„Noh, stiti cum dau vacutele nostre atata lapte pe zi? Merem dimineata la ele si le-ntrebam pe fiecare-n parte: noh, ce dai azi? Lapte or carne?”

Trecand acum la lucrurile serioase, evident ca vacutele ce dau laptele ala bio pentru Olympus (pe care l-am primit saptamana trecuta din mainile unor laptari tare haiosi si cu un accent ardenelesc atat de autentic ca mi-a venit sa ii iau in brate de drag) nu-s puse zilnic in fata unei asemenea alegeri. Cu toate astea dau un lapte demential de bun si e prima oara cand, gustand direct din sticla, m-am dus cu  gandul fix in urma cu vreo 22 (sau poate 23) de ani, cand am mers cu tatal meu in satul de bastina al tatalui sau.

Era un motiv de mandrie pentru mine, fiindca bunicul tatalui meu fusese primar acolo pe vremuri si ca primar nasise si cununase, fara sa refuze vreodata pe cineva. Drept care, toti din sat erau „finu” sau „fina” si apelativele ramasesera acolo, infipte bine, chiar daca peste ele trecusera vreo doua generatii si venea si a treia, adica a mea, din urma. Noi eram urmasii nasului Florian si automat, toti se considerau „finii” nostri. Imi amintesc de vacanta aia ca si cum ar fi fost ieri. Pentru ca am pescuit cu mainile goale in Cris, am invatat sa mulg vaca, am facut pe „bona” pentru o vitelusa, care plangea de mama focului cand ma-sa era mulsa, am umplut un caiet intreg cu niste cuvinte, regionalisme, spuneti-le cum vreti voi, caiet pe care nu il mai gasesc, spre disperarea mea, am dormit pe niste dune uriase, de aveam nevoie de o scara ca sa ma pot urca in pat. Vacanta aia e o suma de senzatii cum nu voi mai apuca vreodata, in niciun caz la asa intensitate. Si pe acolo pe undeva e gustul laptelui. Complet lipsit de monotonie, nitel astringent, cu un iz usor de „grajd”, dulce si intens.

Cam pe acolo este si laptele asta bio, fara iz-ul de grajd, bineinteles. Pentru mine gustul lui a venit navalnic, impreuna cu dunele si apa rece de Cris si nu stiu daca asa si-au propus sa se pozitioneze, dar m-au lovit direct in inima.

Asa ca, multumesc, Olympus, acum trebuie sa vad cum fac sa ajung iar la Cacuci.