În acest moment cred că am trecut un strop de jumătatea temporală a experimentului IKEA.

Ce mi-am propus cu acest experiment?

Că în decurs de două luni, într-o prima fază (cât durează campania) să punem în căminul nostru bazele a ceea ce sperăm noi că va fi o casă cât mai sustenabilă şi mai eficientă.

De fapt, tot facem asta cu paşi mici de câţiva ani încoace, prin tot felul de investiţii, mai mici sau mai mari. De la repararea acoperişului şi tapetarea cu polistiren, două investiţii care deşi au fost serioase, s-au văzut imediat în facturile la gaze şi până la chestii mici pe care le facem zi de zi, fiecare îşi aduce contribuţia în bine, nu numai la bugetul nostru (care, între noi fie vorba, oricum e mare – deh, familie mare…) dar şi la “amprenta” pe care o lăsăm pe pământul asta.

De aceea, primul pas în această aventură şi cel mai logic, a fost să îmi fac o imagine de ansamblu. Care îmi sunt cele mai deficitare zone, unde înregistrăm cele mai mari consumuri, cum le putem eficientiza. Într-o faza ulterioară am analizat şi care este comportamentul nostru obişnuit, ce şi cât mâncăm, cât consumăm efectiv şi cât aruncăm şi unde am putea schimbă lucrurile.

Casa în care stăm acum nu a mai văzut un „upgrade” din 2002 şi o zona în care “durerea” mea este mare este direct legată de sistemul de iluminat, care nu are aproape nicio legătură cu realităţile din 2016. La fel pot spune că este situaţia şi în ceea ce priveşte bateriile de la chiuvete şi căzi, chiar dacă şi bateriile mele vechi aveau aeratoare. Aparatele de aer condiţionat le-am schimbat treptat, şi în acest moment mai avem unul singur de la începutul mileniului, celelalte fiind toate noi, mult mai eficiente şi economicoase din punct de vedere energetic.

Cam aşa stăm în acest moment cu două din cele mai costisitoare utilităţi. Apa şi energia electrică. Pe termen mediu ne-am propus ca pe această direcţie să facem următoarele schimbări:

Schimbări în comportament – educaţia (în limbaj popular – bătut gura non stop) copiilor să stingă lumina de fiecare dată când ies din camera, să nu lase apa să curgă degeaba (atunci când se spală pe mâini sau atunci când se spală pe dinţi) – educaţie care este ongoing şi se întâmplă de ceva vreme încoace şi sunt faimoasa pentru cât de mult îi toc la cap să facă lucrurile astea. La capitolul tocat la cap îmi ţine isonul şi Rebecca, mai ales când vine vorba să îşi cicălească fraţii, pentru că altfel este prima care îşi uită lumina aprinsă în camera ☺.

Schimbări treptate ale tuturor becurilor şi corpurilor de iluminat. Deja am schimbat acolo unde am putut, toate becurile tradiţionale din casă cu becuri LED. Copiii au ca lumini de veghe faimoasele lămpiţe în formă de animăluţe din gama SPÖKA, veiozele noastre tot de la IKEA sunt, la fel şi lămpile de birou ale copiilor din seria HÅRTE (al căror design, dincolo de eficientă energetică îmi place mult, fiindcă nu ocupă spaţiu deloc).

Acolo unde nu se poate înlocui becul, am în plan că în maxim 12 luni să schimb corpurile de iluminat.

Ce voi face cu cele pe care le am în acest moment? Le voi dona. Sunt total împotriva aruncatului, ba chiar uneori sunt chiar cârtiţa, fiindcă tot păstrez lucruri în ideea că poate cândva eu sau altcineva ar putea avea nevoie de ele. Mai mult, mi se pare complet ineficient aruncatul. Adică, pe de o parte vreau să fiu mai eco iar pe cealaltă parte contribui la marea de deşeuri? Nu prea merge aşa.

Schimbarea treptată a bateriilor din băi şi bucătărie. La bucătărie, acolo unde înregistrez, cred, cel mai mare consum de apă, am montat o baterie absolut senzaţională, care are un sistem pe care mi-l doream de ceva vreme încoace. Mai multe detalii aveţi aici, pe pagină produsului.

Dacă la capitolele mari, lucrurile nu sunt simple, dar măcar sunt clare, cel puţin că direcţii de acţiune, în ceea ce priveşte cele mici (dar la fel de consumatoare), schimbările, pe cat de insignifiante pot părea, pe atât de mult se vor simţi.

Prima schimbare, pe care o aveam în plan de ceva vreme încoace, are că ţintă principala toate device-urile ce funcţionează pe baza de baterii. Numai un alt părinte poate înţelege această problema, şi de ce suntem efectiv disperaţi şi depăşiţi de câte baterii folosim într-un interval de timp şi câţi bani aruncăm pe ele. Ajunsesem într-o perioada să mă iau cu mâinile de cap de fiecare dată când pe lista de cumpărături apărea cuvântul “baterii”. Aşa că, ne-am orientat spre acumulatori şi pe măsură ce vom epuiza bateriile clasice, le vom înlocui cu acumulatori. Fiindcă suntem mari consumatori, ne-am orientat şi spre un sistem de încărcare serios, adaptat nevoilor noastre. În ceea ce priveşte managementul bateriilor consumate (care sunt extrem de toxice şi poluante) le adunăm într-un recipient şi le vom da la magazin la IKEA la serviciul lor de preluare a deşeurilor (la serviciul de Relaţii cu Clienţii, la 40 de baterii uzate aduse primiţi zece baterii noi alcaline ALKALISK LR6 AA 1,5 V. De asemenea, există coşuri special amenajate pentru reciclare în interiorul magazinului IKEA România, în care puteţi depune becurile sau neoanele uzate).

Că tot vorbim de deşeuri toxice şi mi-am amintit de un morman găsit pe o străduţă vecină cu a noastră, în buricul oraşului deci, în caz că nu ştiaţi, farmaciile sunt obligate să primească deşeurile de medicamente expirate. Nu le mai aruncaţi la gunoi, adunaţi-le şi duceţi-le la cea mai apropiată farmacie.

Dacă am ajuns la zona de deşeuri, cu gunoiul menajer am în plan că pe termen lung să găsesc o soluţie prin care să pot măcar direcţiona şi recicla măcar deşeurile din carton şi cele din plastic. Din păcate trăiesc în cel mai neprietenos cu mediul sector, aşa că aici, planul meu este că măcar să aflu în ce condiţii pot recicla, unde şi cum.

În ceea ce priveşte resturile alimentare sau mâncarea care rămâne şi pe care ai mei nu o mai mănâncă, această, de obicei ajunge la două persoane fără adăpost pe care le cunoastem de multa vreme sau, după caz, la pisicile vecinilor, care sunt cele mai fericite că primesc delicatese sau la Relu, căţelul de la şantier al tatălui meu, care primeşte periodic câte o oală plină de bunătăţuri. Mai este o categorie, care în urmă cu câţiva ani ajungea clar în coşul de gunoi, dar pe care o strângem conştiincioşi acum: resturile provenite din curăţarea legumelor, care ajung la orătăniile bonei noastre, iar noi primim la schimb ouă bio ☺.

În privinţa mâncării, deci, nu pot spune că facem risipă, deşi uneori ne mai trezim prin frigider cu mâncare expirată, motiv îndeajuns de puternic pentru mine încât să îmi doresc să schimb algoritmul şi acolo. Astfel, am luat foarte în serios propunerile şi ideile IKEA România, disponibile aici şi cu ajutorul unor game de produse sper să rezolv odată pentru totdeauna problema mâncării şi organizării acesteia în frigider. O altă direcţie, pe care o tot aprofundez de ceva vreme (există atât la televizor, cât şi pe net o mulţime de resurse) este cea prin care felurile de mâncare din ziua anterioară pot fi reinventate astfel încât să le placă şi copiilor şi să nu se plictisească mâncând două zile la rând aceeaşi chestie (nu vreţi să ştiţi câte figuri se fac la acest capitol în casă la noi uneori!). Cartea aceasta – STABIL – REŢETE CU RESPECT PENTRU MEDIU –  poate fi o resursă de-a dreptul valoroasă (bonus, este tipărită pe hârtie reciclată!). Dacă va gândiţi la câte resturi aruncaţi la o sesiune de gătit sau ulterior acesteia, după care le înmulţiţi cu cinci zile pe săptămâna, 52 de săptămâni într-un an şi cu 300000 de gospodării (e o doar o cifra) câte, poate are acest oraş, va cam ia ameţeală, va garantez. În momentul acesta, aproximativ o treime din aleimentele care se produc, se aruncă.

Dacă tot am ajuns la lucruri care se aruncă, o să va mai dau un exemplu de schimbare pe care am implementat-o. Apă de la ouăle fierte am început să o folosim (evident, după ce o răcim!) la plantele din casă – se pare că e o resursă extrem de bogată în minerale pentru flori.

Da, ştiu, nu vorbim de nişte economii pe care să le simţi în secundă doi, nu vorbim de nişte lucruri extrem de specifice şi măsurabile, însă fiecare din ele îşi poate pune amprenta în bine, în timp, în felul sau. Şi până la urmă, despre asta este vorba. De a face mai bine, pentru noi, nu prin schimbări care să ne dea peste cap viaţă, ci prin paşi mici, dar hotărâţi.