Saptamana trecuta mi-am amintit la un moment dat ca se apropie aniversarea blogului, chiar am vorbit cu o prietena despre asta si am rememorat ziua de pomina de acum doi ani. Dupa care, luata cu eternele „altele” am uitat. Si mi-am reamintit acum, cand sunt pe picior de plecare din casa si imi arde de orice altceva, numai de scris nu.

Ce sa zic, blogul asta face azi sapte ani. Nu mai stau sa pun cifre, mi se par din ce in ce mai irelevante, desi daca le-ar vedea cineva la moment de bilant ar ramane o secunda fara glas.. Mi se cer din ce in ce mai des si le vad din ce in ce mai inutile.

Deci, dincolo de statistici reci, eu sunt fericita ca de sapte ani incoace, „grija” mea se duce si catre locsorul asta. Si o parte din iubirea mea la fel.

Si va spun ca oricat am avut eu tentative (cel putin pe hartie) de a-l schimba, de a-l transforma, de a-l creste si o perioada de a-l monetiza, el, blogul, va ramane acelasi, neschimbat, asa cum a fost si pana acum. Este o decizie constienta, cu care ma simt foarte impacata. Blogul va ramane asadar tot un blog, un jurnal virtual amestecat, exact asa cum a fost si pana acum, fara vreun plan editorial. Nu am planuri de crestere, de doborare de recorduri, singurul plan este sa ramanem cel putin la fel de autentici si de noi insine ca si pana acum. Asta inseamna ca suntem la fel de pasibili sa mai si gresim din cand in cand.

Da, vor fi in continuare si campanii publicitare si vor fi, la fel ca in trecut, legate iremediabil de ceea ce sunt, ceea ce ma defineste ca si preferinte, valori etc, ceea ce am folosit sau folosesc si nu as ezita sa recomand mai departe, chiar si fara componenta „remuneratie” inclusa. Nu prea am facut altfel in trecut si m-as compromite, in primul rand eu in fata mea daca as schimba ceva in acest sens. Critica publicului este infinit mai suportabila decat autocritica, cel putin in cazul meu :)

Sunt sapte ani plini in care s-a adunat o lista interminabila de oameni pe care, poate, nu as fi ajuns sa ii cunosc niciodata si sper sa fie inca tot pe atatia mai departe.

Copiii au crescut, noi am mai imbatranit cu sapte ani, ne-am mai maturizat un strop, si, sper eu, am devenit si un pic mai intelepti si toate astea se reflecta inclusiv in felul in care scriu/scriem in acest moment. Unul din motivele pentru care nu am mai scris in ultima vreme, dincolo de faptul ca am resimtit ca fiind de o superficialitate dureroasa oricare subiect in perioada de dupa #colectiv, a fost ca de cele mai multe ori am scris in momentele mele de cautari, de intrebari, de incertitudini, revolta, frustrare. Si ultimul an, cel putin a fost unul care nu a mai fost caracterizat de cele de mai sus.

Mno, la multi ani, copile! Gata, la scoala cu tine :)

PS: In poza este Rebecca in una din primele poze puse pe blog, acum sapte ani de zile. Si acum, va rog, sa ma scoata cineva din butoiul cu melancolie.