La inceputul saptamanii trecute am gasit pur si simplu din intamplare, pe site-ul Digi24, un articol care m-a impresionat si m-a marcat. L-am citit rapid si apoi am inceput sa caut mai multe informatii.

Am descoperit ca s-a scris de acum 3-4 ani despre catunele Scarisoara si Inelet de pe valea Cernei, am descoperit ca multi spun ca sunt probabil cele mai frumoase si cele mai izolate catune din Romania.

Am descoperit si pe facebook o pagina cu multe fotografii care m-au facut sa le pun pe lista scurta de locuri de vizitat pentru anul acesta sau anul viitor. Cateva din acele fotografii le puteti vedea si in continuarea acestui articol.

Singura modalitate de comunicare cu lumea din exterior a oamenilor care locuiesc in acele catune este un drum prin stanca format din 4 scari din lemn vechi de peste 4o de ani!

Povestea satelor si a oamenilor ce traiesc in ele, uitati parca si de Dumnezeu, m-a facut sa-mi pun multe intrebari la care inca nu am gasit un raspuns. In primavara acestui an am fost intr-un loc aproape la fel de izolat – satul Batrana din Hunedoara despre care am scris aici. Si de acolo am plecat la fel de incarcat de multe intrebari fara raspuns dar si de o stare de liniste care m-a urmarit multa vreme.

Oamenii pe care i-am intalnit, felul lor de a vorbi si de a se purta cu orice strain care le bate la poarta si le intra in casa, m-au facut sa ma gandesc la cat de multe diferente exista intre noi si ei, intre viata noastra si linistea lor, intre ceea vedem noi zi de zi cu ochii mintii si ai sufletului si ceea ce traiesc ei acolo in singuratatea lor cea fericita. Gandurile si sentimentele sunt amestecate. Ii invidiez, ii respect, as putea spune ca ii iubesc, desi nu ii cunosc si totusi imi este mila si sunt trist pentru viata pe care o traiesc, greutatile cu care se confrunta.

De cand am citit articolul despre “satele de dincolo de nori” ma intreb cum de mai pot exista asemenea locuri in 2015. Nu ma intelegeti gresit, ma bucur ca ele mai exista, dar pentru oamenii care traiesc acolo, a nu face nimeni nimic vreme de zeci de ani mi se pare strigator la cer.

Sa urci o scara pe un munte, sa mergi o ora prin padure ca sa ajungi la primul catun, sa nu ai curent sau grup sanitar in scoala, sala de clasa sa fie in acelasi timp si dormitorul profesorului, toate aceste lucruri fac parte din viata de zi cu zi a oamenilor ce traiesc acolo in Romania anului 2015.

Las mai departe fotografiile sa vorbesca. Eu o sa caut in continuare raspunsuri la intrebarile mele….

sursa foto: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.729126293794851.1073741847.142699105770909&type=3

Scoala din Inelet

sursa foto: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.729126293794851.1073741847.142699105770909&type=3

Scoala din Inelet – grup sanitar

sursa foto: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.729126293794851.1073741847.142699105770909&type=3

Scoala din inelet – sala de curs si patul profesorului

Sursa foto