Nu cred ca ma citesc si la fel de bine nu li se adreseaza lor anume. Vreau sa luati acest text asa cum e, adresat unui „eu colectiv”, fara un nume sau o adresa directa. Vreau sa fie un moment de reflectie, la modul general, pentru toata generatia de parinti din care facem si noi parte. Vreau sa fie un semnal de alarma pe un subiect delicat, in a carui abordare uneori gresim (sper ca ati observat ca nu ne excludem – eu si Radu – din ecuatie) si de cele mai multe ori gresim, pentru ca nu avem nici experienta pe acest subiect si nici nu avem constiinta posibilelor consecinte pe termen lung.
Totul a pornit de la o revolta a fiica-mii, marti dupa amiaza, la intoarcerea din vizita la Politia de Frontiera de la Giurgiu. Au fost acolo cu autocarul, la invitatia unuia dintre parinti, care lucreaza la vama, au vizitat si un muzeu al Politiei de Frontiera si au trecut inclusiv podul pana la vecinii bulgari, cu escorta de Politie si tot tacamul. Fiica-mea a venit nervoasa si suparata pe mine, cerandu-mi ca in urmatoarea excursie (programata pentru joi, la Posada si la Trei Brazi) sa o las sa isi ia tableta, lucru pe care i l-am refuzat, motivand ca nu are ce cauta cu tableta in excursie. De aici a pornit un scandal monstru. Ca toti copiii au avut la Giurgiu fie tableta, fie telefon si fie ambele si ca ea a fost singura (impreuna cu o alta fetita) care nu a avut nimic din toate astea. Ca s-a plictisit de moarte de una singura si ca a fost oribil. Ca prietena si colega ei, Teo, nici macar nu a vorbit cu ea tot drumul, fiindca a stat cu ochii in ecranul tabletei si s-a jucat. Stiu ca fara doar si poate a exagerat proportiile in tirada ei (e specialista la capitolul asta), insa jur, ca am vazut cu ochii mintii un tablou cu un autocar plin de copii care stateau pe scaunele lor, toti aplecati cu privirile in cate un ecran de device si ca tabloul asta, pe cat de ireal si poate putin utopic, mi-a dat niste fiori cum nu se poate mai amari.
Si cu ce argumente sa vii in fata unui copil care nu isi doreste decat sa fie si el in rand cu colegii, chiar daca acest „in rand” nu e deloc de bun augur? Cum sa ii explici ca de fapt tableta chiar da dependenta, ii oboseste surescintandu-i in mod artificial, le omoara in timp toate abilitatile de comunicare, ii face sa nu mai observe lumea din jurul lor si ca de fapt parintii o folosesc pentru a-si face copilul sa stea locului o perioada de timp mai mare sau mai mica? Cum iti convingi copilul ca de fapt tableta nu e ceva „cool” ci e ceva care, folosit in exces si fara discernamant, devine de-a dreptul „evil”? Cum iti convingi copilul ca nu ii vrei raul, ci de fapt binele? Cum iti convingi copilul ca de fapt ceilalti parinti gresesc in a le da copiilor pe mana un device pe care nici macar ei nu au inca cultura de a-l folosi in mod responsabil?
Evident ca am apelat inclusiv la niste tehnici de argumentare de-a dreptul cretine, explicandu-i ca tabletele astea exista pe lume cam de cand s-a nascut David si ca pana atunci, de-a lungul istoriei, milioane de oameni au crescut fara ele fara a se plictisi o secunda (inclusiv eu, doh!). I-am povestit ca excursiile si drumul pana la destinatie poate fi umplut cu o carte de citit (stupid me, once again, ca s-a pornit un alt suvoi de lacrimi si de riposta din partea ei: „si pe drum ma pui sa citesc?!?”), ca se pot juca diverse jocuri, ca pot canta, ca se poate uita pe geam la peisaj (who the fuck se mai uita pe geam azi!??!).
Frustrarea ei e si a mea. O inteleg, jur ca o inteleg. Insa cu riscul de a o face sa ma considere si sa ma eticheteze drept o mama rea, eu nu o pot lasa necontrolat cu tableta in mana. Si nici cu ea in excursie sau la scoala.
La fel, va inteleg si pe voi, parinti de pretutindeni, care le mai puneti tableta in mana copiilor, care ati permis ca tableta sa devina un accesoriu indispensabil in ghiozdanul de scoala sau in cel de excursie. Dar la fel cum copiii vostri nu au discernamant, credeti-ma ca nici voi nu ati avut discernamant in momentul in care ati pornit pe acest drum si ati lasat lucrurile sa scape de sub control prin inactiunea voastra. Si nu spun ca ati fi iresponsabili in mod constient, fiindca stiu ca NU le doriti raul copiilor vostri. Insa nici unul dintre noi, din generatia asta 30+, nu avem cultura tehnologiei. Din punctul asta de vedere suntem la fel de copii ca si copiii nostri si la fel de nestiutori. Nu avem maturitatea necesara de a incorpora tehnologia in vietile noastre si de a o face sa convietuiasca armonios, de a o face sa NU inlocuiasca restul pachetului numit „copilarie”. Chiar si noi am cazut prada „virtualului”. Facebook, smartphone, Ipad, instagram, de cate ori nu facem abuz de ele, fara sa ne dam seama? Si nu spun ca in esenta sunt lucruri rele, ca sunt uneltele diavolului sau altceva. Nu, asta este o extrema. La fel de extrema ca si varianta cealalta, in care lasam lucrurile sa se intample de la sine si ajungem sa ne controleze vietile. E vorba de a pastra echilibrul pana la urma.
Ma scuzati, dar mie mi se pare apocaliptic tabloul imaginat de mintea mea. Copii care nu mai comunica intre ei, care nu se mai joaca intre ei inlocuiti de copii care comunica cu un gadget si se joaca cu el. Si daca noi nu avem responsabilitatea de a schimba asta, apai cine sa o aiba? Si spre asta ne indreptam, chiar daca inca nu suntem constienti.
Si da, ma frustreaza, pentru ca eu care incerc sa pastrez acest echilibru sunt sabotata de ce se intampla in jurul meu si-al fiica-mii. Ma frustreaza ca prin incapatanarea mea de a nu o lasa la scoala cu tableta, de a nu-i da un telefon pe mana o transform incet, incet intr-o outsidera. Ma frustreaza ca desi am stabilit o regula in clasa I, toti parintii, de comun acord, ca pana la finalul clasei a patra copiii nu au ce cauta la scoala cu gadgeturi, regula asta este respectata doar de o parte. Si atunci, daca noi, adultii, parintii, nu suntem in stare sa pastram o regula simpla si de bun simt, ce pretentii mai putem avea de la copiii nostri ca vor invata sa respecte regulile?!?
Sunt al naibii de suparata. Si mai suparata sunt pe mine si pe faptul ca nu vad o iesire din toata treaba asta.
Bogdana, dar doamna invatatoare nu reactioneaza?Nu are reguli de genul fara tablete in excursie?Ca se duc sa viziteze ceva nu sa se joace pe tableta.
Niste reguli au fost facute la inceputul clasei I. Dar nu sunt respectate. Motiv suplimentar de nervi si frustrare pentru mine.
E simplu,Bogdana, eu asa facui…
da-i tableta, pune-i cateva jocuri educative( constructie case, coafor, rally, sah, politica, business, pian, oricare dintre frustrarile nostre din copilarie!!!), fa o mica competitie cu ea, intra intr-un orar lejer; Dupa ce prinde gustul treci la strategie… sunt diverse scheme, matematica contra tableta, sport contra tableta,etc., o tableta mai performanta contra tableta… Hihihi
Asa cum ai invatat la scoala ta, tableta este doar o oportunitate de a o indrepta catre ce vrei Tu, nu ea, ca este mica…
A mea nu avuse tableta la Giurgiu…
Hai ca mai vorbim…
Eu nu-s de acord cu conditionarea, chiar daca si eu o mai practic uneori. Pentru ca ajunge sa faca lucrurile exclusiv pentru recompensa. Da, mai vorbim.
Viața insasi se desfășoară prin condiționare: nu culegi nimic DACĂ nu ai udat/îngrijit sămânță respectiva — la fel nu poți obține rezultate notabile in educație / sport și orice altceva DACĂ nu te antrenezi! Și tu vrei copilul sa facă / zică / stea/ performeze și whatever doar pentru ca așa ii zici tu ??? Mai ales la vârsta când motivația intrinseca este inexistenta … ar fi multe de spus dar te încurajez și pe tine ca și pe ceilalți părinți sa mai Renunțați odată la parentingul acesta modern și deja eșuat ! In rest ai dreptate!
Nu culegi nimic daca NU vrei sa ingrijesti. Mai citeste pe subiect, nimic pe lumea asta nu se intampla daca nu exista motivatia intrinseca :)
Parentingul asta modern de care zici tu esueaza atunci cand este prost inteles si prost aplicat.
Am aplicat si noi metoda cu sah,constructii,jocuri de logica,etc. A mers cam pana in clasa a treia,dupa care au devenit neinteresante. Colegii de clasa nu le apreciaza,ei se joaca altceva. Nu esti apreciat daca nu ai ajuns la nivelul „x“,s_au n_ai omorat nu stiu ce „dusmani“ (multi!!!) Si toate astea,din jocurile „la moda“ in clasa.
Am incercat sa_l recompensam cu minute pe calculator pentru citit. Ii ofeream un minut/doua pe pagina citită. A functionat, pana am limitat timpul in fata ecranelor la maxim o ora pe zi.
Frustrarea baiatului nostru a fost mare. Citea cat pentru doua_trei ore,dar el se juca doar o ora. Asa ca acum considera ca nu merita efortul.
La sfarsitul saptamanii trecute a fost cu cercetasii la o cabana. Luni,la scoala le_a povestit colegilor cum a fost, ca si_au gatit,au spalat vasele,au facut curatat dupa ei in cabana… Colegii au ras de el si l_au intrebat, la ce amarata de cabana au fost,ca nu au avut MACAR o masina de spălat vase,daca nu un chelner si o menajera.
Ca parinti, îi explicăm ca valorile adevarate in viata, nu sunt telefonul, masina,vacantele de lux,etc. Dar el are 11 ani si îi este greu sa ramana indiferent la reactiile rautacioase ale colegilor.
Intr_o zi,mi_a zis ca viata lui e „naspa“, ca noi nu vrem sa_i dam un telefon pe care sa_i mearga jocul „y“, il lansam f putin la calculator si orele extrascolare de muzica îi fura tot timpul liber.
In clasele 1_4,telefoanele se puneau pe catedra intr_o cutie pana la sfarsitul orelor. Acum,pentru ca se schimba profesorii si uneori clasa,nu se mai poate. Asa ca s_a hotarat sa le inchida la inceputul programului si sa le deschida cand pleaca acasa. Cati credeti ca respecta regula?
Ca părinte, ma simt neputincioasa si nu stiu cum sa ma port si ce s_ai spun copilului meu,ca sa nu acumuleze atatea frustrari. Noi nu apreciem regimul colegilor, ei nu apreciaza regimul impus de noi, iar copilul nostru nu stie cum sa faca, ca actiunile lui sa fie recunoscute si apreciate de ambele tabere.
Tin minte o faza petrecuta cand Eliza era in grupa mijlocie la gradinita. De obicei, cand o duceam dimineata, in clasa era o harmalaie de nedescris: erau jucarii peste tot si copiii se jucau unii cu altii, razand si tipand. Intr-o anume dimineata, am simtit de pe hol ca e liniste. Cand am ajuns in clasa, un copilas avea tableta in mana si ceilalti stateau gramada pe el, abia respirand, cu ochii fixati in ecranul respectiv. Iti spun ca, de obicei, nu fac urat la gradinita si trec cu vederea chestii minore sau de moment dar atunci m-am enervat si am facut scandal. Nu s-a mai repetat incidentul si baietelul respectiv n-a mai venit cu tableta. Noi nu avem tableta si nici nu intentionez sa cumpar, mi se pare inutila. Daca se plictiseste, imi pare rau, are doi saci de jucarii, jocuri, in ultima instanta, dau drumul la televizor la desene daca-i musai. Telefonul meu si jocurile de pe el sunt doar pentru tren si atat. Din nefericire, cand se duce la tatal ei sta ore in sir pe telefon si se joaca (si mi-a zis recent ca acesta ar avea si o tableta pe care s-a jucat un joc cu o pisica) si ore in sir cu ochii in televizor. Din fericire, totusi, nu pretinde acelasi lucru si acasa. Deocamdata. Cand va intra la scoala, sunt sigura ca o va face dar voi spune nu si atunci. Imi pare rau ca va fi outsider in grupul ei, dar mi se pare una sa faci un efort sa ii cumperi o pereche de blugi scumpi ca sa fie in rand cu lumea si alta sa ii dai o tableta pe mana si sa mijlocesti astfel scoaterea ei din „lume” (ca e clar ca intra pe alta lume odata ce sta numai cu ochii in ecran) ca sa fie tot in rand cu „lumea”. E un paradox aici si cred ca statutul de outsider e mai bun in cazul asta. Prima lectie (amara si dura dar asta e) pe care i-o voi preda Elizei e ca daca prietenii nu te accepta asa cum esti, atunci nu sunt prietenii tai. Stiu, e greu de priceput pentru un copil, dar e o lectie care pe termen lung ii va prinde bine. In plus, voi insista mereu sa faca niste sporturi, cred ca macar la sport (inclusiv unul de echipa) nu au timp sa stea cu ochii in tablete si telefoane si se pot concentra pe altceva.
Laura, lectia asta i-am predat-o si eu. Din ambele directii. Si ea trebuie sa isi accepte prietenii cu bune si cu rele si situatia trebuie sa fie la fel viceversa. Atata doar ca notiunile astea de prietenie sunt foarte greu de inteles la varsta lor. Pana mea, pana si noi adultii avem notiuni alambicate si alandala despre prietenie uneori….
Am avut ocazia sa stau o zi intr-o vila frumoasa din apropierea Bucurestiului. Aveam piscina, loc de batut mingea in curte, cateva leagane, balansoare, hamac si o vreme superba.
Am avut „privilegiul” sa vad 6 copii cu varste intre 5 si 12 ani, ingramaditi pe o canapea in casa, cu nasul in telefoane / tablete / ipad, butonand in draci si, culmea, vaitandu-se de plictiseala!!!
Cum sa nu o dai in clasicul „pe vremea mea…”?
si parintii copiilor unde erau? se relaxau la aer curat dupa o saptamana de lucru, afara, la piscina, nu? ca e mai simplu copiii sa stea in casa pe o canapea decat sa stea afara si sa fie nevoie sa ii urmaresti non-stop sa nu dispara (cel putin cei mici) sau sa nu cada in piscina, etc.
nu o sa trag concluzii, intelegi ce vreau sa spun :).
Tu ai vazut copii… Eu am fost in club si, desi era o atmosfera superba, toati stateau pe canapele si butonau telefoanele… Si aici vorbesc de oameni cu discernamant, majori, de la care ai niste pretentii…
mie in situatia asta punctuala mi se pare „vinovata” exclusiv dna invatatoare. orice ar fi avut copiii la ei nu trebuia sa ii lase sa foloseasca. le spunea frumos sa le bage in bagaj si ii antrena in alte activitati- exact cum spuneai si tu: cantat, jocuri, etc. dar daca si ea era ocupata cu vreun gadget sau statea de vorba cu vreun parinte… i-a fost comod sa ii lase si pe copii sa faca ce vor ei. de asemenea, daca la scoala nu i-ar primi cu tablete, fiica ta nu ar mai fi frustrata.
cat despre tablete in general… si eu i-am luat fiica-mii, pe la 6 ani (acum are 6 ani si 10 luni) pentru ca era frustrata ca altii au si ea nu. am stat si m-am framantat multa vreme ce sa fac si am pus pe hartie argumentele pro si contra. argumentul pro-tableta cel mai serios este ca nu putem nega noile tehnologii si vreau sa se dezvolte ok si din acest punct de vedere, sa stie sa utilizeze orice gadget. argumentele contra- le stim cu totii. acum, la aproape 1 an nu regret ca am facut pasul acesta. i-am descarcat pe tableta multe aplicatii educative (de la sah la fazan si exercitii de matematica) si am lasat-o sa o foloseasca atat cat vrea ea. dupa euforia primelor zile, tableta zace la ea pe birou, nu are in continuare restrictii de utilizare si trec zile intregi in care nu pune mana pe ea. intre a se juca pe tableta sau a merge afara cu role/ bicicleta/ etc sau a picta sau a „mesteri” cu mine decoratiuni alege intotdeauna in defavoarea tabletei. conteaza mult cum e educat copilul pana ajunge la a avea tableta si daca e invatat sa aiba activitati diverse si atractive nu va cere tableta decat in situatii ca cea descrisa de tine, deci limitat. eu in situatia de fata i-as fi dat tableta la ea. nu e bai daca statea pe ea cateva ore intr-o zi, asa cum nu este daunator daca ea foloseste tableta doar in situatii de acest gen, atata vreme cat nu ii creem prea multe astfel de situatii.
Pe tema asta va recomand filmul HER (2013). Am fost in depresie 2 zile dupa ce l-am vazut.
Madalina, asta a fost un motiv indeajuns de bun sa nu il vad. Fiindca am presimtit ca la final voi cadea intr-o depresie crunta…
Este si vina invatatorilor/profesorilor care accepta doar pentru a sta ei mai relaxati pe perioada excursiei. Sa se ocupe sa organizeze jocuri, concursuri, etc. care sa ii tina ocupati pe copii. Este normal ca fara tablete sau telefoane ar iesi harmalaie in autocar insa cam asa era si pe vremea noastra. Nu statea unul locului. Cred ca problema este ca nici copii nu mai stiu sa se joace unul cu celalalt…
Este vina noastra, a tuturor. De-aia m-am referit la un „eu colectiv”.
O sa ajungem ca oamenii din Wall-E, niste legume pe scaun, socializand prin ecran, doar atunci cand vrem.
Sper sa nu ajungem acolo, Marius. Altfel, Wall-E este pur si simplu superb si e mai ales pentru noi oamenii mari….
Si eu ii dadeam tableta fetitei mele de 4 ani, in mod controlat, cu cateva jocuri educative, pe timp limitat.
De curand am dat peste o inregistrare a emisiunii garantat 100%, din care reiese ca tabloul este mult mai sumbru decat mi-am imaginat. Interactiunile cu ecranul atrofiaza creierul si pot duce la adhd, ca sa enumar doar cele mai nocive efecte.
Daca ai timp sa te uiti, e foarte bine documentata.
Eu de atunci nu i-am mai dat tableta deloc.
https://www.youtube.com/watch?v=wZvu-LFlnFU
Draga Bogdana, din pacate oamenii normali, din punctul tau si al meu si al altora de vedere, sunt din ce in ce mai putini. Gadgeturile de tip tableta, telefon, orice lucru care presupune un ecran, eventual de tip touch, cu o sumedenie de jocuri in ele, sunt tot mai mult mijloacele prin care parintii incearca sa isi tina copiii linistiti. Nu, nu e bine. O spun si o sustin, pentru ca am vazut reactiile propriilor mei copii interactionand cu un Xbox. Daca fiul meu cel mare (6 ani), dupa momentul initial de curiozitate, a devenit dezinteresat si s-a intors la jucariile lui obisnuite si la alte pasiuni gen puzzle si carti de colorat, cel mic a dezvoltat o adevarata dependenta de jocurile de pe obiectul in cauza – la modul ca, lipsind de acasa o saptamana (mers la bunici) la intoarcere nici macar nu m-a bagat in seama, a trecut pe langa mine si a vrut sa isi dea drumul la joc direct. Moment in care m-am enervat si i-am spus scurt ca daca nu il inchide i-l iau si nu il mai vede in viata lui. S-a bosumflat, a inceput sa planga, dar prefer sa planga acum cateva ore de nervi ca nu ii dau voie sa joace o prostie de joc care ii nenoroceste si ochii si neuronii si altele, decat sa planga mai tarziu sau sa ajunga genul de zombie cu probleme sociale, cu greutati in a interactiona cu oamenii si in a-si exprima trairile interioare (presupunand, bineinteles, ca ar mai avea trairi interioare, asa cum le stim noi).
Asa ca nu, nu sunt de acord cu faptul ca la asemenea varste li se permite copiilor accesul la tot mai multe asemenea lucruri. Nu sunt de acord ca joaca aia in aer liber, alergatul prin curte sau parc sau padure sau camp sau oriunde impreuna cu alti copii, dezvoltarea imaginatiei in mod constructiv, punandu-l sa isi inventeze jucarii din te miri ce, cititul unei carti si multe altele sa fie inlocuite de aceasta bona electronica, care este un asemenea gadget. Deci, draga mea, rezista eroic – e doar spre binele ei. Asa ar trebui sa faca toti parintii.
Rezist, Liliana, rezist! Multumesc mult de tot!
Offf…greu sa gasesti o cale de iesire..pitica de 3.4 ani foloseste tableta sau telefonul…le-a folosit de mica..in deplasari..pe drum..asa ca acum e as..uneori cand am treaba iara tableta, si mie mi se pare cam mult, dar…. de fiecare data daca ii spun/o intreb..nu vrei sa ne jucam…imediat lasa tableta si vine la joc. Si acelasi lucru se aplica si daca sunt la tara sau munte…are acces total la tableta dar prefera oricand joaca. In ceea ce priveste accesul cu ele la scoala mi se pare aberat si nu inteleg dc se permite acest lucru.
Ma bucur ca esti printre cei care nu dau copilului tableta.
Multi parinti gresesc, invatatoarea greseste, toti isi doresc sa stea copiii linistiti, sa nu le faca probleme. Dar cu ce pret?
Copiii de gimnaziu ajung dependenti de facebook. Sotul meu a asistat la ceva incredibil: In fata blocului, doua fetite. A treia vine, trece pe langa ele si le spune: ne vedem pe FB in 5 minute? celelalte doua zic OK si toate trei intra in bloc. Cum vi se pare?
Cred ca ti se deformeaza modul de a privi viata in mod grav.
Ce ar fi facut toti acum 100 de ani? fara TV si orice merge bagat in priza?
Tine-te tare, Bogdana, si incearca sa aveti discutii despre asta la sedinte. eventual du-te cu materiale , sigur sunt pe net privind pericolul net-ului si al jocurilor la copii.
In gimnaziu lucrurile o iau razna rau, dirigintii nu fac fata tabletelor si telefoanelor cu filme si poze care mai de care mai nepotrivite pentru copii. Chiar si un simplu telefon care permite trimiterea de mesaje cu poza atasata este foarte periculos, copilul tau va primi sigur de la colegi imagini pe care nu ai vrea sa le vada.
Daca parintii din clasa nu colaboreaza (si sunt multe sanse sa nu o faca) atunci ai de lucru cu fata. Sa ajunga sa vada ce e bine si ce nu si sa aiba puterea sa nu accepte ce ii face rau. Greu.
Scuze pentru lungime, dar e un subiect care mi-a dat si imi da multe dureri de cap.
Nu e vorba de faptul ca nu le dau tableta, ca le-o dau, nu le-am interzis niciodata accesul, poate uneori am deturnat dorinta lor de la tableta spre un joc sau o activitate. Ideea e sa o facem cu cap, moderatie si echilibru…
ah, si nu e problema cu lungimea, eu chiar ma bucur ca ati scris in numar asa de mare si atat de mult :)
Echilibrul e bun, dar e greu de mentinut, in general gadgeturile si jocurile pe calculator cam dau dependenta.Copilul pe masura ce le foloseste vrea din ce in ce mai mult.
Parerea mea e ca e cu atat mai bine cu cat copilul le primeste mai tarziu.
Culmea ironiei: „sigur sunt pe net materiale despere pericolul net-ului”!!!
da, chiar e culmea ironiei…
Si eu am aceeasi problema. Baietelul meu este in clasa a 3a si, din clasa I a vrut si el un „my pad”, adica un „laptop din ala fara capac”…intre timp am achizitionat si noi una, ca deh, trebuie sa fim in pas cu tehnologia, dar este a mea si el doar o foloseste uneori. In excursii…aud si eu aceeasi placa – toti copii au – dar am fost ferma in privinta asta. La fel si telefonul – are unul clasic, cu butoane, strict pentru comunicare…nu cedez si incerc sa gasesc alternative: de exemplu l-am invatat septica, fazan…Daca scoala nu impune niste restrictii, si n-o mai face pentru ca profesorii trebuie sa tina piept pretentiilor parintilor, tot noi, ca parinti, trebuie sa stabilim limitele. Dificil, intradevar, dar necesar.
Foarte bine! Uite, fiica-mii ii place Dixit si nici nu am timp sa ma joc cu ea, atat cat si-ar dori ea. Si e perfect pentru dezvoltarea imaginatiei si a creativitatii jocul asta!
Draga Bogdana
din persepctiva unei mame din generatia 50+, observ ca lucrurile nu s-au schimbat (doar tehnologia a evouluat rapid);acum sunt tabletele la „moda”; acum 10 ani erau doar telefoanele mobile :)Si eu am trait acelasi gen de frustare, neputinta, suparare, in situatia in care refuzam cu indarjire cumpararea unui telefon mobil.
Discutii la sedinta cu parintii, cu invatatoarea,cu directoarea scolii, cu parintii in particular….mi-au atras doar reputatia unei mame „exagerate”(sensul cuvantului l-am simtit si in diverse atitudini)
Si atunci am inteles ca merg impotriva „curentului”.
Asa ca am ales o cale de mijloc,(calea mea de mijloc, fara a fi fost buna sau rea).Pe principiul ca fiecare familie are valorile ei si a faptului ca eu ca parinte am datoria sa implinesc nevoile copilului meu si nu dorintele lui am ajuns prin „intelegere” sa cumparam telefon doar in clasa a 4-a cand a inceput sa vina singura de la scoala.
Sincer, am incercat sa ma pun in locul tau, si am retrait frustrarea…nu stiu ce as face…dar iti dau dreptate in a nu intra in jocul „noutatilor tehnologice” doar pentru ca fiica mea se simte outsider. Acum are 19 ani si lectia de „adaptare” la ceea ce altii au si ea nu,lectia de a se ocupa singura de dorintele ei( am facut si o cutie pentru dorinte) i-a folosit si ii foloseste(spun eu mama ei)in ceea ce a devenit ca tanar adult.
Poate voi, parintii generatiei 30+,cu aceasta gandire, sunteti mai multi si indraznesc sa sper ca puteti lua Atitudine. Eu ma alatur :)
Hai sa fiu eu avocatul diavolului (mai ales ca business-ul ma obliga).
Faptul ca un copil foloseste o tableta in autobuz inseamna ca cineva nu-si face treaba suficient de bine. IN cazul particular de mai sus, invatatoarea. Interactiunile cu alti copii, jocurile de grup, iesitul afara si multe altele pot fi mult mai interesante pentru copii decat jucatul pe tableta.
Stiu, e greu petru parinti. Concurenta e nedreapta: producatorii de jocuri (chiar si de jocuri educative, ca mine) stau sa studieze psihologia copilului, pentru a-l captiva; parintii nu prea fac asta. Stacheta e ridicata destul de sus pentu parinte, care trebuie sa ofere o alternativa mai interesanta.
Nu-i de mirare ca, deseori, o tableta este mai interesanta decat o invatatoare. Dar nu-i vina tabletei si nici a parintilor.
Si bunica mea mi-a confiscat cartile la 12 ani pentru ca stateam prea mult noaptea sa citesc in loc sa dorm (ziua oricum mergeam la camp).
Faptul ca mi-a confiscat acele carti nu m-a convins defel ca avea dreptate. Nici acum nu sunt convins, desi argumentele ei semanau al naibii de mult cu argumentele de acum impotriva tabletelor.
Buna,
exact prin aceasi „problema” am trecut si noi saptamana aceasta, daca pana acum regula s-a respectat si copiii nu au venit la scoala cu telefoane/tablete, in saptamana „altfel” nu s-au mai aplicat regulile.
Totusi, copilul meu nu a fost singurul fara telefon, deci a avut cu cine sa stea de vorba si sa chicoteasca, de pe o parte, iar, pe de alta parte, doamna invatatoare i-a felicitate pe copiii care nu si-au adus gaget-uri, motiv pentru care baietelul meu a venit f linistit acasa (desi imi ceruse dimineata telefonul).
Sunt in totalitate de accord cu tine, dar noi (sper sa reusim pana la capat) avem de gand sa aplicam acel set de reguli care ni se pare sanatos si echilibrat, chiar daca vor fi momente cand baietii nostrii vor fi „out-sider-i”.
Sper sa fie cat mai putine si sa gasim in jurul lor oameni cu un set de valori apropiat de al nostrum.
Laura
Buna ziua!
Cred ca problema este dezinteresul celor de la scoala, in loc sa se documenteze si sa povesteasca copiilor mici istorioare despre locurile pe unde trec sau despre locurile pe care o sa le viziteze (asa cum se facea pe vremea mea), prefera sa aiba un autocar plin de robotei decat unul plin de copii care pun intrebari, rad, tipa, etc.
Eu stau in Franta, copilul meu merge la gradinita si nu avem voie sa ii dam la ea nimic de acasa, singurele lucruri pe care le-au acceptat au fost doudou(nanica) si suzeta. Acelasi lucru se intampa si pentru cel mare care este la scoala si nu are voie sa mearga la scoala cu telefonul.
Nu cred ca putem sa le interzicem utilizarea noii tehnologii pentru ca fac parte din generatia care nu permite asta, se nasc cu telefoane de ultima generatie, tablete, calculatoare, televizoare, etc. Eu una inca mai ascult muzica la casetofon, ei nici nu mai stiu ce e aia o caseta, este foarte normal. Traim intr-o alta era, suntem depasiti de tehnologie si o sa fim depasiti in continuare.
Trebuie sa ne gandim ca fructul oprit este cel mai dorit, daca le punem limite fara sa fie nevoie atunci cand o sa scape de sub supraveghere o sa exagereze.
Eu nu am pus limite pentru tableta, televizor sau calculator drept pentru care fata mea isi petrece 95% din timp afara culegand flori sau cu activitati normale pentru varsta ei puzzle, desenat, pictat, jucat cu papusile, plimbat, mers cu bicicleta etc.
„Parearea mea”
Cred ca va fi din ce in ce mai greu sa-i determinam sa citeasca o carte in loc sa se uite la tv sau sa se joace in parc in loc sa joace un joc pe tableta. Iar „toti copiii au” se aplica din pacate in multe domenii din viata lor: toti copiii au tableta, toti copiii mananca dulciuri fara restrictie si toate fetele de clasa I au truse de machiaj, parfumuri si pantofi cu toc (tinute acasa ce-i drept, dar le au!)
Hmm…..Daria a fost luni intr-o excursie la o ferma si am avut surpriza ca la intoarcere sa stea bosumflata nevoie mare. De ce? Copegii aveau iphone si ea nu, era suparata foc: de ce ea nu are? tati nu renunta la iphone=ul lui pentru ea?
in plus…..de ce am vandut masinile scumpe si avem masini…obisnuite?!? ceilalti colegi vin la scoala cu masini mari de teren…ea de ce nu?
e prima data cand face astfel de crize si am ramas surprinsa….
am discutat cu ea si i-am spus ca nici eu nu am iphone, am nokia de care sunt multumita; ca nu avem nevoie de masini scumpe pentru ca platim la casa destul cat sa cumparam masinile ,dar nu in ele locuim….
a doua zi am gasit-o gata sa planga: un coleg de clasa rasese de ea ca nu are iphone
am discutat cu ea, i-am explicat ca din toamna oricum merge la alta scoala si acolo copiii sunt mai…normali (imi venea sa strig), dar am zis :ca sunt la fel ca ea; copii simpli care se bucura de mersul pe bicicleta, de dans si de ras cat cuprinde si alergat cu cateii
presimt ca pana la finalul anului o sa mai am de tras cateva reprize d’astea :(
vina e si a parintilor ca le ofera astfel de gadgeturi; la scoala nu au voie sa le duca, dar ei tot le strecoara si se joaca in pauze cand nu sunt supravegheati :(
de 2 saptamani nu auzi decat: x a spus ca e mai tare ca are mai multi bani; y a ras de z ca nu si-a cumparat nu stiu ce chestie si tot asa….parca o data cu primavara au innebunit…salcamii :P
@Laura jocul cu pisica i-a captivat si pe ai mei tot din cauza tatalui lor care le-a dat iphone-ul si au jucat toate rundele in drum spre casa de la scoala si gradinita de nu stiam de ce au ochii rosii si erau asa surescitati….inclusiv in curte ajunsesera sa se joace de-a soarecele si pisicile :(
Bun si trist articol! Un semnal de alarma in randul parintilor ce considera ca interactiunea cu o „masina” poate fi mai constructiva decat cea cu un copil, ba chiar cu un parinte uneori. Pe mine m-a contrariat inclusiv un nu stiu ce proiect la nivelul ministerului educatiei in care se avea in vedere introducerea tabletei in scoala, la clasele mici. Sistemele multimedia pot ajuta la intelegerea unor lectii, insa transferarea, fie ea si partiala, a rolului dascalului pe interactiunea copil-tableta, cred ca e neadecvata si chiar distructiva. In Franta, fiul de 12 ani al prietenilor mei nu-si ia niciodata telefonul la scoala – explicatia parintilor: nu are nevoie de telefon, nu are nimeni din clasa lui telefon la scoala, este interzis prin regulament. Cu atat mai putin ii dau tableta personala la scoala. Cand elevii merg in excursii, parintii urmaresc activitatea grupului pe internet, unde se incarca fotografii sau se dau detalii de catre profesorul insotitor. Pe de alta parte cred ca mi-ar fi placut sa am fotografii din excursiile copilariei mele cu cravata de pioner:), de aceea consider ca o camera foto in excursie nu ar strica.
Intr-adevar este o mare problema. Eu, cadru didactic, recunosc ca este o problema a parintilor dar in acelasi timp si a noastra, deoarece daca ai impune si respecta niste reguli de bun simt copiii nu ar avea incotro si le-ar respecta. M-am ingrozit cand am mers cu copiii la film si acolo, cum s-au asezat pe scaune si a inceput genericul, au inceput sa butoneze telefoanele. Le-am explicat frumos ca la film se vizioneaza nu se sta pe telefon si s-au uitat urat la mine. Bineinteles ca tot filmul au incercat sa deschida telefoanele, ceea ce a facut ca in sala din 5 in 5 minute sa se auda „Inchide telefonul” =))
Foarte fain si la obiect articolul! Eu nu am copii, dar sunt de parere ca cel mai bine e sa-i inveti prin exemplu. Si nu doar prin exemplul tau si al tatalui copilului, ci si prin prietenii pe care ii aduci in jurul lui – pentru ca, la varsta asta, majoritatea invata de la prieteni, mai mult decat de la parinti. Daca as fi in situatia descrisa de tine, as incerca sa caut mamici cu acelasi tip de gandire si, cu putin noroc, copiii s-ar intelege si s-ar lua cu alte jocuri sau sporturi, pe langa tablete (eu nu condamn tehnologia, cred ca, folosita cum trebuie, este indispensabila in vietile noastre). Ideal ar fi sa-i facem sa inteleaga ca nu intotdeauna ce face societatea e bine si ca a fi outsider nu e deloc un lucru rau – de fapt, cei care fac ceva cu adevarat notabil in lumea asta sunt, de cele mai multe ori, outsideri – dar e aproape imposibil sa inveti un copil asta… Uneori, insa, suntem in imposibilitatea de a interveni si a influenta copilul si, vrem nu vrem, tot cum vrea el va proceda… in acele momente, nu putem decat sa speram ca ceea ce l-am invatat in trecut va fi suficient, incat sa il ajute sa faca alegerile corecte.
Am citit tot ce s-a scris în urma articolului tău. Frumos articolul. Interesante comentariile. Eu sunt o mamă de 40+ cu doi băieţi ,, în dotare”. Unul de 19, altul de 8. Au ambii şi tablete şi lap-uri , cel mic fără telefon( şi nici nu se preconizează prea curînd unul). A avut colegi cu tabletă la şcoală dar învăţătoarea a fost categorică şi gata! Telefoanele se deschid după terminarea orelor. A cerut Facebook, că aşa au colegii, i-am explicat şi gata. Însă pentru a putea elimina dorinţele de interacţiune virtuală,egal multe activităţi pregătite şi făcute împreună. Asta necesită un efort din partea mea. Degeaba îi oferi saci cu jocuri şi jucării, degeaba cumperi rafturi de cărţi! PENTRU TOATE ASTEA TREBUIESC ŞI UN PARTENER.Si aici intervin părinţii, care de obicei… nu prea intervin din varii motive. Si aici se formează un cerc din care mulţi nu pot ieşi. Dar trebuie determinare din partea părinţilor dar şi a copiilor. Îţi doresc inspiraţie maximă pentru a găsi metoda cea mai eficientă pentru voi.
Bogdana, dar trebuie sa existe niste reguli ale scolii. Si parintii tb sa asculte. Eu nu ii inteleg pe parinti, sunt mai copii decat copiii lor. Multumtiti fara reguli, dar nemultumiti cu reguli. In Uk copiii nu au voie cu tablete si telefoane in scoli. Nici nu s-a pus problema de asa ceva. O singura data am vazuta o eleva de clasa a 6-a care la inceutul zilei ii dadea telefonul profesoarei. Si-l lua la sf programului scolar. La scoala se invata, nu se sta pe tableta sau telefon. E drept, nici profesorii nu sunt vazuti cu telefoane. Doar in pauza ai voie sa vb si in cancelarie. Nu in curtea scolii, nu pe culaore, nu in vazul copiilor.
Ne mai marim de ce copiii nu se pot concentra.
Este in primul rand vina scolii care nu impune anumite reguli pentru scoala si pentru excursii si apoi este vina parintilor ca se nu se implica mai mult in comunicarea cu scoala ca sa lucreze spre binele copiiilor si sa impuna niste limite .
Nu sunt de accord ca cei mici sa nu stie sa umble pe o tableta ,dar nici nu sunt de accord ca cei mici sa vina la scoala cu tablete la ei.
Trebuie sa existe un echilibru mereu , dar mai ales o comunicare intre parinti si conducerea scolii.
pai da..exact ce spuneam copii reflecta greselile noastre din pacate…iar noi nu ne dam seama. fimiu are si tableta si psp si telefon la 7 ani dar le foloseste doar cand i se da voie. la scoala nici macar nu se pune problema de asa ceva. din pacate lipsa noastra de educatie se va vedea in ei. de aceea ma apuca groaza cand generatiile care vin din urma si care vor deveni parinti. :(
ca mamă cu o fată în clasa a 12-a îţi spun să-i dai tableta fetei. Ce poate face singurică când toţi sunt cu nasul în nu ştiu ce gadget-uri? cu cine să discute? cu cine să admire peisajul? copii pot fi foarte răi, ironici, duri (mai duri ca un adult) aşa că toată treaba asta riscă să aducă cu sine o mică traumă. chiar dacă ai dreptate copilul nu are maturitatea necesară să priceapă asta. va înţelege, dar mai târziu. îţi va fi chiar recunoscătoare cândva dar nu acum. acum va fi ţinta răutăţilor. poate că nu-ţi va spune şi va ţine în ea, ceea ce va fi mult mai rău. Bogdana nu ai ce face. din păcate. spun asta prin prisma celor 12 ani de experienţă. eşti la început şi mai ai multe de petrecut. ştii cine e de vină pentru educaţia deficitară a copiilor? oricine dar nu părinţii. cel puţin asta văd eu că se întâmplă. cum adică să ai tabletă şi să nu te lauzi cu ea? atunci de ce am luat-o? lasă să meargă cu ea în excursie dar nu la şcoală. ca o cale de mijloc.
Cum adica de ce am luat tableta, daca nu ne laudam cu ea? ca nu inteleg, zau! si nu ai dreptate, am ce face. echilibru, asta pot face. si echilibrul nu e: nu poti merge cu ea la scoala, dar poti merge in excursie. ala e compromis.
poate nu m-am exprimat clar, nu era vorba de oamenii normali, era vorba de acei părinţi care îşi lasă copii la şcoală cu telefoane sau tablete. mai ales în clasele mici. aşa gândesc ei. tabletele sau telefoanele foarte scumpe sunt cumpărate ca să demonstreze că au. e vorba de o mentalitate legată de ce spune lumea şi e foarte greu să te lupţi cu această mentalitate. în clasele mici fiica mea a avut o colegă, să zicem mai săracă. era foarte curată şi finuţă dar mama ei divorţase, era o femeie singură cu doi copii şi posibilităţile materiale erau mai reduse. crezi că a găsit înţelegere? nici gând. o încurajam pe fii-mea să vorbească şi să se joace cu ea de eram consideraţi ciudaţi la rândul nostru. prietenia dintre doi copii nu ar trebui să stea în posibilităţile materiale ale părinţilor. finalul a fost că aceea fetiţă a trebuit să se mute la o şcoală să zicem mai „modestă”. m-a şocat atunci lipsa de înţelegere a adulţilor (să nu vorbesc de răutăţile copiilor). ce pretenţii puteam ridica de la copii? că doar nu erau educaţi de mine. cam asta am vrut să spun. dacă dintr-o clasă, înţeleg din relatarea ta, doar doi copii nu aveau gadget-uri după ei, înseamnă că procentul celor care aveau era foarte mare, peste 90%. ceea ce spune mult despre vremurile pe care le trăim. dacă te pot ajuta cu ceva în demersurile tale voi fi bucuroasă să o fac din tot sufletul, poate că mai mulţi vom reuşi.
Acest articol e pe sufletul meu!
si nervii mei!
Pusi la grea incercare de nesimtirea parintilor colegilor de grady ai fetitei mele de 5 ani!
La fel ca si la voi, dna educatoare a interzis jucariile de acasa pe motiv ca la grady au o multime de jocuri si jucarii!!!!buuunn
In fiecare zi fica-mea e frustrata pt ca e singura care nu aduce jucarii! ceilalti copiii( cu mici exceptii )aduc!
Si nu orice jucarii!!! cele mai scumpe si la moda! Gen: furby, aparat foto care fotografiaza sub apa , papusi barbie din cele mai scumpe!etc
in fiece zi e intampinata la usa clasei de cea mai nesuferita fetitza (colega) care-i baga in ochi ultima achizitie de gen, evident scumpa si total nefolositoare pt copii!
Precizez ca ne permitem sa i cumparam toate aceste jucarii! Pe unele i le-am luat, cu diverse ocazii (ziua ei, craciun), pe altele nu vreau sa i le cumpar pt ca sunt inutile si nu vreau sa dau banii degeaba!
Nu stiu ce fac cei cativa parinti care nu isi permit! Avem vreo 2 copilasi in grupa ai caror parinti nu si-au permis sa cumpere costumul pt serbarea de craciun ( 50 ron)!
Am luat probl pe toate partile!
Am vb cu parintii , care nici usturoi nu au mancat nici……!
Am vb cu Doamnele , care s-au declarat neputinciase in fata nesimtirii parintilor!
Am explicat fetitei mele de 100 de ori motivele incapatanarii mele!
Ea saraca intelege , dar cand e pusa in fata unei jucarii dorite …..
Eu inca rezist ! nu stiu cat mai pot! nu ma gandesc decat la frustrarea si suferinta copilului meu!
cu drag!
O mama!
In tara unde traim noi copiilor li se permite sa aduca la scoala/gradinita jucarii de acasa insa nu au voie cu ele in clasa. Trebuie sa le lase in ghiozdan care ramane in dulapior in afara clasei. Copiii nu sunt lasati fara supraveghere nici macar o secunda si atunci incidente de genul asta nu au loc. Si pe aici parintii simt nevoia sa epateze insa… nu li se da voie sa o faca asa cum ar vrea ei.
of, si voi sunteti inca la gradi :(
Vina e de ambele parti: parintii copiilor dar si a profesorilor. O regula scolara de bun simt este: fara telefon, fara tableta.
Ca parinte, nu limitez accesul copilului la tableta/tv. Ci ii ofer alternative: iesit afara, gatit impreuna, joaca impreuna cu prieteni, joaca cu dinozauri etc. Ca o concluzie, copilul are tableta dar nu e interesat de ea. De telefoane nici atat, pt ca ne vede vorbind maxim 10min pe luna la el.
Cred ca un copil copie ce vede in casa.
Copilele mele nu au tablete ale lor. Nu pentru ca nu ni le-am putea permite sau pentru ca am fi rai si nu am vrea sa le luam. Nu au tablete pentru ca NU AU NEVOIE DE ELE. La 5 si 7 ani ele trebuie sa alerge cu cainele in curte, sa se urce pe biciclete si sa se plimbe in cartier, sa se joace cu papusi, sa scrie cu creta in fata casei si sa vorbeasca cu colegii in autobuz in excursii.
Nu suntem in Romania, suntem intr-o tara unde oamenii au acces la multe lucruri si copiii nostri vor tot ce vad. Le-am explicat ca tabletele nu te fac mai destept si nu sunt la fel de distractive ca joaca in sine; le-am mai explicat sa statul pe canapea cu tableta in brate te poate imbolnavi si ca un copil fericit e cel ce poate avea prieteni de joaca afara. Da, si noi suntem parintii rai care lupta cu „marinimia” parintilor „buni”. Sunt convinsa ca mai tarziu copiii mei vor intelege de ce au acces la tabletele noastre doar din cand in cand si doar controlat: folosim google sa invatam despre animale, locuri din lume, etc. Nu avem jocuri pe tablete sau pe telefon. Avem un abonament la un site online pe care pot vedea filme dar si acel site este restrictionat pe categorii de varste si limita de timp.
Televizorul, tableta,smartphone-ul, etc nu sunt babysitteri sunt instrumente care mai tarziu ne vor trimite copiii la psihologi pe motive de instabilitate emotionala, incapacitate de adaptare in colectivitate si altele mai rele.
Deci, eu sunt de acord cu tine: tableta nu are ce cauta in excursie si nici la scoala.
Dumneavoastra vi se pare apocaliptic tabloul imaginat cu copiii in autobuz. Dar chiar este apocaliptic ?
Spuneati ca fiica dumneavoastra este specialista la capitolul exagerarii, dar ce credeti despre folosirea adjectivului „apocaliptic” in descrierea acelui tablou?
Adjectivul „apocaliptic” inseamna „describing or prophesying the complete destruction of the world.”
Nu credeti ca este exagerat acest adjectiv?
Nu vi se pare exagerat sa impuneti si altor parinti, prin vot sau ce stiu eu cum, ca sa nu lase copiii cu ce device-uri isi doresc ei la scoala?
Mama imi povestea cum ea fiind cea mai mica (a zecea intr-o familie din Moldova de la tara) isi dorea sa mearga la scoala, sa citeasca si altele. Insa parintii si fratii mai mari faceau misto de ea si de cartile ei. Pana la urma a facut scoala.
Cum ar fi fost ca sa i se interzica sa citeasca carti ?
Ca scoala strica oameni. Ca omul trebuie sa mearga sa munceasca campul. Ca femeile stau acasa si gatesc, cos si altele.
Cum ar fi fost?
Pana la urma, o tableta e precum o carte; un instrument ca oricare altul si care poate sa fie utilizat pentru diferite activitati; mai cu folos sau mai putin.
Interzicerea lui nu rezolva problema. Nu device-ul e problema.
Problema e educarea copilului din folosirea acelui device.
Si dumneavoastra aruncati aceasta responsabilitate in alte parti. Alti parinti.
Ceilalti parinti au proprii lor copii pe care ii cresc cum doresc ei.
Dumneavoastra sunteti singura responsabila de propriul copil.
Ok, este o diferenta mare intr-o exagerare copilareasca si un artificiu literar. Iar eu nici nu am spus ca tableta este dracu gol, am spus doar ca utilizata fara discernamant poate deveni distructiva. De acord, eu sunt singura responsabila pentru propriul copil, insa copilul meu nu creste singur, in padure ci creste intr-un colectiv.
mda.. am citit si articolul si multe dintre comentarii.
mi-au placut, in sensul ca, un astfel de articol te mai aduce cu picioarele pe pamant, ramai putin si reflectezi asupra lucruilor, te intrebi, daca faci lucrurile cu masura sau nu..
concluzia mea, proprie si personala, fara a le limita dreptul altora de a -si o expune pe a lor, este: clar fara tableta si alte device-uri la scoala in primul rand. dascalii au vrut liniste si au inchis ochii, desi nu trebuia. iar lasandu-i pe copii fara a le impune o anumita conduita si niste limite, cred ca lucreaza in defavoarea lor pe termen lung. numai noi ca parinti ii putem orienta catre bine si normalitate, desi, unii parinti din diferite motive nu actioneaza la timp, si apoi tre’ sa facem noi munca dubla, tripla daca ne dorim ca, copiii nostri sa creasca normal. inca suntem la gradi, grupa mijlocie, copilul meu inca se mai bucura la doua tic tac-uri daca nu am altceva „bun” in geanta cand o iau acasa. insa, am o mare neliniste cand ma gandesc la scoala, la adolescenta, sincer, tot sper ca pana atunci sa se mai schimbe lucrurile dar..la ce situatii vad in jur, cateodata parca imi pierd speranta. sper sa ma insel.
si mai cred ca, asa cum un parinte spune” daca imi permit sa-i fac copilului meu toate poftele, de ce sa nu o fac?” atunci si noi, ceillati, trebuie sa ne continuam drumul, sa fim perseverenti in a le arata copiilor nostri ca e important pentru suflet sa fii fericit, sa te simti iubit, sa te simti important prin felul tau de a fi, nu pentru ceea ce detii. Daca copilul a inteles asta, restu’ va conta mai putin, si va cauta fericirea in persoane potrivite, suflete calde, nu lucruri in cosul de shopping.
Nu sunt de acord cu aceasta comparatie intre carti/acces la scoala si accesul la tableta sau alte gadeget-uri de acest tip. S-au facut studii care spun ca cititul din carti este sanatos si ajuta oamenii sa gandeasca si studii care arata cat de daunatoare sunt device-urile acestea moderne si cum oamenii nu mai gandesc dupa o folosire indelungata. Deci, ce alegeti? Intr-adevar consider ca oamenii sunt adaptabili si nici nu pot sa-mi inchipui care va fi viitorul copiilor nostri in conditiile acestea in care cresc. Ad-literam: nu pot sa-mi inchipui. Fenomenul a luat amploare, timpul trece si ei cresc in acest mediu. Efectiv va fi o alta lume in care toti vor functiona la fel. Vor exista alte termene de comparatie, vor exista alta gandire la nivel global, vor fi alte tipuri de conducatori care vor manipula masele in functie de aceste abilitati, va exista o evolutie, totul sta in termenul de comparatie. Intotdeauna vor exista oameni vizionari care vor analiza aceste date si se vor folosi de ele. Adjectivul „apocaliptic”, folosit in articol, descrie perfect acest tablou. Este sfarsitul unei lumi, lumea pe care o stim noi. Ce putem face sa ne regasim acolo? Sa ne adaptam,sa ne punem intrebari, sa gasim solutii. Sa incercam sa facem lumea aia mai buna. Asa cum face Bogdana, e ceva absolut normal. E uman sa facem asta, am facut-o sute de ani, contextul e diferit, mereu a fost. Mi-a placut foarte tare un comentariu al unui domn de mai sus care spunea ca firmele de jocuri pentru copii au departamente dedicate studiului pshiologiei copilului pentru a dezvolta noi jocuri, iar parintii nu numai ca nu au posibilitatea sa aloce astfel de resurse, dar nici macar nu incearca sa faca ceva similar si sa lucreze cu ei insisi…
Dureros subiect, foarte dureros. Mai ales ca jur sunt o gramada de oameni care se lauda cu cat de desteapta este odrasla lor, care stie sa faca te miri ce la tableta de la 1-2 ani. Trist, cumplit de trist ca nu ne incurajam copiii la comunicare prin viu grai, la jocuri care sa le capteze atentia si sa-i fascineze, nu sa-i hipnotizeze. Eu asa vad un copil care sta la tableta, hipnotizat. Baietelul meu are doar 6 luni si ma chinui sa inot deja impotriva curentului. De cateva ori din intamplare a fost pornit televizorul si copilul efectiv uita de el, daca in mod normal protesta cand era imbracat, daca mergea televizorul puteai sa-l imbraci in cojoacele babei Dochia. Acum nu a mai mers probabil de zile intregi si nu merge niciodata in prezenta celui mic. Fratele meu este psihiatru si spune ca sunt facute studii care dovedesc ca extra stimularea senzoriala cu lumini si miscare de la ecranele de televizor, laptop, tableta, pot duce la descarcari electrice necontrolate ale creierului si chiar la crize de epilepsie la varste atat de fragede. Tind sa cred, pentru ca si pe mine munca neintrerupta timp de cateva ore bune la calculator imi produce o stare de agitatie foarte neplacuta. Suntem de vina cu totii bineinteles, pentru ca nu militam pentru moderatie. Este cea mai buna cale. Mie mi-e de ajuns exemplul fetitei unor cunoscuti, careia acestia i-au pus tableta in mana de la 1 an, cand ei veneau obositi de la servici si pentru a sta linistiti la televizor li se parea un pret mic, cateva ore la tableta. Acum cea mica are 3 ani si nu vorbeste … Erau ingrijorati si au fost la psiholog, ghiciti ce le-a spus doamna doctor? Ca cel mic face ceea ce vede, puterea exemplului este cea mai mare. Sper sa avem cu totii puterea si intelepciunea de a-i pregati pentru a deveni oameni, fara sa le stirbim din inocenta copilariei, care inseamna si altceva decat gadgeturi.
Iesire din astfel de situatie exista, insa nu de azi pe maine. Sigur, e usor sa dai sfaturi, nu asta incerc sa fac, insa ca tatal unei fetite de aproape 9 ani care si-a adunat bani in pusculita pt tableta si a renuntat, preferand sa-si pastreze banii pt (altceva) in viitor, cred ca pot sa zic cate ceva. Nu stiu daca e doar un caz norocos sau au efect si unele din lucrurile pe care le voi enumera, insa chiar si daca copilul isi doreste in continuare sa se joace pe o tableta, nu cred ca dauneaza niciunul din cele de mai jos:
cel putin de doua ori pe saptamana, o iau in pat sau pe o canapea, intr-un loc confortabil si, tinand-o in brate, stam de vorba. sau doar stam. nu seara la culcare, cand e obosita, ci ziua, tam-nesam. vorbim despre ce viseaza sau a visat. despre ce-si doreste, despre ce simte.
cateodata ne jucam „o intrebare pe zi” – trebuie sa-mi nascoceasca o intrebare din ceea ce nu intelege ea despre lumea din jurul ei. (exemple: „tati, cum se hranesc plantele, cum se face hartia, de ce trebuie sa mancam? etc.)
Macar de doua ori pe saptamana o iau de la scoala si mergem „pe jos” acasa, povestind, vazand ce e in jur, cum se mai construieste un bloc, cum au mai inverzit copacii. Ne oprim pe la banca, platim facturi la automat, ea numara banii si ii baga in robotel. Scoatem bani de la bancomat, ii numara si-i verifica.
O iau la cumparaturi nu pt ca n-am „cu cine lasa copilul acasa” – ci ca sa ma „ajute” – tine lista (o si scrie cateodata), cantareste legumele.
Cateodata, cand mergem cu masina, tine ea harta sau telefonul cu gps si urmareste strazile/traseul pe care il facem.
Numaram masinile din trafic – ea pe cele rosii, eu pe cele albe. De obicei ea castiga, desi teoretic cred ca sunt mai multe masini albe.
Sau, in loc de toate astea, ar putea sa dea toata ziua cu deshtiu’ pe o tableta. A zis ca nu vrea.
Noi asta facem in mod normal, deci nu e nimic nou pentru noi si ma bucur tare mult ca mi-ai scris si mi-ai povestit toate astea! Foarte frumos, asa iti construiesti cea mai de incredere relatie cu ea!
… ufff, sa inteleg ca sunt cea mai uncool mama din Univers? Fii-mea nu stie ce-i aia tableta, PC sau TV, dar stie ce-i ala un copac, o pisica, un soare, un nor, un zambet, o ploaie de vara, o balta imensa, o ninsoare puternica, un munte de zapada sau un pistol cu apa… imi pare rau pentru acei parinti ai caror copii stau lipiti de „ecrane”. Pentru ca ei nu se pot bucura de un zambet pur, de fericirea inocenta a copilului lor! Imi pare rau pentru ei! Oi fi eu cea mai uncool mama din Univers, dar fii-mea tipa de cel putin 10 ori intr-o singura zi „Sunt fericitaaaaaaa!”…
Esti cool, relax :)
Dragelor, sunt o mamica de 43 de ani a doi baieti, unul de 25 si unul de 9 ani. Am reusit cumva sa nu am aceasta problema, mai ales cu cel mic. La cel mare nu s-a pus problema. Si nu a fost usor. In jurul nostru sunt copii care si in mijlocul unei petreceri a lor scot tableta din poseta mamei… Piticul meu canta la chitara. In vacanta mare va merge in tabara cu colegii si vrea sa isi ia chitara. Invatatoatea a acceptat, cu toate ca stie ca va fi o grija in plus. Dar deja un impatimit al tabletei a anuntat ca o lasa acasa.
ce pasiune frumoasa! va fi cel in jurul caruia se vor aduna toti, seara la focul de tabara!
Multi dintre noi am vrut sa fim „cool & popular”; unii am reusit altii poate nu. Cativa nici nu si-au propus insa, de frica esecului sau poate ca nu-i interesa, pur si simplu. Cum sa ies in fata? Cum sa par mai smecher? Cum sa fiu in centrul atentiei? Care sunt followers-ii mei? Faceti sport, copii! Cititi despre micii tuaregi, beduini si samurai! Duceti-va la scrima, la karate, la dans. Mame, iesiti din cercul vicios al intrebarilor retorice si impingeti inertia la o parte. Se poate, credeti-ma! Invatati-i sa fie cool in alt fel si veti vedea tabletele inchise mai mult. Nu e cazul sa fim nici absurzi insa, este o lume a vitezei, a informatiei pe care generatia copiilor nostri o proceseaza mult mai usor si mai eficient decat noi. Sa ne „miscam” asadar fara ipocrizie. Cu credinta, cine poate!
Sport face. Chiar aseara imi spunea ca ar face tenis de cand se trezeste si pana se culca. Eu nu sunt absurda sa ii interzic de tot tableta, sper ca s-a inteles asta foarte clar din articol. Insa nu sunt de acord cu ea la scoala, atata timp cat regula stabilita la inceputul clasei 1 a fost: fara tablete/gadgeturi/telefoane la scoala pana in clasa a 4-a.
Am avut aceleasi frustrari acum 3 ani. Baiatul meu are acum 10 ani. Ii multumesc psihologului care m-a ajutat sa depasesc momentul „pe vremea mea…” si sa realizez ca acum e ” vremea” lor, a copiilor nostri. Ai sa fii surprinsa ca, daca il lasi sa fie „in rand cu lumea”, se va plictisi de gadgeturi si se va apuca de uitat pe geam. Al meu s-a apucat chiar de citit, iar tableta sta aruncata in cosul cu jucarii. Asa ca, nu va mai cramponati. Sint alte vremuri.
Eu mi-am sters din cap in mare parte ideea cu „pe vremea mea”, chiar daca in articol am adus vorba despre ea. am incercat sa o las fara program la tableta. Guess what: este prea mica pentru a masura si a constientiza trecerea timpului.
Ce nu intelegem ne sperie. Si ce ne sperie, ne duce la reactii ciudate, necontrolate. Dispozitivele mobile (tableta/telefon) sunt noua sursa de invatare si de socializare. Si pe mine ma mai batea bunica la cap sa nu mai stau atat la telefon (pentru ca e scump) si sa ies din casa sa ma intalnesc cu prietenii. Nu era tot aia. Vremurile schimba tehnologia, nu si nevoile. Da, este adevarat, acum socializarea virtuala e mult mai intalnita decat cea reala. Si in mediile de lucru se intampla asta. Trimitem un mail, nu mai stam de vorba cu colegii. Se poarta comunicarea decuplata (asincron) in care eu spun lumii ceva si lumea imi raspunde. Nu e nimic rau, nimic apocaliptic. trebuie doar sa intelegem vremurile. Si in anii 80 cine voia sa se izoleze citea o carte, acum urmareste feed-ul de fb.
Cat e informatie utila si cat e zgomot in aceste noi cai de comunicare este o discutie. Daca vrem si putem sa ajutam cu ceva educatia copiilor nostri e sa-i invatm sa diferentieze zgomotul de informatie, adica decantarea informatiei. In ceea ce priveste modul de colectare a informatiei, intotdeauna generatiile noi vor da lectii generatiilor vechi, reticiente si ramase pe procese invechite. E usor sa spui ca e anormal, dar fiecare generatie isi devora propria normalitate.
Bogdana, „lupta” cu fiica ta e pierduta din start.Argumentele logice sunt de prisos. E normal sa fie frustrata, sa se simta outsidera, asa cum ai vazut-o si tu. „Lupta” trebuie dusa cu parintii si cu invatatoarea. Nu trebuie sa iti strici relatia cu ea. Sansele de a intelege situatia si de a o accepta asa cum o vezi tu sunt foarte mici. La varsta lor apartenenta la grup si acceptarea din partea acestuia sunt mult mai importante. Nu trebuie sa convingi copilul ci adultii care pot schimba aceasta situatie.
As lupta pentru aceeasi regula, dar este foarte posibil ca tabletele sa inlocuiasca in curand manualele si caietele. Nu este un lucru rau.Ramane de vazut.
Un lucru este clar pt casa noastra. Utilizarea tabletei are limite, dar jocurile sunt exclusiv din categoria Educative. Ea ne-a ajutat enorm cu baietelul nostru care a inceput sa vorbeasca f tarziu (este la moda). Lucrul cu tableta este supravegheat de un adult si intotdeauna are un rol precis in programul lui de recuperare.
In cazul tau, invatatoarea trebuia sa interzica tabletele (macar) in excursie.
* trebuie sa fac ordine in aplicatii. Cineva a instalat niste joculete din categoria „asa nu”.
Spinoasa problema ridicata de tine. Eu cunosc o bunica ce accepta ca nepotul ei de 2 ani, sa foloseasca tableta. O utilizeaza de la 1, 5 ani. Si i se pare ok si ac e un copil destept. Ma bucur mult de tot ca atunci cand s-a nascut fiica-mea in 2005, tableta nu era o optiune ieftina sau chiar deloc pe piata. Nu a existat o astfel de presiune asupra noastra. Acum, are tableta dar pt. ca netul merge prost spre deloc, o lasa aruncata te miri pe unde, prin casa. Si de fapt s-a plictisit de POu, singurul joc pe care il are acolo.Insa in excursii, sunt colegi de ai ei care isi aduc telefoane si tablete, dar putini. parca nu asa multi, precum spui tu. Intrebare:invatatoarea fetei iti citeste blogul?
Off topic: sunteti bine?..ca vad ca numai scrieti.
Despre accesorii in excursie:
Fara tableta! ii va distrage total; timp de ore intregi nu vor sti pe unde au fost si ce au ratat sa vada, e ca si cand ar fi fost degeaba in excursie.
Ar trebui sa fie incurajati sa isi ia in excursie lucruri care ii ajuta sa fie cat mai mult atrasi de mediul in care se afla.
De exemplu o camera foto, pentru a poza tot ce li se pare interesant (natura, muzee, arhitectonica etc), si eventual sa faca si filmulete – pentru a inregistra discutiile haioase cu colegii din autocar (pe acestea le vor revedea acasa la nesfarsit, cu bucurie).
Un telefon n-ar strica, dar sa fie un telefon simplu (nu smartphone), pentru convorbiri cu familia la nevoie.
Asa primesc copiii mei cand merg in excursie, si sunt foarte multumiti.
La intoarcere au ce sa povesteasca, au amintiri pe care le vor pastra, si ni le vor arata si noua.
Despre tablete la scoala:
Si la noi in clasa au fost derapaje – dupa ce s-a hotarat la sedinta cu parintii ca nu se accepta la scoala telefoane si tablete, nici macar telefoane pentru convorbiri urgente (ca daca e ceva urgent ii suna d-na invatatoare pe parinti), copiii au gasit portite sa le aduca la scoala si sa se laude, motiv pentru a face bisericute intre copii.
Au fost derapaje de scurta durata, in urma carora au escaladat rapid certuri/invidii intre copii, si chiar intre parinti (!?).
Vazand acestea, d-na invatatoare a interzis total orice gadgeturi la scoala. Lucrurile au revenit la normal, relatiile intre copii s-au imbunatatit.
Anca, foarte bine ati facut si multumesc pentru comentariu!
Am citit si eu de curand articolul tau. Iti inteleg iritarea si pe tuturor parintilor care au comentat aici. Am o fetita de aproape 6 ani,in ultimul an de gradinita si…destul de cibernetica, sa spun asa!
Am incercat sa nu o privez de jocurile de pe calculator, caci stiu cu cata bucurie vine acasa sa mai vada ce fac dragoneii, prajiturile, albinele si fluturii ei…
Aproape in fiecare week-end iesim in familie, in natura…si avem povesti in fiecare seara, inventate, despre copii care vorbesc cu florile si plantele!
Nu imi faca atat demulte probleme in privinta timpului petrecut pe calculator, caci stiu ca ea preia obiceiurile mele ( asta a facut in mare parte; cu mine sta mai mult) si deci, am grija sa ii „sugestionez”delicat si alte ocupatii!
Mami(eu) citeste in fiecare zi si ea, fetita mea, isi ia mereu cate o carte si un creion colorat in manuta si „studiaza”cartea ei! :) Pe alocuri mai si subliniaza…. asa cum face mami! :)
Incerc cat pot sa nu stau in fata ei, acasa, la calculator caci munca mea e toata aici! I-am aratat deja ca mami are un program in care lucreaza si altul in care face alte treburi ( vreau- nu vreau, ma tin de el!)…caci o destabilizez pe ea!
Dar mai este ceva ce poate nu evaluati prea mult…
Cred ca sunteti la curent cu informatiile depsre Copiii Curcubeu! Povestea este chiar reala si vreau sa va spun ca aceste fiinte nascute in ultimii 10 ani au un nivel de vibratie mult diferit de al nostru!
Multi dintre ei nici macar nu s-au incarnat vreodata in plan fizic de mult timp ( sute de mii de ani; unii dintre ei au atat de putine experienta in plan relational incat… le este greu sa faca fata exigentelor/duritatii cu care se impun regulile umane de aici!
Este mult de discutat despre subiectul acesta!
Daca ma intrebati de ce va spun toate acestea, este tocami pentru faptul ca….. este posibil ca noi sa nu ii intelegem adecvat pe acesti copii preocupati de orice altceva decat de negativitatile din jur.
Ei sunt aici, incarnati in acesta viata, in aceste momente de tranzitie a planetei…sa ajute la echilibrarea vibratiilor Terrei( pentru ca planeta este intr-o faza de transformare majora, poate ati observat asta!)
Sigur, ca ei, copiii nostrii, sa isi incheie sarcina pentru care au sosit, au nevoie sa isi pastreze vibratiile cu care au venit!
Iar acestea sunt atat de usor de pierdut cand te incarnezi intr-un mediu ostil, intr-o familie putin evoluata spiritual!
De asta va spun ca noi, parintii, uneori le facem mai mult rau decat bine! Ii schimbam pe ei in loc sa ne „uitam mai bine la ei” si sa ii intelegem!
Este drept ca unii dintre copiii mai au de eliminat niste lectii, acum este momentul pentru ei sa le invete, de asta aleg si familii cu care sa evolueze simultan!
Oricum, ceea ce imi doream sa va spun este ca…pentru inca vreo 10 ani de acum inainte, ei nu prea au ce face decat sa astepte sa se inveasca momentul oportun sa isi puna in valoare ceea ce stiu si pot!
Pana atunci, prefera sa interfereze prea putin cu lumea pe care noi o consideram ok, prefera sa iasa cat mai putin in poluare, in dualitate, sa fie polarizati.
Poate ati observat ca din ce in ce mai multi copii se nasc si vegani, refuza carnea- fiica mea este un exemplu!
Ei, in realitate, sunt fiinte extrem de evoluate spiritual, au avut contact cu inalta tehnologie si cyberspatiul este ceva ce le aminteste de „acasa”.
Imi pare rau ca nu va pot spune mai multe, dar nu e nevoie! Va las numai ideea si va invit sa aveti propriile voastre cercetari!
Sunt materiale destul ein jur, carti care vorbesc despre astea, filme si documentare ce nu spun idiotenii ( marea parte!)….
Ajutati-i cu adevarat!
Au nevoie de noi in anii acestia „inactivi” pentru ei si, nu ii derutati cu convingerile preluate de peste tot!
Va multumesc!
Otilia
Dileme de care m-am lovit si eu ca parinte. Si treaba-i veche de cand lumea.
Asa, ca exemplu mai recent: generatia TV (ca sa nu zic de un anume post Muzical TV).
Oare nu-i la fel si cu fast-foodurile, dulciurile, recompensele in bani, vaccinurile, etc?
Cum sa-i explici copilului ca mancarea la fast-food nu-i ok cand toti copii sunt dusi acolo, mai ales ca „Premiu” direct sau indirect. Direct pt ca acel copil a realizat ceva si e recompensat cu o vizita la fast-food sau indirect pt ca o vizita rara e asociata cu ceva deosebit.
E foarte subtire limita intre bine si rau si, ca sa nu-ti afectezi singur copilul, il expui constient riscului pt ca altfel e outsider.Dar ce e mai riscant: expuerea sau protejarea? Nu cred ca vom reusi sa deslusim in timp util asta. Poate dor sa credem ca stim.
Pe de alta parte, ce-i mai nociv TV-ul cu desene, fast-foodul, clubul sau tableta? Toate?
Plictiseala e de multe ori un lucru necesar.
Putem fi suficienti de tari astfel incat sa ne expunem copii plictiselii? Rezistam efectelor ei (efectul bumerang)?
Folcorul il crediteaza pe Einstein pt mai multe fraze celebre printre care si „I fear the day that technology will surpass our human interaction. The world will have a generation of idiots.”
Cati din parintii de azi isi amintesc cum era „pe vremea lor”? Cati copii nu incercau sa iasa in evidenta (ajutati evident de parintii lor) cu ceva deosebit: stilou scump, guma de sters parfumata, jucarii „jmechere” luminoase si cantatoare, ceas cu melodii si lumina, dulciuri „speciale” care mai de care, penare cu poze si oglinzi, etc.
S-a schimbat ceva de atunci?
Tentatia si raspunderea e mare de ambele parti: copii si parinti, bine si rau.
Si apoi sa nu uitam ca drumul spre iad e pavat cu intentii bune.
La intrebarea: who the fuck se mai uita pe geam azi!??! Raspuns:EU:)).
Serios. Merg in autobus, in masina personala, in avion, pe vapor, in tren si eu ma uit pe geam. Telefonul si tableta zac in geanta si le folosesc decat cand suna sau imi trebuie ceva. Asa sunt eu, am crescut la tara si de oricate ori n-as vedea un loc, nu ma mai satur sa gasesc lucruri noi la vederea lui. Sper ca si copilul meu sa simta asa, o sa incerc sa-l educ in felul asta.