Saptamana trecuta, dupa cum bine stie tot internetul, ne-am intors din Grecia. Am ajuns acasa (foarte) bronzati, cu bateriile incarcate si (mai ales copiii) pregatiti de noi aventuri in ceea ce a mai ramas din vacanta.
Am descarcat mai intai copiii, apoi bagajele si ne-am pus pe despachetat. Atat de frumos si de relaxant a fost in vacanta, incat am uitat aproape complet de ceea ce va urma atunci cand vom ajunge acasa. Mai exact am pierdut si noi, si copiii, sirul zilelor. Noroc cu copilul cel mare care pe drumul spre casa ne-a adus cu picioarele pe pamant intrebandu-ne daca am uitat de excursia ei la Rasnov si de tabara in care va pleca impreuna cu David. De uitat nu uitasem, dar nici eu nici Radu nu ne-am dat seama de faptul ca intre sosirea noastra acasa si urmatoarea plecare a unui copil nu sunt decat 48 de ore.
Asadar, am ajuns, am dezbracat, hranit, curatat si “parcat” copiii in camera de joaca, am despachetat si…am inceput sa spalam. Haine pline de nisip adus de pe toate plajele din Thassos, haine pline de pete de inghetata scurse din cele 2 (uneori 3) portii zilnice pe care le-au mancat copiii, haine pline de pete de sos de rosii, iaurt, miere, suc de portocale, haine inverzite si pline de pamant de la iarba de pe dealurile si muntii din Thassos ba chiar si haine cu pete de culori de la acuarele cu care au pictat pietre pe plaja din Tripiti. Sunasem de pe drum si ii rugasem pe bunici sa ne cumpere un pachet de OMO asa ca ne-am pus direct pe treaba. Am ajuns la un moment dat cu numaratoarea la a 6-a masina plina de rufe si insa pana la final am numarat nu mai putin de 11 masini (deh, familie mare!).
Copiii s-au comportat exemplar si au fost foarte intelegatori jucandu-se impreuna, toti trei toata dimineata fara a necesita interventia noastra. Ba chiar au si mancat singuri :), actiune care s-a lasat cu noi victime, fiindca s-au jucat de-a restaurantul, cu meniu, cu ospatar (Rebecca) si cu o lingura plina cu supa zburata din castron in procesul de servire (si cu un client extrem de suparat)
Pete de mancare, pete de suc si inghetata, pete de la iarba, de noroi si nisip (chiar asa, pana si nisipul pateaza!), pete de vopsea ba chiar si pete de ulei de la scuterul gazdei noastre care i-a plimbat de mai multe ori (alea mi-au dat cel mai mult de furca la scoaterea lor), de asta am avut noi parte in vacanta pe langa activitatile distractive.
Copiii nostri au experimentat, s-au jucat, au invatat si s-au distrat in fiecare zi iar noi i-am lasam tot timpul sa faca asta stiind ca doar asa descopera si se bucura, sunt fericiti. Ne-am intors acasa cu gentile pline de haine numai bune de spalat, dar putem spune toti ca vacanta noastra a fost minunata si abia asteptam sa vina urmatoarele.
Momentan suntem in pauza si impreuna cu unul din ajutoarele noastre de nadejde – detergentul OMO, ne pregatim pentru noi aventuri, de data aceasta la munte, in tabara de pictura – si va trebui sa ii astept pregatita cu rezerve mari cand s-or intoarce de acolo :).
Nu am ce face, pana la urma si noua adultilor ni se intampla uneori cate o „nefacuta”, asta pentru ca si Radu a contribuit din plin la teancul de rufe patate, dupa ce in ultima dimineata din vacanta a reusit, el stie cum, sa isi verse toata carafa de suc de portocale pe tricou si pantaloni. Cascadoria a fost de efect, fiindca toti clientii, dar mai ales copiii au avut un motiv extrem de bun pentru a rade cu lacrimi minute in sir. Apropos, nu e cazul sa va panicati, petele de citrice ies foarte usor cu apa calduta si sapun. Eu am avut chiar si o ramasita de detergent, asa ca misiunea mea a fost si mai mult usurata (bine, era perfect daca sucul ramanea in carafa, dar asta e o alta poveste!).
Pana la urma, sunt mandra de mine. Incep sa fiu o mama ca in reclamele de la OMO, si sa respect sloganul „Lasa-i sa se murdareasca!”, sa fiu din ce in ce mai relaxata, concentrata nu pe ceea ce este de facut/strans/curatat/spalat ci pe ceea ce conteaza cu adevarat: sa imi cresc copiii intr-un spirit cat mai liber, fara a le ingradi creativitatea la joaca.
Ca tot mi-am adus aminte de o alta intamplare, petrecuta la inceputul verii, la Olanesti, unde langa cabana care ne-a gazduit, curgea ditamai paraul. Le-am explicat cand am ajuns acolo ca nu au voie sa se duca foarte aproape de apa, ca malul este destul de moale si s-ar putea sa le fuga de sub picioare si sa cada in apa. Doua zile mai tarziu, David a dorit sa verifice el insusi veridicitatea spuselor noastre. Dupa cum se poate vedea in poza, acum stie ca zonele de langa rau sunt foarte alunecoase :).
PS: Ghetele au supravietuit, la fel si sosetele si pantalonii!
