De cand am mutat blogul s-a intamplat un lucru curios. Rezervele mele de inspiratie parca au secat. De fapt nu au secat, sunt tot acolo (after all, chiar daca ar fi sa ma gandesc numai la copiii astia ai mei si tot as avea subiecte zilnice cu duiumul), insa parca simt nevoia sa fiu mai mult in real, decat in virtual. Totul vine la pachet cu o nevoie acuta de autocenzura, cu care nu ma simt confortabila deloc, fiindca am transformat experienta scrisului intr-o operatiune cu o iteratie numita – cum sa fac sa fie tot ce scriu „politically correct”, si pana rezolv „situatiunea” asta, exista toate sansele sa scriu mai rar pe aici. Sa scriu totul in ideea „politically corect” este nu numai o utopie ci chiar o prostie din partea mea. Exemplul cel mai recent a fost acum cateva zile in articolul cu costumele de baie. Sunt momente din astea in care te intrebi, pe buna dreptate, de ce mai scrii, ca oricum ai face-o, orice subiect ai aborda, orice parere ti-ai expune, tot superi/deranjezi pe cineva si ca nu conteaza faptul ca nu ai avut in intentie asa ceva, conteaza ca ai lezat sentimentele persoanei, chiar daca tu, eventual, nici nu ai habar de existenta persoanei cu pricina pe Pamant. Face parte din riscurile virtualului, vine la pachet cu lucrurile frumoase.
Pe de alta parte a venit vara, iar eu vara, nu ca nu dorm, dar prefer sa traiesc fiecare clipa. Daca toamna/iarna mai mult hibernez, apai in perioada asta as face de toate, fara sa ma opresc. Am inceput sa alerg si este poate cel mai energic si mai cool lucru pe care l-am facut in ultimii ani. Nu numai ca ma simt fabulos, insa vad cu ochii mei prospetimea de pe chip, prospetime pe care nu mi-a dat-o nici o crema de fata pana acum. Pielea mea pur si simplu straluceste, si cred si eu ca e asa, dupa ce scot o tona de toxine din ea cat alerg si transpir in draci. Acelasi lucru il pot spune si despre Radu, care nu numai ca a slabit spectaculos, insa parca a si intinerit, chiar daca in curand, foarte curand schimba prefixul :) Da, mai avem momentele noastre de lene, insa tragem unul de altul atunci, ne inlocuim unul pe celalalt si totul functioneaza foarte bine. Bonus: am inceput sa ne trezim la 6:00-6:30. We did it!
Cam atat. Copiii-s bine, ne reintoarcem sanatosi la Silviu, dupa care au plans toata saptamana trecuta cat au fost bolnavi, iar mie urati-mi succes la epopeea schimbarii actelor. Tin sa le multumesc in mod special celor de la service, care mi-au pierdut talonul de la masina, ceea ce a declansat o adevarat avalansa de schimbari de buletin, de permis, pe care recunosc ca am tot amanat-o. Si tin sa ii multumesc ofiterului de politie care m-a oprit vinerea trecuta, caci daca nu era el, nu imi dadeam seama ca „baietii” de la service mi-au pierdut talonul. Sincer ii multumesc, cu atat mai mult cu cat mi-a inteles situatia si momentul real de „soc si groaza” prin care am trecut cand am realizat ca nu mai am docomentul. Acum am de schimbat asa: buletin, permis, talon, ITP, asigurare (in fine de obtinut duplicate, ceva de genul), habar nu am in ce ordine, cert e ca zece ani de acum inainte voi avea liniste si pace pe frontul asta.
Sa privim intotdeauna partea buna a lucrurilor :)
PS: un sfat: nu va mai simtiti vizati in mod direct si personal de ce scrie lumea pe net, decat in situatia in care vi se adreseaza cu nume si prenume, ok?
