Dumnezeule, de cate ori nu mi-am auzit asta! Si primul impuls, de fiecare data a fost sa ma gandesc la plictiseala ca la ceva negativ si, in consecinta, sa ii dau ceva de facut fiica-mii, o activitate, orice sa ii umplu timpul cu ceva creativ. Obsesia ultimilor ani: creativitatea.

Un alt lucru care mi-a atras atentia, de cateva luni incoace, de cand a inceput in casa noastra frenezia cu Lego, este ca zero creativitate, nene acolo, cand ai cate 50 de pagini cu instructiuni si iti arata in detaliu cum pui piesa cu piesa, cate 300+ de piese. Motiv pentru care cred ca o vom lasa mai usor cu Lego in perioada urmatoare. Stiu, l-am terminat aici pe Radu mare, care ar sta, impreuna cu Radu al batran (aka tata), cu zilele sa mestereasca la cate un Lego.

Dar asta cu creativitatea ma omoara. Unu la mana fiindca in toata copilaria mea nu a stat nimeni pe langa mine sa faca, sa imi arate, sa ma ajute. Si nu ca m-as plange, si nici nu compar ce a fost atunci cu ce e acum, ci doar spun ca nu am un exemplu, un tipar invatat in copilarie, pe care sa il reiau odata cu aparitia copiilor mei. Am fost tabula rasa, motiv pentru care in momentul in care copila a mai crescut, m-am apucat sa caut pe net, ca tot poporul. „Idei de activitati”. Ce am gasit a fost un fel de „Shambala” a mamiciei. Mii si mii de idei de art and crafts, toate explicate pas cu pas, evident. Ceea ce e si normal pana la urma. Nu ai cum sa inveti nimic pe lumea asta, pana nu stapanesti tehnica din spate. Pana nu inveti instructiunile, nu? Pe de alta parte, toata imaginatia, creativitatea, spuneti-i cum vreti voi, incepe cu adevarat sa isi faca simtita prezenta abia atunci cand mintea e golita de orice fel de patternuri, de cotidian, de „distrageri”.

Insa demoazela nu suporta sa fie plictisita si mereu e intr-o agitatie, forfota si cautare continua. Si ma gandesc ca aici si noi am gresit. Nu ca i-am umplut programul, ca har Domnului, nu e din categoria copiilor care au agenda full pe urmatorul cincinal. Face ce vrea si ce ii place cu adevarat: pictura si tenis. Nici macar cu engleza nu am facut push, desi m-am jurat ca de la anul punem punctul pe „i” si in zona asta.

In fine, nu despre asta voiam sa vorbesc, ci despre faptul ca este ok sa NU ne mai strofocam atata. Nu din cauza ca nimeni nu a facut nimic cu noi cand eram copii, ci din simplul motiv ca trebuie sa luam pulsul si uneori sa ne relaxam. Sa nu mai adunam tone de DIY si tutoriale de pe net, care sunt al naibii de cronofage, si parca pierzi notiunea timpului cand intri pe teritoriul lor, si mai bine sa petrecem timpul acesta cu copiii. Cum? Cum vi se pune pata, efectiv. Lasati-i pe ei sa fie ghizi, lasati fraiele controlului din mana si cu asta basta. Ma adresez la persoana a doua plural, insa asta mi se aplica si mie la fel de bine.

Ok, sunt perfecte si site-urile cu articole de genul 33 de moduri in care sa iti tii ocupat copilul toata vara (si sunt de acord cu Ada, chiar daca eu personal am ajuns la concluzia ca a mai compara cum era pe „vremea noastra” cu cum e acum, e nu numai inutil, dar este primejdios), atata timp cat nu va faceti un scop din a bifa toate cele 33 de moduri, pierzand in acelasi timp esentialul: timpul este al copilului, ii apartine lui.

A must read pe aceasta tema: „How to kill your child’s creativity”.

Bottom line, cel mai rau lucru care s-ar putea intampla atunci cand se plictisesc cred ca ar fi sa imi picteze peretii albi cu vopsea neagra. Sau sa imi umple veceul cu hartie igienica. Pe de alta parte, cele mai faine si ingenioase lucruri, Rebecca le-a facut all by herself, cand era mega plictisita, sictirita si nervoasa ca se plictiseste. Amin!