Ma uit cu jind la proaspetii parinti si la pruncii lor si pe mare parte dintre ei ii vad si ii simt linistiti, fericiti, acomodati cu mica entitate care le-a acaparat vietile. In acelasi timp, multi dintre ei sunt obositi, peste masura de surmenati, se mai si plang, spun ca le este greu, ca e complicat, ca au senzatia ca si-au pierdut undeva in neant timpul si spatiul odata cu nasterea copilului. Ceea ce, oarecumva chiar este adevarat. Pe de alta parte, de fiecare data cand ii vad, mie imi vine in cap un singur lucru: cat de simplu era pe vremea bebelusiei si as putea extinde pana spre varsta de trei ani. Da, oricat de greu v-ar veni sa credeti chiar era simplu, si cand fac afirmatia asta scot din context complet faptul ca eu as avea experienta si ca „stiu ce am de facut”.

Odata cu trecerea anilor si cu inaintarea lor in varsta te mai relaxezi, sau cel putin asa pare la o prima impresie. Da, incepi sa ai mai mult timp pentru tine, da, nu mai trebuie sa fii acolo prezent 24/24 langa copil sau pe urmele sale, da, incepe sa isi doreasca sa petreaca timp de unul singur in camera sa, da, chiar isi poate pune singur de mancare, isi poate face singur baie, isi poate face singur curat in camera, sau ghiozdanul pentru a doua zi, sau temele, insa toate astea vin si cu un revers.

Primesti timp insa trebuie sa dai la schimb mult consum psihic. Totul devine mai complex, de la banalele discutii, incepe perioada confruntarilor, a contestarilor, a nemultumirilor, odata cu cresterea in varsta cresc si responsabilitatile lor si una din caracteristicile acestei perioade este testarea limitelor. A limitelor de orice fel, inclusiv, sau poate mai ales, a nervilor nostri.

Si este abia inceputul, si daca acum nu ai rabdarea si intelepciunea necesara de a-ti pastra calmul indiferent de situatie, de a nu-i inchide gura cu un „Faci asa cum iti spun eu!” sau un „Eu stiu mai bine, eu sunt adultul, deci de mine trebuie sa asculti!” (chiar daca privit dintr-o perspectiva chiar asa este, chiar stii ce e mai bine, fiindca ai trecut si tu la randul tau prin aceasta perioada, insa, privit din alta perspectiva, tu adultul ai uitat aproape complet ce inseamna sa fii copil, si drumul lui nu trebuie sa fie musai identic/in opozitie cu drumul urmat de tine), apai totul va capata alte dimensiuni, mult mai complexe si in timp vei ajunge sa realizezi nu numai ca aceste conflicte se vor adanci, dar ca vei ajunge la un punct in care iti vei constientiza ca tu chiar nu iti mai cunosti copilul.

In loc de corolar, as putea spune, fara a exagera vreo secunda, ca bebelusii si copiii mici necesita skills-urile noastre de executant, copiii mai mari necesita skills-urile noastre de leadership.

Si sunt constienta ca si la noi inca este simplu, chiar si cu copila de opt ani si-un pic. Ca urmeaza perioada preadolescentei in curand si totul va deveni o mare, mare provocare.

M-a pus pe ganduri asta.