Am descoperit dintr-o intamplare cel mai ok parc de aventura pentru copii pe care l-am vazut pana acum. E mic, cochet, extrem de bine construit, administrat de niste baieti super de treaba si preturile sunt mai mult decat rezonabile.

preturi

Parcul Escapade Adventure este situat in Sinaia, in cartierul Cumpatu, langa hotelul cu acelasi nume.

13092045_1018163161604337_5386103991080742017_n

Momentan in parc sunt doua trasee, unul (cel galben) pentru copiii pana in 7 ani si altul (cel rosu) pentru copii mai mari. Langa parc exista un poligon amenajat pentru tir cu arcul, cu pusca cu aer comprimat si cu cea cu bile de paint ball. Atractia principala a parcului este “copacul maimutei” in care cei curajosi se pot urca pana la inaltimea de 17 metri iar apoi pot pleca intr-o calatorie prin (mai degraba pe deasupra) copaci folosind un traseu cu trei tiroliene, cea mai mare avand lungimea de 300 metri. Rebecca a avut curajul si indemanarea necesara de a se catara in copac si de a incerca traseul cu tirolienele gigant iar la final a fost felicitata de angajatii parcului, ea fiind una dintre cei mai mici copii care au reusit acest lucru!

19

Totul este foarte ingrijit, iar supraveghetorii se ocupa in detaliu de toti copiii. Singurul minus pe care l-am observat (dar care am inteles ca e o chestiune provizorie) a fost lipsa castilor de protectie. Altfel, masurile de siguranta, pornind de la training-ul facut inainte de accesul pe trasee si pana la faptul ca toti copiii sunt asistati permanent, sunt duse la extrem. Noi am stat peste trei ore, am plecat cu greu de acolo si cu promisiunea ca la urmatoarea vizita copiii vor primi cate un traseu gratuit.

Pentru a intelege mai bine despre ce e vorba va las sa studiati mai multe fotografii (o mica parte din totalul celor facute) din locatie. Daca ajungeti la Sinaia cu cei mici, e obligatoriu sa nu ratati Parcul Escapade Adventure!