weekendul trecut trecand pe Calea Victoriei, ne-am oprit la semafor, exact in dreptul statuii lui Carol I. La picioarele calului regal se tolanise o domnisoara intr-un top bej si niste pantaloni scurti negri. Picioare cat ziua de lungi, insa domnisoara nu era deloc fericita, ba dimpotriva. Se ratoia la un tip aflat la vreo doi metri distanta, care tinea in mana un aparat foto si gesticula si el, destul de nervos catre ea, incercand sa ii arate o alta pozitie in care sa stea. Ea replica ceva ce putea fi tradus „tu nu intelegi ca aia nu e o pozitie buna, ca trebuie sa stau asa cu picioarele”. In fine, dialogul e imaginat, insa poate l-am pus eu intr-un stil mai delicat decat cuvintele pe care chiar si le transmiteau fiindca limbajul corporal al amandorura era mult prea sugestiv si elocvent si nu lasa loc la interpretari.
I-am urmarit cat a tinut semaforul, dupa care i-am zis lui Radu: „Pe cat pariu ca peste doua zile apare o poza a domnisoarei pe Facebook sau un articol pe un blog (un articol cu 100 de poze cu exact aceeasi tinuta dar in 1000 de ipostaze) insotita de textul „O zi ultra fericita alaturi de Iubi.” sau „Uite ce poze faine imi face Iubi al meu”
Uitasem intamplarea, dar mi-am amintit de ea dupa ce am vazut filmuletul de aici.
Dincolo de a fi un tool prin care tii legatura cu niste oameni care iti sunt dragi, Facebook-ul este o mare gaura neagra.
Link 1: Over 75% of people admit to making their lives seem more …
Link 2: Teen Instagram Star’s Inspiring ‘Wake-up Call’ About ‘Fake …
Un filmulet mai vechi (nu are decat doi ani)
Nu mai am aplicatia de Facebook de ceva vreme. Sa tot fie un an, sau poate si mai mult. Nu am aplicatia de Facebook Messenger, nu am avut-o niciodata. Am o lista de vreo 400 de oameni care mi-au trimis cereri de prietenie in ultima perioada. Periodic o curat complet, iar se aglomereaza si tot incerc sa ma apuc sa curat ca lumea si lista mea actuala de prieteni si nu apuc, fiindca mi se par extrem de cronofage aceste activitati (si chiar sunt!) si simt ca am mai multe lucruri de facut cu timpul meu.
Nu am notificari activate pentru nicio aplicatie.
Contul de Instagram este pe privat si acolo am un „guilt pleasure”, sunt in al doilea an de pariu personal 365/365 (anul asta e cu +1).
Cu toate astea, ma surprind de multe ori intrand „din reflex” pe facebook. Un fel de „fake-reality-check”. Pentru mine este inca semnul ca:
Petronela, mi-am facut printscreen cu statusul tau. E poate cel mai mare adevar citit/vazut de mine in aproape opt ani de existenta virtuala si este la fel de valabil si in viata reala.
PS: Paradoxul e ca o sa ii dau share articolului astuia pe Facebook…
