Ca orice om care are HBO acasa, am asteptat si eu la momentul respectiv, adica acum vreo trei ani si ceva,  noul si trambitatul serial, Urzeala Tronurilor sau GoT pentru cunoscatori. Am pornit cu stangul in „relatia” cu el, caci am ratat primul episod, am prins cateva secvente din urmatoarele, secvente care mi s-au parut incalcite si prin urmare am renuntat. La cel de-al doilea sezon am mai facut o incercare, esuata si ea, dupa care l-am catalogat drept „primul serial pe care nu am fost in stare sa il urmaresc” si care nu a avut nici macar un „clinci” de care sa ma agat pentru a-l urmari mai departe. S-a nimerit, intr-adevar, ca in vreo doua ocazii sa prind numai faze cu „white walkers”, ceea ce mi-a transmis ca e prea bullshit si prea de doi lei. Ok, nu il prinsesem in nici un cadru pe Kit Harington, dar asta e alta poveste.

In paralel, periodic, news feed-ul meu din Facebook era luat cu asalt de frenezia fanilor, discutii, controverse, polemici, glume and so on, pe care nu numai ca nu le intelegeam, insa ajunsesera sa ma agaseze, eu care nu ma enervez nici la miile de poze cu pisici si catei, nici la apusurile pozate din toate unghiurile si nici la alte subiecte similare, tocite indelung si fara vreo finalitate.

Punctul culminant a fost ceva numit „nunta rosie”. Vai, ce oroare in ziua urmatoare a episodului numit asa! Vai, cata revolta, cati scandalizati, cata suparare, tristete, din care eu, of course, nu intelegeam nimic si deja totul devenise oarecumva distractiv, ca a fost prima oara cand am vazut atata pasiune pentru niste personaje de film. A trebuit sa gugalesc, ca sa inteleg ca unii, la o nunta, au fost macelariti. Odata cu gugalirea momentului artistic si sangeros, am aflat si ca serialul a fost realizat pe baza unei serii lungi de tot ce ii apartine lui George R. R. Martin. Cred ca atunci a fost primul moment in care mi-am zis ca ar fi o treaba daca as citi cartile mai intai, insa cand am dat de intinderea generoasa pe mii de pagini, am realizat ca well, nu e de mine, eu care abia reuseam sa prind timp sa citesc cateva pagini la o luna. Intre timp, pe perioada verii mi-am facut incalzirea cu seria lui Ender, care are si ea o lungime demotivatoare la o prima privire, si cu mult Murakami, si mi-am dat seama ca pot gasi timp, chiar si acolo unde nu este. In cazul meu, mi-am luat din timpul de somn, care si-asa nu era el prea mult.

Ok, de la momentul „z” cu nunta rosie au mai trecut vreo opt luni, pana la inceputul lui ianuarie al acestui an, in care am primit de la Ruxa propunerea de a-mi alege niste carti de la Nemira, pe sufletul meu, pe care sa le citesc si sa le recomand mai departe sau nu, in functie de cat de „appealing” le-as fi gasit.

Nici nu am stat pe ganduri, pana la urma am o relatie de suflet cu Nemira, inca de cand exista aceasta editura pe piata. Caci fara Nemira nu mi-as fi descoperit pasiunea pentru SF, iar „Nemira” este pentru mine sinonima cu Dune, Pandora sau Fundatia, asta ca sa le iau numai pe cele care mi-au definit anii de liceu. Imi amintesc si acum, cum vanam aparitiile din colectia Nautilus, prin toate librariile posibile si cum incercam sa smulg o data cat mai reala de aparitie a urmatoarelor carti. Sunt niste amintiri pretioase pentru mine, au o legatura stransa cu senzatia de libertate experimentata imediat dupa Revolutie, senzatie vie, prezenta in mintea mea chiar si acum, 25 de ani mai tarziu.

Revenind in zilele noastre, m-am apucat sa cotrobai site-ul celor de la Nemira in cautarea a „ceva bun de citit”. Si am dat, evident, peste seria „Cantec de gheata si foc”. Si mi-am zis, simplu, „de ce nu?”. Zece volume, in jur de 5100 de pagini, in mintea mea imi facusem un calcul ca imi ajunge pentru urmatoarele patru-cinci luni de zile. Azi, la nici doua luni de la acel moment, am patru zile de cand am terminat si ultima carte aparuta din serie, Dansul Dragonilor. Si nu simt decat un mare, mare gol, pe care nu prea stiu cum si cu ce sa il mai umplu, pana cand George Martin o binevoi sa termine si „The winds of winter”. Eu nu ii pot transmite decat telepatic, sa o publice naibii mai repede!

Povestea m-a prins din primul capitol. Ok, mint, m-a prins din al doilea capitol, primul se intampla dincolo de Zid, cu aia albii de umbla din padurile inghetate. Dar m-a prins, in asa hal, incat ajunsesem sa imi fac planuri cum sa mai fur cateva momente in care sa pot citi in liniste. As fi facut orice pentru cateva clipe in plus, in care sa mai termin un capitol, si am trecut prin multe sentimente de vinovatie crunta, fata de copii, pe care recunosc ca i-am pus in fata unui film pe DVD de cateva ori, numai sa stea cuminti si eu sa pot citi. Am avut nopti in care am citit pana spre 2 noaptea, pana mi s-au inchis la propriu ochii, si am devorat cartile, exact asa cum in urma cu 20 de ani, devoram Frank Herbert si Asimov.

In paralel, l-am batut atat de tare la cap pe Radu, pana l-am exasperat cu frenezia ce ma apucase, incat l-am convins ca trebuie sa vedem si serialul. Double trouble, ca seara, dupa ce adormeau copiii, eram impartita intre a citi niste capitole noi si a vedea intr-o ecranizare ceea ce citisem deja. Well, cu ocazia asta am avut imboldul necesar de a reusi sa ii facem pe copii sa nu se mai culce la 11:00 noapte ci la 10:00. Win-win situation :).

Ma opresc aici, momentan, spunand doar ca, desi serialul este extrem de bine realizat (costumele sunt uluitoare, asta asa, ca detaliu) el este o destul de palida reprezentare a cartii. Da, cartea abunda in povesti, totul este uneori prea amanuntit povestit, insa este cale lunga de la carte la serial, si din punctul meu de vedere as fi fost rau de tot vaduvita daca nu as fi avut ocazia sa citesc mai intai cartile.

Revin si cu recenzii pentru primele carti: Urzeala Tronurilor, Inclestarea Regilor si primul volum din Iuresul sabiilor, si nu voi merge mai departe decat la modul foarte general, nu de alta, dar nu vreau sa stric cu spoilere fanii care asteapta pe 7 aprilie inceputul seriei a patra a serialului.

Pana atunci, sa stiti ca tot pachetul este la pret promotional la Nemira, costa 220 de lei, a costat pentru o perioada scurta de timp chiar si 188 de lei (!!!), si daca aveti vreun semn de intrebare referitor la „merita sau nu?”, eu va spun ca merita fara doar si poate. E lectura faina, captivanta, cu de toate, scrisa intr-un ritm alert si cu talent.