Tocmai ce am iesit de la mezin, dupa cuibareala de fiecare seara. Ca de obicei s-a culcusit cu botul in spatiul de la gatul meu si ne-am dragalit pret de cateva minute. Si la un moment dat, in toata foiala aia, mi-a fugit mintea la ziua de azi, la faptul ca e 12 aprilie si ca fix azi se fac doi ani de cand am spus si eu: „In sfarsit, nefumatoare”. Sunt doi ani de cand am intrat dimineata la Diana in cabinet, dupa ce am fumat o tigara langa masina si am iesit, noua ore mai tarziu, complet eliberata de jugul tigarilor. In drum spre casa am vrut sa ii spun lui Radu ca „gata, acum chiar pot afirma ca nu voi mai fuma vreodata o tigara”, insa mi s-a parut o aroganta prea mare, asa ca am tinut-o pentru mine. De fapt era putin infricosatoare lejeritatea cu care gandisem asta. Si totusi, doi ani mai tarziu, cu o relaxare mult mai mare, afirm exact acelasi lucru. Si dincolo de toate, imi place senzatia asta de libertate totala si de bucurie pe care o am atunci cand realizez ca „hei, nu voi mai fuma niciodata”. Stiu, scepticii, poate si unii fumatori, vor da din cap ca niste atotstiutori ce sunt dupa ce vor citi randurile astea si vor spune „da, da, lasa ca stim noi mai bine”. No problemo, le zambesc cu drag inapoi, fara pic de condescendenta.
Revenind, nu e vorba azi despre fumatori vs nefumatori, este vorba de victoria mea personala, care nu ar fi existat fara minunea asta de femeie, pe numele ei Diana Vasiliu.
Este vorba de recunostinta pura pe care i-o port in suflet in fiecare zi.
Este vorba despre faptul ca dincolo de metoda Allen Carr (apropos, cartea m-a lasat complet rece, si stiti ceva, e absolut ok sa nu aiba efect nici la voi), conteaza enorm harul pe care Diana il are din plin, in a empatiza cu fumatorii si in a explica logic procesul de adictie si felul in care putem rupe legaturile.
Este vorba despre faptul ca procesul de lasare de fumat nu trebuie nici sa doara, nu trebuie sa fie un chin, nu trebuie sa treci prin iad pentru a iesi la lumina, nu trebuie sa inlocuiesti o adictie cu alta. Nu trebuie sa fie greu, poate fi incredibil (jur!) de usor. Si relaxant, si revelator.
Deci, Diana, dupa cum stii deja, ai un loc special in inima mea.
Si din nou, iti multumesc.
Acum doi ani am scris asta: No smoking.
Pe subiect am mai scris:
Cum le vorbim adolescentilor despre fumat
Cine ii intelege si pe nefumatori?
Un articol din 2010, inainte de a ma reapuca de fumat (m-am reapucat prin aprilie-mai 2012): Fumul cel de toate zilele
Un articol din 2009, de cand aveam un an tot fara fumuri :): 1 an. Diferenta este ca, this time is for good :)
Pentru cine nu stie povestea fotografiei, gasiti diferentele.
