Inca de cand eram mica decorarea bradului a fost pentru mine unul din punctele de atractie principale ale lunii decembrie. Odata bradul facut era clar ca nu mai are cum sa ne ocoleasca Mos Craciun casa si era semnul ca mai este foarte foarte putin pana la Craciun. Dupa ce am crescut traditia s-a pastrat, chiar daca de multe ori bradul a ajuns sa fie singur de Craciun, cu noi imprastiati in toate zarile. Odata mutata la “casa mea”, am preluat traditia si chiar i-am dat valente noi, fiindca bradul se decoreaza la inceputul lui decembrie si ramane pe pozitie pana dupa jumatatea lui ianuarie ☺
Pe rand au aparut si copiii si la inceput, cat au fost ei mici, am fost foarte stresata, atat in privinta integritatii bradului (la Sinaia, la casa bunicilor, David a reusit imposibilul acum patru ani si a pus la pamant mandrete de brad), dar si in privinta copiilor, motiv sa “mut” toate globurile mai delicate in partea superioara, acolo unde (inca) nu ajungeau manutele din ce in ce mai numeroase si peste masura de curioase. Ritualurile de acasa s-au pastrat, in fiecare an ii mai cumparam si bradului macar un glob nou, un semn mic de apreciere si de recunostinta ca ne incanta iarna de iarna privirile si ne bucura sufletul. Oricum ar fi, merita inclusiv bradul nostru cate un cadou, ca doar suntem in plin sezon al cadourilor, nu?
Si daca pana acum trei-patru ani obisnuiam sa fac bradul seara, dupa ce se culcau copiii, acum ca sunt destul de mari am inceput sa ii implic si chiar sa le dau mana (relativ) libera in decorarea sa, chiar daca simtul meu estetic este uneori pus la grea incercare ☺
Anul acesta este primul an in care implicarea mea a constat in montarea bradului (am uitat sa va spun ca din ratiuni personale noi avem o frumusete de brad artificial de peste 2 metri inaltime si care rezista cu stoicism de peste 12 ani si va recomand cu caldura sa investiti inasa ceva!) si cam atat.
In rest, m-am bucurat mai mult ca niciodata de experienta de privitor, limitandu-ma la a mai muta cate un glob ici colo, atunci cand ajungeau fie trei globuri identice unul langa celalalt, fie trei sau chiar patru globuri agatate ciorchine pe aceeasi crenguta. Am stat si i-am privit cum si-au impartit sarcinile, pe nivele de intaltime (Rebecca s-a ocupat de partea superioara), cum au stat ei si au analizat ce glob sa puna si unde si s-au sfatuit intre ei care globuri se potrivesc intre ele.
Si a fost o reala placere sa ma uit la ei, sa ii vad cum, glob cu glob, isi creeaza si ei primele amintiri legate de impodobirea bradului, amintiri care, la fel ca si la mine, au contat mult in crearea acelei atmosfere unice, pe care numai Craciunul o poate aduce. Acesta a fost motivul principal pentru care am decis ca in fiecare an sa tinem bradul cat mai mult cu putinta, sa il facem cu mult inainte sa vina ziua de Craciun si sa il strangem cu mult dupa ce trece Craciunul, fiindca aduce in casa noastra caldura specifica acestor zile. Si ceea ce de fapt incerc sa le transmit este ca absolut fiecare zi este speciala, nu doar cea in care vine Mosul, ca pana la urma Craciunul este o stare de spirit, de tandrete si generozitate care ar trebui sa fie multiplicata in fiecare zi a acestei luni si de ce nu, ulterior in fiecare zi din an.
Ca tot vorbim de tandrete si de generozitate si ideea de a darui, va propun sa aruncati un ochi si aici, la vacuta mov care va recomanda ca in acest an sa va impachetati fiecare zi in tandrete. E un concurs simpatic, o aventura prin Lilaberg, orasul vacutei lila, si pe parcursul aventurii aveti ocazia de a oferi celor dragi gesturi sau cadouri tandre. E o ocazie sa va simtiti mai aproape de cei dragi, chiar daca acestia se afla la mii de kilometri departare. Le puteti oferi o amintire placuta, un gand cald, un mesaj emotionant, ideea e sa le transmiteti faptul ca sunt in gandurile si inimile voastre Ca un mic bonus, insa fara a fi vreun scop in sine, la finalul aventurii puteti castiga voi insiva niste cadouri dragute. E o joaca, una simpatica si nevinovata si poate fi un moment care va sa aduca un zambet larg pe chip ☺
Stiu ca suntem pe ultima suta de metri cu pregatirile de Craciun, peste tot in jurul meu aud numai “Nu am avut timp de nimic, inca nu am cumparat cadouri, nu am reusit sa ajung nicaieri, peste tot este mult prea aglomerat, sunt epuizat(a)” si ma regasesc si eu, printre atatea drumuri si final de an, si termene limita si teze la scoala si serbari si slalom prin aglomeratia orasului. haideti sa ne oprim un pic din aceasta goana, sa respiram un strop si sa facem un exercitiu de recunostinta, pentru ceea ce avem, pentru bucuria din ochii copiilor atunci cand vorbesc despre lucrurile mici pe care le-au facut ei, sau despre cum il asteapta ei pe Mosu.
Noi, in acest ultim weekend inainte de Craciun, desi am fi avut multe de facut, multe locuri de mers, am ales sa facem altceva: am stat si am lenevit. Pana tarziu, fara “acum e ora micului dejun”, fara “azi facem asta, asta si cu asta”, doar cu “hai sa stam toti laolalta, chiar langa bradul facut cu cateva zile in urma si sa ne bucuram de el si de noi impreuna.
Ceea ce va dorim si voua!
