Saptamana trecuta am fost abordata discret pe mail, de o domnisoara care dorea sa imi trimita o surpriza dulce de la Paula. Am acceptat, ca ai mei copii mai mananca din cand in cand budincile cu pete si plus de asta stiu pe de rost cantecelul din reclama, si nu ezita sa mi-l cante de 1000 de ori cand isi aduc aminte de el.

Revenind, ii dau adresa, dupa care, evident ca am uitat complet ca am facut asta. Si uite-asa, vineri, pe la un 14:00 trecut fix, la o ora la care copiii mei dormeau de zor, iar eu abia rasuflasem usurata ca se oprise si armata de picamere, bormasini si flexuri de la casa vecina, cu care ne razboim de cand a venit primavara, ma trezesc brusc cu zgomotul hulit al soneriei de la usa.

Si pe cat de razboinica sunt eu de obicei cu vecinii care sparg betonul armat la ora pranzului, tot a fost nimic in comparatie cu ce mi-a trecut prin cap, pana am ajuns la usa de la intrare sa pun mana pe maner. Deschid usa larg si ABSOLUT tot ce imi pregatisem ca discurs, inclusiv atitudinea mea beligeranta,  s-au pierdut in neant.

In fata mea statea o VACA. Care imi facea cu mana.

Am uitat ca a sunat la usa, lung si apasat, am uitat cate cuvinte ireproductibile imi trecusera prin cap pana sa dau nas in nas cu VACA (daaa, acoperiti-ma cu cenusa, am balacarit-o nitel pe vacuta Paula!) si m-a pufnit rasul. Ne-am fotografiat, de fapt bodyguardul vacutei ne-a pozat, i-am spus ca regret, dar nu am nici un copil treaz la ora asta, iar vaca si-a luat coada-ntre picioare si a pornit cu pasi atenti sa coboare. Recunosc ca mi-a stat inima in loc la cateva trepte, ca era sa se duca direct in nas, dupa care am intrat in casa, in continuare cu zambetul pe buze, ca sa-l descopar pe David, care nu fusese trezit de soneria buclucasa, ci fentase somnul cu totul si se fofilase ca o felina afara din dormitor, fara sa fie simtit de nimeni.

Hait, stai ca totusi am un copil treaz, fuga repede pe scara sa prind din urma VACA. Saraca VACA reusise sa ajunga abia la etajul 1 (noi stam la 2, ca sa ne intelegem). Opresc vaca, cu tot cu David de mana,  din coborarea-i fulminanta si o supun la o noua ascensiune pana la noi. Am avut in intentie inclusiv sa o invit in casa, sa se odihneasca nitel, insa ar fi fost un task imposibil, din simplul motiv ca nu ar fi incaput pe usa, asa ca ne-am multumit sa ne fotografiem in fata usii. Adica asa:

Si acum, toti in cor cu mine: Paula e vacuta ce nu face doar „muuu”….