Vineri, dupa o tura rapida cu Radu la Gourmet Festival ne-am promis unul altuia ca a doua zi ii aducem si pe copii si ca o ardem hipstereste la festival. Mancare buna, aleasa pe spranceana, bautura la fel, concert Subcarpati (baietii fiind fani ai acestora), ce ne puteam dori mai mult pentru o seara de sambata?

Facut astfel planul, nu mai am zabovit mult pe acolo, fiindca erau si niste nori de-a dreptul negri si nu eram imbracati corespunzator, si mai aveam destule pe lista de „to do”, cumparaturile saptamanale, eu un eveniment, dupa care cu totii ultimul meci de dinaintea Europenelor.

Insa, copilul mijlociu ne-a fentat cand am ajuns acasa, facand un puseu de febra din cauza multiplelor eruptii de molari din gura lui (noroc ca fusesem preveniti cu o zi in urma ca se pregateste un mic razboi in gura lui), asa ca eu am ramas de planton acasa cu febrilul, iar cei doi Radu au facut galerie Romaniei in meciul cu Georgia.

Tura mea a inceput dupa ce am bifat pe repede inainte si prima expozitie IKEA @ Romanian Design Week (au fost prezentate cateva colectii limitate si foarte, foarte „out-of-the-box” – GLODANDE, GILTIG si seria de afise IKEA ART EVENT). Uneori ma simt ca o Cenusareasa moderna, ce sa mai zic.

Eu si Gabriela Urda intr-o discutie foarte serioasa, pe teme existentiale :)

Sambata, cat am ascultat-o noi pe Esther Perel vorbind si ne-am stors creierii cum sa ne recastigam noi spatiul privat, copilul mic nu s-a lasat mai prejos decat frati-su si a facut ce stie el mai bine sa faca: ne-a dat planurile peste cap, executand un 39,8 fix cand am ajuns noi acasa, indeajuns pentru mine sa ma iau cu mainile de cap. Deci, oha festival, oha Subcarpati, welcome Nurofen. Sa mai tii minte ce a zis lady Perel, nu alta, cu „what turns you on, what turns you off”….. Am avut parte acasa de un „turn off” complet.

Revenind, in loc de burgeri de miel si capra de la Furgoneta si hotdogi de la Simbio am multumit nemancatii cu pizza de Jazz Book. Fiindca da, un 39,8 nu este niciun impediment in a inghiti o pizza intreaga. Si in loc de Subcarpati, le-am pus Piratii din Caraibe. Nu ma intrebati care e legatura.

Duminica dis de dimineata, intre cele doua drumuri la votare, am vizitat si cabinetul lui Giosanu, ocazie cu care am primit si diagnosticul de herpangina virala, pentru care, sa fiu sincera am rasuflat usurata. Nu ar fi prima oara cand ne pricopsim cu asa ceva. Ca tot vorbim de votare, ca o paranteza, Radu e inca arondat unei scoli la mama naibii, in Sectorul 3, drept care, pentru a-si exprima votul am traversat orasul, cu copil herpanginos cu tot in masina.

Dar deh, unii poate, altii nu poate, dar e cu gura mare. Imi scuzati, va rog, tonul.

Copilul mic si-a continuat cura de „Piratii din Caraibe”, copilul mijlociu a bifat totusi Gourmet Festival cu ta-su, dupa care au bifat si plimbare cu bicicletele, noi am zacut in continuare pe canapea , cu un intermezzo in care Raducu, cautand un joc cu corpul uman in dulap la sora-sa, a descoperit un joculet, adica asta, care l-a captivat atat de tare, incat uneori aveam senzatia ca nici nu mai respira, atat de concentrat era pe potrivit culorile.

Seara am bifat si premiera numita „cu copila mare la concert”, care, intr-o prima instanta nu ni s-a parut o idee foarte buna, domnisoara plangandu-se pana la inceputul concertului pe 100 de voci ca „s-a plictisit”, insa dupa ce a aparut Levine pe scena parca s-a trezit din amorteala si a trait fiecare clipa, cu ochi mari, plini de fascinatie.

A contribuit mult si faptul ca Radu a rezistat admirabil de eroic cu ea pe umeri pe durata a peste 80% din concert, ceea ce imi da speranta ca daca poate tine capra tanara de 46 de kilograme, poate tine si capra batrana de 53 de kilograme :)

Nu comentez prestatia lui Adam Levine, care prestatie, dupa umila mea parere, a fost pe masura tatuajelor pe care le are pe mana. Nu comentez nici rezultatele votului.

Si cu asta s-a terminat si weekendul nostru. Macar pot spune ca pe alocuri am fost imbracata tare misto. Ca in rest am fost inghitita de hainele de casa.

Poza principala e facuta la expozitia de la Galateca si m-am regasit in amalgamul de acolo, metaforic vorbind, mai mult decat in orice alt cadru vazut de mine in ultimul timp.