Pune-ma sa gatesc si in secunda doi sunt in picioare, in pozitie de blockstart, gata sa ma reped la frigider.

Pune-ma sa fotografiez ce gatesc si dupa aia sa si scriu cu lux de amanunte ce opera culinara am realizat si m-ai terminat.

Poate de-aia, pe cat de bine gatesc (si daaa, gatesc bine, si nuuuu, nu ma laud delooooc), pe atat de dezastruoasa sunt la food blogging. Cu toate astea sunt oameni si branduri care ma iubesc indeajuns de mult incat sa ma coopteze alaturi de ei in proiecte pe cat de inedite, pe atat de simpatice. Un proiect care indeplineste aceste calitati este cel demarat de curand de Groupama Asigurari, care este de fapt o campanie interna care a avut ca scop final crearea unei carți de retete facuta de copiii angajatilor, cu ajutorul parintilor. Aceste retețe sunt realizate după cateva criterii, printre care componenta de sanatate, poate cea mai importanta, daca e dupa mine, dar si o componenta aspectuoasa :)

Rețetele sunt impartite in patru categorii de varsta și, înainte să fie incluse în carte, ele au fost jurizate de către Chef Adrian Hadean și nutritionistul Mihaela Bilic.

Aproape toate sunt foarte interesante. Si musai de incercat cu copiii acasa, chiar daca se lasa cu balamuc si haos in bucatarie. Eu m-am inhamat la o reteta de paste, asta dupa ce am incercat sa alegem democratic o reteta care sa fie pe gustul tuturor. Cum suntem cinci si paradoxal NU avem gusturi preferinte similare la mancare, ce imi placea mie, nu ii placea lui Raducu sau lui David. Ce ii placea Rebeccai nu le placea baietilor si invers. Pana la finalul deliberarilor aproape ca am invatat toata cartea de retete pe de rost si pe unele dintre ele chiar le-am invatat pe de rost, cu tot cu ingrediente si metoda :). Totusi, exista un numitor comun in familie si acelea sunt pastele. But wait, doar pastele in sine. Ca Rebecca e innebunita dupa pastele cu branza, David e lesinat dupa pastele bolognese, iar Raducu, ei bine, asta micu le mananca goale. Daca ar fi dupa el le-ar manca si nefierte, motiv sa pazesc ca un cerber locul de depozitare (pe de alta parte, recunosc ca atunci cand nu am chef/timp/nimic in frigider, pastele cu branza sunt salvatoare, ca de bine de rau le mananca toti trei)

Iar eu, in pofida tuturor acestor conditii draconice, am trecut azi dimineata peste toata partea cu alegerile democratice si am ales de la mine putere, o reteta de paste, dar cu ton si capere. Stiti cat de repede se dezumfla un balon? Cam asa de repede s-a dus entuziasmul de pe fetele copiilor cand au auzit de ton si capere. Asa ca singura varianta a fost sa ii iau pe unul in dreapta si pe unul in stanga mea sub aripile mele protectoare si sa le arat pas cu pas, cat de faina este reteta, poate-poate le schimb opinia din „cah si bleah”.

Nu am de ce sa ma plang, mi-au fost de mare ajutor. David care este cel-mai-mare-fan-rosii-cherry-in-viata a taiat rosioarele, ce a iesit in fotografie este ceea ce mi-a mai ramas, celelalte pierzandu-se in stomacul lui, motiv sa suplimentez cu niste suc de rosii galbene de la CAP Gurbanesti (google it, nu veti regreta o secunda). Radu a tocat incercat sa toace usturoiul. Ce vedeti in poza e tot ce am apucat sa mai salvez de pe mine/scaune/blatul de la bucatarie. Ardeii sunt doar de design, mi s-a parut ca dau bine in poza :P.

Dupa mini sedinta foto le-am aruncat in tigaie, in ordine: mai intai in uleiul incins am pus usturoiul, caperele si ierburile si dupa un timp rezonabil am adaugat tonul si rosiile. Dupa inca un timp la fel de rezonabil am adaugat si pastele si le-am lasat sa se mai perpeleasca nitel. Copiii nu s-au perpelit, insa s-au plictisit si m-au abandonat in plin proces creativ.

Recunosc ca mi-a fost cam teama la reteta asta, fiind cu niste ingrediente pe care ei nu prea le gusta de obicei si am facut si varianta-sfanta-de-backup-mentionata-mai-sus. Care este super ultra simpla si are trei ingrediente: paste, lapte (sau smantana, daca tineti mortis) si branza Regina Blu. Branza se topeste in lapte/smantana si se toarna peste pastele fierte. Nimic mai simplu. Si da, am aproape tot timpul in frigider un triunghi de Regina Blu, ori pentru situatii din astea, ori pentru vreo gustare rapida.

Later update: Mi se relateaza de acasa ca lucrurile au mers mult mai bine decat ma asteptam, atat de bine incat nu mai pot face poze cu produsul finit (m-am luat cu altele si am fugit de acasa fara sa fac o poza faina de final, cum a facut Laura, de exemplu – v-am spus ca-s varza la food blogging!). A ramas doar castronul si paradoxal, a mancat aproape toata familia. Ca sa zic asa, cu tot haosul acestei zile de luni (long story, nu e nici locul nici momentul sa dezvolt), mi s-a luminat complet fata cand am auzit asta. Nici nu mai conteaza ca eu nu am apucat sa mananc mai mult de doua bucatele, cat sa verific ca e comestibila toata treaba. Ce sa mai zic, decat ca: boy, I am good!

In alta ordine de idei, daca aveti si voi retetele voastre salvatoare, care va scot din orice incurcatura, faceti un bine si impartasiti-mi-le aici intr-un comentariu. Nu dau vreun premiu, dar sa stiti ca daca doriti si imi spuneti, va dau cu imprumut cartea cu retete a celor de la Groupama. Si bravo lor inca o data, ca pun suflet si se implica in actiuni de acest fel (am vazut pe pagina lor de Facebook ca in martie au organizat, tot intern si niste workshopuri de stil vestimentar cu Irina Markowitz. I mean, how cool is that?!?)

In loc de concluzie:

Gatiti cu copiii – e fun, chiar daca fac dezastru (banuiesc ca si maine voi gasi usturoi verde sarit prin bucatarie)

Gatiti cu copiii – nu se stie niciodata ce surprize aveti si cum tonul se transforma din „cah-yuck” in „yummy”

Gatiti cu copiii – e bonding, quality time, spuneti-i cum vreti voi, insa e o oportunitate fantastica pentru ei sa invete enorm de multe lucruri. 

Nu comentati calitatea pozelor. Stiu, sunt varza. A la Cluj.

Si, ultimul multumesc, dar nu cel din urma, merge catre Groupama.