Vin dupa ultimul „hei-rup” al sezonului, petrecerea Rebeccai, organizata in buna noastra traditie, acasa, cu multi copii invitati, cu homemade food and drinks, naturale, sanatoase, blablabla.

Va pot spune urmatoarele, foarte „la cald”:

nu s-a distrus nimic, nu s-a daramat casa, totul este in picioare. Cred ca de multe ori ne facem prea multe griji legate de capacitatea copiilor de a distruge :) si cu mana pe inima va spun ca nu am facut deloc pe politistii cu ei.

am fost admirata de catre ceilalti parinti pentru curajul de a ma aventura din nou intr-o asemenea actiune, insa jur, meritul nu este deloc al meu, ci al copiilor si numai al copiilor. Sunt la varsta la care stiu la perfectie sa isi organizeze joaca si sa creeze un scenariu din nimic si sunt la varsta la care nu mai au nevoie de inputul nostru al adultilor sau al unor animatori. Dimpotriva, intruziunea unui adult mai mult ar face rau. Astia ai nostri s-au jucat in 90% din timp de-a spitalul. S-au organizat cabinete de consultatii, sali de operatii, ambulante, cabinete de recoltare a analizelor, un intreg sistem cu microscop, cu retetare, fise de consultatie, tot-tot-tot. S-au emis bonuri de ordine, s-au facut anestezii, operatii complicate, s-au nascut copii pe banda rulanta (din cate am vazut pe un biletel s-a si divortat, dar asta e, e fact of life, ca sa zic asa). S-a iscat scandal in sala de asteptare, cu unii veniti mai tarziu si bagati in cabinet pe pile, jur, era o placere sa ii asculti. Reality level: 100, si-au colorat inclusiv fasele cu carioca rosie, pentru a recrea intr-un mod cat mai autentic atmosfera. Am ramas fara dischete demachiante, ce e drept, dar asta sa fie toata pierderea mea…

Ah, daca e ceva mai greu de gestionat pentru noi adultii, ala e nivelul decibelilor degajati, dar problema este la noi, in nici un caz la copii. Noi, odata cu varsta ne cam pierdem si din simtul umorului, dar si din cel al tolerantei, la care zic eu ca totusi inca stau destul de bine, dat fiind faptul ca, vreau nu vreau, am trei copii foart galagiosi de suportat on a daily basis, asa ca ce mai conteaza inca 12 in plus :)

S-au distrat pe rupte. Au inceput sa vina pe la 10:30, am convenit cu parintii sa ii recupereze pe la 15:00, atata doar ca astia micii mi-au luat-o inainte si si-au anuntat parintii sa vina la 18:00 ca s-a prelungit petrecerea. Unii, mai Toma necredinciosul, m-au sunat si pe mine, sa auda si din gura mea ca e „pe bune” prelungirea, moment in care am aflat si eu de prelungire :) Oricum, de stins, petrecerea s-a stins la 18:30, si zau nu regret nicio clipa.

Daca as schimba ceva, as schimba la capitolul meniu. Nu stiu, dar anul asta ori am supradimensionat eu bufetul cu de-ale gurii, ori au intrat astia toti la cura de slabire si fetele au mancat ca vrabiutele, cert e ca mi-a mai ramas mancare de inca o petrecere. Si nah, nici asta nu ar fi o problema, ca am avut unde sa dam, deci mancare nu s-a aruncat, dar am muncit de mi-au sarit capacele si inca sunt dizzy, chiar daca am fost mult mai organizata ca in anii trecuti si am avut si mai mult ajutor la indemana.

Am aflat si ce muzica asculta. BUG Mafia e la ordinea zilei, am rasuflat usurata totusi ca nu s-a pus si Parazitii si au trecut la un momentat pe Vunk si acolo au si ramas. Parca e mai potrivit Vunk pentru un spital, nu?

Cam asta a fost. Daca as mai face? Chiar si maine. Merita fiecare secunda de smotru, before and after. Si cred ca si eu simt la fel.

Ah, nu v-am spus cum sa supravietuiti unei petreceri cu multi copii. Simplu: redeveniti si voi copii.