Vacanta noastra de primavara din Thassos a marcat o premiera de care am fost constienti abia la intoarcere. A fost prima vacanta din ultimii zece ani in care nu am carat dupa noi cel putin un scutec (daca nu pachete intregi), pentru cel putin unul dintre copii. Momentul in care am realizat asta a fost asa, ca cel in care am realizat ca am terminat facultatea, jur!
Zece ani de scuteceala continua, evident la nivele diferite, dar totusi, zece ani in care acest produs a fost mereu (omni)prezent in casa noastra. Zece ani de fundulete schimbate, uneori si de 14-15 ori pe azi, zece ani de gadileala si de mii de oportunitati de joaca si de rasete zglobii, sute de maraieli, mii de pozitionari si repozitionari, de schimbat-scutec-viteza, ca altfel intr-o clipa imi evada utilizatorul scutecului, mii de momente in care priveam copanelele care se iteau din scutec si ma topeam instantaneu.
Au fost ani lungi, al naibii de lungi, care parca au trecut intr-o clipita. Ani cu nopti albe si zile colorate. Si desi am avut momente in care credeam ca nu vom scapa vreodata de impricinatul scutec, iata ca totusi sunt deja aproape cinci luni de cand pe lista noastra obisnuita de cumparaturi nimeni din casa nu mai scrie: „Pampers”.
Trecerea de la „copil-cu-pampers” la copil „mare” a fost in toate cele trei cazuri ale familiei noastre, extrem de lina si de lunga ca durata. Nu am pus absolut niciun fel de presiune sau limite, sau termene, nu i-am batut la cap aiurea, doar i-am mai intrebat din cand in cand daca se simt pregatiti sa renunte si la ultima reduta, scutecul de noapte, si atunci cand au fost pregatiti, ei bine, pur si simplu ne-au spus si asta a fost. Fara drame, plansete, fara treziri nocturne pentru ei sau pentru noi, fara accidente. Da, fara accidente. Zero, deloc, nimic.
Daca dupa Rebecca am zis ca hmm, am avut noi noroc, deci nu scriu ca sigur nu se poate aplica si la altcineva, dupa David mi-am zis ca poate ar merita sa scriu, dar mi-a fost teama ca fix la ultimul ne vom poticni, iata ca si la Radu, cel mai mic si cel mai naravas, praslea-cel-pus-pe-sotii pot spune acum ca la noi a functionat. Reteta sau ce-o fi, ca ma indoiesc ca ii pot spune asa. Pana la urma, ideea e sa fiti atenti la semnalele copiilor vostri. Sunt copii pentru care decizia de a renunta la scutec este una usoara, care vine timpuriu, pentru altii, dimpotriva, este una foarte dificila, important este sa ii luati pe fiecare in ritmul sau, fara sa grabiti sau sa presati, nici macar in joaca.
Am avut multe discutii de-a lungul timpului, cu alte mame, cu cunostinte si au fost destule momente in care decizia mea de a-i lasa pe copii sa doarma noaptea cu scutec chiar si la patru ani sau cinci ani a starnit rumoare si mirare. Si de multe ori intrebarea urmatoare era “Dar pana cand ai de gand sa ii lasi cu pampers?”, iar raspunsul meu era, invariabil, “atat cat isi vor dori ei, atat cat acesta le va oferi sentimentul de siguranta de care au nevoie”. Pana la urma e o decizie personala, nu?
Eh, si la toate astea s-a mai adaugat si faptul ca da, am devenit o comoda de la o vreme si imi pretuiesc atat de mult somnul proaspat recastigat, incat nu l-as fi putut ceda, asa, cu una cu doua, pentru o renuntare mai timpurie la scutecul de noapte. Pana la urma parca nici nu era vorba sa fim inscrisi in vreun concurs, nu? :)
Articolul de fata va invita, daca nu ati facut-o pana acum, sa incercati Pampers, insa nu va spune ce sa faceti si cum sa faceti cu puii vostri. Nu detin nicio reteta universal valabila :)
In poza este David, acum sapte ani, in ziua crestinarii. Oh, tempora! :)
