Pe Iohannis nu prea l-am auzit vorbind. Oricum are un stil taraganat, accentueaza aleator silabe si cuvinte si desi uneori pare hipnotic discursul lui, tocmai acele accentuari si apasari rup din monotonie. Este ardelean, si asta se simte in dictia sa, este neamt la origine si se simte si asta in dictia sa, si poate nu e cea mai fericita combinatie (desi mie personal imi place mult, dar eu sunt subiectiva)

E greu sa il asculti vorbind, iar charisma lui se cam opreste la aspectul sau, care, sa recunoastem este impecabil. Nu ca ar fi cel mai prezentabil presedinte roman din istoria recenta a acestei tari, insa ar fi unul din cei mai prezentabili presedinti din lume. Dar nu de asta il punem acolo sus, sa dea bine pe sticla (cu toate ca, sincer, simt o nevoie acuta de un presedinte cu care sa ma mandresc si din aceasta perspectiva).

S-a spus despre Iohannis ca nu are vreun plan. Daca sunteti printre cei care credeti in acest fel, va rog intrati aici. Este foarte, foarte mult de citit, sunt 74 de pagini, stiu, insa acolo gasiti destule cat sa va faceti o parere.

Despre cresterea demografica (ca tot suntem un blog de parenting si o familie cu trei copii), Iohannis spune:

„Ca mediator între stat și societate, Preşedintele României este personalitatea chemată în cel mai înalt grad să iniţieze o asemenea dezbatere. Voi face acest lucru pornind de la o viziune a unei politici sociale centrată pe copil şi văzută ca investiţie în viitorul României.

Pentru orizontul anilor 2015-2020, voi propune spre dezbatere mai multe direcţii de acţiune. Prima dintre ele vizează ieşirea din mentalitatea de austeritate atunci când vine vorba de concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului şi adoptarea unor măsuri în acest sens care să nu descurajeze natalitatea.

A doua direcţie urmăreşte creşterea accesului la servicii de grădiniţă şi creşă. Putem avea în vedere inclusiv introducerea unor tichete pentru subvenţionarea costului acestor servicii, cu impact în bugetul gospodăriilor. În prezent, există asemenea tichete, dar ele sunt suportate exclusiv de angajatori, în regim voluntar.

În al treilea rând, în perspectiva anului 2016, ca Preşedinte al României, voi propune gândirea unui sistem de deduceri personale pentru persoanele fizice care realizează venituri potrivit Codului Fiscal, ţintit pentru persoanele care au copii în îngrijire. Spre deosebire de deducerile din prezent, cuantumul acestora trebuie să fie sesizabil în bugetul individual sau al gospodăriei. Măsura este menită să sprijine natalitatea responsabilă.”

Este prima oara cand aud in platforma unui prezidentiabil sintagma „natalitate responsabila”.

Despre TVA, tot Iohannis spune:

În același timp, cota de TVA de 24% pare aproape o invitație deschisă la evaziune fiscală și un obstacol dintre cele mai serioase în calea consumului. Potrivit Comisiei Europene, România este pe primul loc în UE privind evaziunea fiscală prin neplata TVA. Este pe deplin explicabil, mai ales în condițiile în care 22 de țări ale UE au TVA mai mic decât România. Probabil că cea mai nefastă combinație fiscal-bugetară pentru România este dată de cota crescută de TVA și slaba capacitate de control și administrare fiscală.

În planul politicilor de relaxare fiscală și în perspectiva apropiată a guvernării dreptei românești, pentru mine, reprezintă o prioritate absolută revenirea TVA la 19%, întrucât relaxarea fiscală va duce nu doar la îmbunătățirea colectării veniturilor și a sustenabilității finanțelor publice, ci mai cu seamă la creșterea economiei și a nivelului de trai al românilor.”

Dar va las pe voi sa cititi tot planul.

Bun, ce poate face un presedinte? El nu este nici executiv, nu este nici legislativ si totusi are niste prerogative importante. Le puteti consulta aici si chiar va rog sa o faceti, daca tot e sa discutam, sa o facem in cunostinta de cauza.

Revenind, Iohannis a fost acuzat pana acum ca nu si-a facut campanie cum trebuie, ca nu a facut altceva decat sa raspunda acuzatiilor. A fost acuzat ca este prea moale si ca este dubios faptul ca nu il ataca pe Ponta (insasi doamna Macovei l-a acuzat de asa ceva).

Din partea camarilei lui Basescu a fost acuzat ca este mana in mana cu Ponta, din partea camarilei lui Ponta (cu Antena 3 la timona) a fost acuzat ca este mana in mana cu Basescu. Pentru mine toate astea spun multe: tuturor le este frica de omul asta, fiindca toti stiu ca NU este ca ei. Omul asta este facut dintr-un alt aluat, e croit din cu totul alt material decat restul clicii politice infecte care ne domina de 25 ani incoace. Omul asta este genul de om care tace si face. Pe el nu il intereseaza sa fie placut si iubit, nu il intereseaza sa piarda vremea dand din gura steril. El isi vede de treaba lui.

Faptul ca nu ataca pare dubios, fiindca am fost obisnuiti cu stilul de mahala si de „ba pe a ma-tii”. Am fost obisnuiti cu circ, cu scandal si bunul simt, decenta au devenit straine de mediul asta. E ceva in neregula cu Iohannis, daca nu musca din adversari, nu? Ei bine, NU.

Pe de alta parte, in momentul in care a jucat ca Ponta (vezi momentul lansarii candidaturii, desi la o scara muuult mai mica decat megalomania pesedista) a fost acuzat ca este exact ca el.

Ideea este ca oricum ar fi, oricum s-ar pozitiona, orice ar face, tot nu e bine, fiindca omul asta deranjeaza visceral tot poporul care a fost obisnuit in ultimii 25 de ani cu un modus vivendi „las-o, ba, ca merge si-asa”.

Dragilor, nu mai merge asa. Chiar nu mai merge.

Iar eu chiar nu glumeam cand spuneam ca daca iese Ponta, ne luam copiii si emigram in Sibiu.

Lectura suplimentara:

Groparu

editorial Gandul

Feher