cu alte familii.Dar una-i sa stii asta din capul locului si alta-i sa ti se serveasca ditamai gogoasa ambalata frumos si sa platesti si o caruta de bani,in plus.
Urania este o femeie de afaceri,un trainer de resurse umane la origini,si atat.Si-a cumparat o ‘diploma’ de pe net(parentoolshop) si a devenit peste noapte ‘expert in parenting’. Sa fim seriosi..chiar daca majoritatea sfaturilor par de bun simt si creeaza o foarte buna impresie la prima vedere(suficient,pt a castiga clienti),daca e sa ajungem la ‘miezul lucrurilor’ o sa dam numai de ineptii de genul celor care apar in primele randuri ale acestui post si anume ca timiditatea s-ar datora cocolosirii exagerate in copilarie.Si multe altele,de care articolele pe care le-am vazut pe ici pe colo,sunt pline.
Repet,nu neg ca ar fi o mama si un om minunat,insa nu vad de ce si-ar vinde aceste calitati pe bani multi si pe post de altceva,unor parinti naivi si disperati in cautarea si dorinta lor de a invata mai mult in ce priveste parentingul,capitol la care Romania din pacate duce o lipsa acuta de valori reale.
Mihaela, eu am primit mail cu comentariul tau anterior, insa cand am intrat pe blog nu mai era. Am presupus ca l-ai sters. Eu una nu sterg comentarii, ii bag in spam doar pe cei care fac SEO de doi lei pe postarile mele. In rest, eu nici macar nu am moderare la comentarii, si mai mult am dat liber inclusiv la comentariile anonime.
Cat despre „caracterul mercantil” si afirmatia „postul si reclama” nu doresc sa discut. Este alegerea ta sa treci mai departe si sa nu mai citesti daca asa consideri. Insa, recunosc ca ma distreaza asteptarile acestea fata de ce ar trebui sa scriu eu, obligatoriu in mod gratuit. Timpul acesta pe care eu il petrec scriind pe „n” teme de cinci ani incoace, aproape zilnic (vreo 1650 de texte scrise pana acum, FYI) este timpul meu, timp care in primul rand inseamna timp departe de copii. Nu mai pun la socoteala raspunsurile la comentariile pe care le primesc. La fel cum este alegerea mea sa fac asta de cinci ani incoace, la fel este alegerea mea sa scriu si pentru un brand sau altul, si sa o fac intr-o campanie platita, doar in conditiile in care cred in brandul cu pricina, il folosesc si mi se pare util sa il recomand mai departe. Este fix alegerea mea. Tu poti sa alegi, dupa cum am zis mai sus, sa nu mai citesti. In rest comentariile sunt de prisos si le includ la categoria rautati gratuite.
Nu stiu daca merita sa mai mentionez ca NU sunt platita sa scriu despre Urania, nu stiu daca are sens sa iti mai raspund incercand sa iti aduc niste argumente in a-ti demonta afirmatiile facute despre ea, mi se pare inutil demersul, un dead end, deci o pierdere de vreme.
La fel cum o sustin pe Urania, la fel l-am sustinut pe Alfie Kohn sau pe Michael Thompson atunci cand au venit in Romania sa ne vorbeasca. pentru ca este nevoie de astfel de oameni, care sa schimbe ceva in mentalitatea traditionala in care am fost noi insine crescuti. Cat despre mine, sincer, nu ma consider nici naiva, nici disperata. Ba dimpotriva, am indeajuns de multi ani petrecuti printre traineri, stiu exact sa fac diferenta intre un mesaj de vanzare si un mesaj real (cazul aici). Alegerea mea sa ii sustin a venit tocmai pentru ca i-am citit, pentru ca stiu ca ceea ce transmit ei este valoros si mai ales pentru ca vad zilnic, in parc, in restaurante, in societate exemple de „asa nu”.
In rest, iti multumesc si tie, la fel cum i-am multumit si doamnei de mai sus (anonime).
Nu pot sa nu remarc (cu tristete si dezamagire) ca uneori chiar este trist in lume.
PS: Mihaela, spune-mi si mie ultima data cand ai comentat ceva de bine la mine pe blog. Iti spun eu: niciodata.
Chiar ma intreb, de ce ma mai citesti? Zau acum, ca sa te enervezi si tu, si sa imi strici si mie „feng-shui-ul” cu acidul din cuvintele tale?
Okay Bogdana,imi pare rau ca ti-am stricat feng- shui-ul.
In general te urmaresc pe FB si dau skip pauzelor publicitare/nu intervin,dar de data asta recunosc ca am fost exact atat de intrigata incat sa imi depasesc ‘tarsa'(btw,nu inseamna rusine,tarsa spuneam cand mi-era greu sa fac ceva) si sa ma loghez.Dupa cum vezi,am si pierdut un mesaj,deci de-aia comentez mai mult pe FB.
Obisnuiam sa te citesc cu mai multa regularitate(si cu mare drag) acu’ haat ceva vreme,cand imi pareai foarte genuina in postari.Aveai un aer mult mai fresh,mai autentic si erai un model probabil cu care ne identificam multe mame de prin online-ul romanesc(insert many details here si multe calitati pe care le apreciam la tine,in demersul tau de a creste 3 copii).
Dar sa trecem peste asta,am intervenit pentru ca trebuie sa recunosc ca am sperat cumva ‘sa indrept’ ideea aceasta falsa a ce inseamna profesionalism in ce priveste psihologia copilului. Din pacate n-am atat de mult talent la scris si nici timp sa stau acum sa ma contrazic aiurea,cand e clar ca fanii U.Cremene sunt multi si foarte incantati.Bravo,foarte bine ca le-a fost de ajutor intr-o prima faza, insa ii sfatuiesc(si pe tine la fel) sa mentina mereu un ochi critic si daca vreodata se impotmolesc si metodele miraculoase ale dansei par sa nu mai mearga,sa nu ezite sa exploreze si surse autentice,academice.Se gasesc,cum spuneam si in comentariul pierdut,pe site-uri ca EdX,Coursera si sunt organizate de universitati de prestigiu ca Harvard,MIT,Cornell etc.
In ce ma priveste,imi mentin parerea si anume ca pentru a fi in masura sa dai sfaturi pertinente de parenting trebuie sa ai un background solid,academic corespunzator din sfera medicala-psihologie.
Si cu asta inchei,sper ca de data asta sa nu te fi lezat in vreun fel. Iti multumesc si eu pt ca mi-ai acceptat comentariul,chiar daca ideile noastre nu sunt tocmai pe aceeasi frecventa.
de ceva vreme urmaresc si eu comunicarea referitoare la conferinta din Uraniei cu invitata sa din Statele Unite si ma asteptam cumva sa regasesc si astfel de mesaje, firesc doar din partea celor care nu doar ca NU au intalnit-o niciodata, dar nici macar nu au fost la cursurile si conferintele ei. Eu sunt una dintre cele mai mari fane ale ei, am fost la curs si la toate conferintele din Bucuresti..alaturi de sute de parinti. Cursul ei m-a ajutat enorm si mult mai mult orele de consultatie de dupa. Mi-a placut nu doar interactiunea cu mine, ci si cu copiii mei, pe care i-a cunoscut. M-a facut sa inteleg ca atunci cand copilul meu urla si se tavaleste pe jos, nu are el o problema, ci mai degraba eu sa privesc relatia mea cu mine insami si cu el. Si chiar si atunci cand urla sau ma loveste sa il iubesc, ca e tot ce are nevoie.
De fiecare data la conferinte, m-am bucurat sa revad aproape aceiasi parinti. Si ma gandesc ca daca nu le-ar fi placut sau ar fi considerat bulshit informatia ei, ar fi ales sa nu vina. Corect? Domnilor in viata facem alegeri, unele mai mult sau mai putin constiente :-) dupa caz..cel putin asta ne spune si Urania sau mai bine zis metodologia pe care o preda ea. Ma amuza sa citesc aici comentarii ale unei doamne care pretinde ca Urania este o mama buna? Stie ea asta? Cum? Probabil ca, Mihaela si Urania isi petrec timpul in parc leganand copii si fac schimb de retete pentru copii!! La fel de bine cum stie ca NU este buna ca trainer. sau expert in parentiing? A participat vreodata la vreun curs de-al ei? Iar daca are dovezi precum ca si-ar fi cumparat diploma, hai sa ne lumineze si pe noi fraierii care ii citim postul! Sa ni le arate, nu?? Fara sa va jignesc, dar senzatia mea este ca va uitati prea mult la Antena 1 sau 3 si de aici prezumtiile pe care le faceti fara a avea habar de ceva. Suntem o tara de clevetitori si atat. Si cum vedem pe cineva care nu merge in linie cu gloata suntem gata sa sarim la gatul ei. Sunteti Jalnica doamna Mihaela! Iar vulpea care nu ajunge la struguri, sunt acri. Eu va doresc sa va gasiti linistea si poate timp intr-o zi sa veniti o singura data la sesiunile ei. Si abia atunci, putem avea o discutie obiectiva. Acum e TOTAL inutila discutia!
Doamna Anonima,sper ca va simtiti mai bine acum ca m-ati facut jalnica si clevetitoare:))
Mi-ati interpretat total gresit comentariul precedent,NU spuneam ca o cunosc personal pe Urania(nici macar nu locuiesc in tara),ci ca nu neg ca AR FI un parinte bun,asa cum este laudata de catre fanii dansei.Deci sper ca am lamurit acest aspect,eu am contestat doar certificarile dansei in ce priveste parentingul.
In ce priveste diploma de ‘specialist’ ,e suficient sa aruncati o privire aici http://parentstoolshop.org/leaders/ ca sa va lamuriti ce trebuie facut pentru a cumpara o licenta Parentoolshop. Veti gasi chiar in josul paginii cateva randuri in care insasi Urania este laudata pentru cat de repede si-a extins business-ul in Romania.
In rest,sanatate si numai bine!