Acum un an, pe 17 noiembrie, de ziua mamei mele, scriam asta:

„Ma astept sa vad in sfarsit o Prima Doamna activa, implicata, apropiata de societatea civila, puternica si ferma. Ma astept sa o vad spontana, deschisa, empatica, si abordabila. Ma astept sa reprezinte interesele si problematica femeilor in fata presedintelui, ma astept sa am in ea un partener de nadejde pe actiuni pe termen lung cum ar fi promovarea unui stil de viata sanatos, a unei nutritii echilibrate pentru copii, a sanatatii familiei, a unei vieti active, a educatiei. Sa o vad implicata in actiuni caritabile sau evenimente culturale, patronandu-le nu numai cu numele.”

Cata naivitate, sa nu zic prostie, din partea mea…

Acum, la cinci zile de la tragedia #colectiv, eu inca nu am vazut-o pe Prima Doamna sa apara cu o reactie, in afara de faptul ca si-a amanat petrecerea ocazionata de ziua ei (apropos, La multi ani, doamna!). O reactie. Sa o vad, impietrita, cu privirea lasata, mimand macar un gest de durere. Iohannis a aparut inca de duminica, a fost la spital, a fost la locul tragediei. De ce ea nu a aparut? Imi pare rau, dar este de datoria ei morala. La fel cum apare zambind alaturi de presedinte la evenimente mondene, la fel ar fi trebuit sa apara, cel putin o data, de vineri noaptea incoace.

Unde sunteti doamna, de ce va ascundeti? Sunteti indurerata? La fel, si infinit mai rau, sunt sute de alte femei, mame sau sotii. Unde va este solidaritatea cu toate aceste femei? Unde va este umanitatea?

Da, stiu, Iohannis a repetat in nenumarate randuri ca doamna lui nu va fi activa in viata publica. De ce este activa atunci doar la bine si la rau se ascunde?

Doamna Iohannis, nu e numai lapte si miere. Aratati-va chipul pretios, ati face incredibil de mult bine chiar si cu o simpla aparitie, sa nu mai zic de niste imbratisari sau cateva cuvinte de sustinere adresate familiilor. Habar nu aveti cata putere aveti.

Folositi-o!