Ca sa incep cu sfarsitul, aceasta nu este o postare platita. Am primit in teste un aspirator, pe care, evident, l-am testat (aflati mai jos ce si cum), si pe care l-am returnat exact asa cum l-am primit, trei zile mai tarziu (bine, cu uzura de rigoare). Si pe care, anytime soon, mi-l voi cumpara.

Si acum sa reconstituim firul evenimentelor. Impreuna cu simpaticul aspirator am primit un kit de rontait, ca sa facem cat mai multa mizerie in masina. De regula cand mergi cu o masina care nu iti apartine (in cazul asta ditamai Mercedesul) esti nitel stresat sa nu faci mizerie. Eh, noi am fost incurajati sa facem, asa ca am primit o punga plina de prostioare, exact genul ala de prostioare pe care le cumperi la „drum lung” si care iti umplu masina de firimituri, mai ales in situatia in care cei care le consuma au pana in opt ani.

Drum lung am avut, 300 de kilometri din Bucuresti pana la destinatia noastra de weekend, Stanca Dunarii. Timp berechet pentru copii sa goleasca tot kitul, pentru ca cei de la Elextrolux ne-au subestimat capacitatea de consum, noroc ca eram si eu pregatita cu un kit similar, care ne-a ajuns si la intoarcere (estimez mai bine puterea de absorbtie a copiilor, doar sunt ai mei).

Odata bifat primul task, acela de a porcosi masina, am luat aspiratorul pentru a-l pune la incarcat, asta pentru ca Rapido este cordless, si fusesem avertizata ca s-ar putea sa fie un pic descarcat. Aici s-a complicat situatia, deoarece copiii au luat problema in mainile lor si aproape s-a lasat cu o incaierare pe motivul „cine tine in brate aspiratorul”. Patru copii (trei ai mei si baietelul gazdelor)+un singur aspirator=conflict.

Le-am explicat ca nu va porni daca nu il incarcam, l-am dus cu alai la o priza si l-am lasat acolo. Noi, adultii l-am lasat, copiii au ramas, gravitand in jurul lui si mai trangand din cand in cand cate un ochi la noi, sa vada daca suntem pe receptie. Ok, pana acum asta nu se numeste review. Ajung si la partea asta, acusica, mai spun doar ca eu nu am apucat sa pun mana pe el, tot copiii au fost cu curatenia. Eu doar am evaluat efortul lor si performantele lui Rapido. Rapido asta, nu stiu cat de rapid este insa curatenie face (chiar si in mainile unor copii). Am avut nu numai firimituri, mai mici si mai mari, unele destul de impregnate in tapiterie, ci si destul nisip, transferat de pe talpile baietilor. Au disparut toate. Ceea ce il face cel mai viabil candidat pentru masina noastra, fiindca mereu, oricat as incerca sa tin curat, in mai putin de o luna trebuie mers cu ea la spalatorie, ca arata ca o casuta de purcei. Si calculand la rece, in jumatate de an imi amortizez aspiratorul din economiile facute la spalatorie. Asa de simplu.

Este mic, e usurel, de incarcat are un dock in care il pui, nimic complicat, nu cere de mancare, din cand in cand sa il bagati la incarcat, nu ocupa nici spatiu prea mare, dupa cum se poate vedea din imagini poate fi tinut si de un copil de trei ani jumate, desi arata cam beligerant fii-miu cu el in mana :)

Ah, uitasem: are roti. Stiu ca pare ciudat, aspirator de mana cu roti, dar e un motiv foarte serios pentru rotitele acelea, fiindca au marele plus de a prelua din efortul încheieturii mâinii şi oferă manevrabilitatea ideală aspirării (vedeti, deci va puteti lasa copiii sa faca treaba, fara guilt feelingul ca ii puneti la treaba si ii chinuiti :))

Minusuri nu stiu sa aibe. Poate i le voi gasi dupa ce il voi cumpara, habar nu am, dar daca le gasesc totusi, le voi spune aici. Parca ma si simt ciudat sa imi dau cu parerea despre un produs si sa nu il si critic un pic.

Pretul lui este undeva intre 200 si 300 de lei (e o diferenta cam mare, pe care eu nu o pricep) iar ca specificatii generale, am ales cateva mai jos:

Aspirare uscată şi umedă: Rapido permite chiar şi curăţarea suprafeţelor stropite cu lichide sau a murdăriei îmbibate cu apă;

Acţiune ciclonică: aspiratorul Rapido creează un flux ciclonic care spulberă praful din rezervor, protejând astfel filtrele şi permiţând o putere de aspirare mai mare;

Indicator luminos: indicatorul semnalează descărcarea acumulatorului pentru a şti exact când trebuie să îl pui la încărcat;

Curăţare uşoară a containerului: golirea se face uşor, rapid şi igienic, printr-o simplă ştergere cu o lavetă. Recipientul are o capacitate de 0.5 L;

Greutate netă (kg): 1.28;

Dimensiuni (cm): 17.1 x 41.9 x 13.6.

Cica are si car-kit, care conţine un furtun, pentru accesibilitate sporită, o duză îngustă, pentru spaţii greu accesibile şi 2 accesorii: unul pentru aspirarea zonelor mai dure şi o perie pentru suprefeţe mai sensibile precum bordul sau tapiţeria. Car kit-ul Rapido este disponibil separat. Voila si un mic minus. Nu am gasit nici un pret pentru carkit-ul asta.

E bun si in masina, nu zic nu, dar parca e la fel de bun si in casa, ca uneori se face haos cand mananca ai mei. Mai ales ca uneori sunt ca Hansel si Gretel, si le-as putea pune in brate aspiratorul, sa refaca traseul.

Mno, daca mai aveti intrebari, eu sunt aici.