Acum aproape o luna si jumatate, am participat pentru prima oara la un seminar al Oanei Moraru despre copii intre 6 si 12 ani. A fost o decizie pe care am luat-o imediat dupa ce am aflat (de fapt dupa cu Bogdana mi-a spus ca vom fi parteneri media). Imi doream de ceva vreme sa o ascult pe Oana Moraru si in plus, copiii nostri au exact varstele copiilor despre care Oana a vorbit in cadrul seminarului. Radu si Rebecca sunt exact la extreme, 6 si 11 ani, iar David 8 ani.

Participarea la seminar a fost probabil una din cele mai bune decizii pe care am luat-o pana acum vreodata in privinta materialelor si seminariilor pentru parinti si despre copii. Cu toata sinceritatea, trebuie sa spun ca nu imi aduc aminte ca cel putin in ultimii ani sa fi fost la vreun seminar la care sa imi iau pagini intregi de notite si care parca as fi vrut sa nu se mai termine.

Desi imi doream de ceva vreme sa particip la unul din seminariile Oanei, am asteptat intr-un fel momentul cel mai potrivit. Dupa cum va spuneam mai sus, copiii nostri ocupa toata „plaja” varstelor despre care Oana a povestit. Daca Radu la varsta de 6 ani abia incepe sa-si stabileasca anumite standarde interne personale prin care interpreteaza lumea din jurul lui, David este la etapa in care vrea sa-si demonstreze talentul si abilitatile, iar Rebecca se afla spre finalul etapei 6-12 ani, la ea schimbarile fiind majore. Din anumite perspective poate parea simplu pentru noi si chiar este uneori, pe de alta parte provocarile carora trebuie sa le facem fata zilnic sunt multe si uneori extrem de greu de rezolvat. Nu cred ca am mai scris asta pana acum, dar o pot spune cu mana pe inima dupa ani in care am incercat sa inteleg si sa invat ce am de facut in calitate de parinte: principala cauza pentru care provocarile sunt (de fapt ne par) uneori de nerezolvat suntem noi si niciodata copiii nostri.

A face fata schimbarilor comportamentale prin care trec Radu si David, este uneori usor pentru ca se repeta lucruri pe care le-am mai vazut la Rebecca si cu care stim cam ce trebuie sa facem, singurul lucru diferit fiind temperamentul si tipologia diferita a fiecaruia din copiii nostri. Pe de alta parte la David ne-am confruntat cu lucruri pe care nu le-am intalnit la Rebecca. Un exemplu ar putea fi felul diferit in care a reactionat la a invata sa citeasca.

La Radu, pana in acest moment provocarile vin mai mult din perspectiva temperamentului lui si poate a faptului ca el a incercat mereu sa faca tot ceea ce vede la fratii lui (asta fiind si bine dar uneori si rau).

Despre Rebecca probabil ca as putea scrie pagini intregi. De fapt as scrie despre mine, despre cum, din pacate, am invatat sa fiu parinte si am gresit foarte mult (si inca mai gresesc) impreuna si langa ea. Provocarile in cazul ei sunt acum din alt registru si peste aceste provocari se aseaza aproape mereu anii din urma in care eu, de multe ori, nu am stiut sa gestionez asa cum trebuie situatiile speciale dar si pe cele normale si specifice varstei, prin care Rebecca a trecut.

Revenind la seminar, atat de entuziasmat am fost incat atunci cand am ajuns acasa si a doua zi dimineata mi-am luat toate notitele si materialul de curs, le-am ordonat si m-am apucat sa fac diferite scheme si schite pentru fiecare din copiii nostri si sa extrag informatii in functie de particularitatile fiecaruia.

Nu am scris nimic pana in acest moment despre seminar in primul rand pentru ca mi-am dorit sa vad cum functioneaza aplicate pentru Radu, David si Rebecca lucrurile cu care eu am plecat de la seminar.

Oana Moraru nu ne-a povestit s-au spus lucruri despre care sa nu fi auzit vreodata sau sa nu ne fi gandit la ele cel putin odata. Nu ne-a prezentat tehnici „miraculoase” si nici nu ne-a promis ca aplicand din lucrurile auzite se vor intampla minuni.

Oana a facut de fapt o trecere prin aproape toate trasaturile de baza ale unui copil scolar intre 6 si 12 ani, trasaturi care in functie de modul in care sunt tratate de fiecare parinte, pentru fiecare copil in parte, se vor transforma in avantaje, calitati si abilitati sau, dupa caz, in lucruri, deprinderi ce apoi trebuiesc corectate sau schimbate.

Pana in pragul varstei de 12 ani, la fiecare copil se instaleaza puterea de abstractizare si standardul personal intern de a percepe si interpreta lumea. Mai ales in jurul varstei de 6-7 ani, noi parintii ii vedem frecvent pe copiii nostri ca o proiectare a noastra in viitor. Tot in jurul acestei varste, prieteniile devin mai stabile, acceptarea in grupul de prieteni devine un lucru de maxima importanta.

In cazul Rebeccai, aceste lucruri au fost oarecum mai usor de digerat dar in cazul lui Radu si lui David, prieteniile si modelele de prieteni, copiii cu caractere mai puternice si mai impresionante pentru ei, sunt si au fost lucruri cu care ne confruntam aproape zilnic.

Un alt lucru vizibil in cazul tuturor celor trei copiii ai nostri a fost felul in care ei „functioneaza” acasa si la scoala. Daca la scoala, mereu incearca sa se sincronizeze cu ceilalti, acasa lucrurile se schimba si totul se centreaza pe sine. La Radu acest lucru este cel mai vizibil si avand „experientele” cu Rebecca si David am invatat sa nu ne purtam si sa nu operam si acasa dupa modelul scolii.

Oana spune (si are mare dreptate) ca „succesul scolar depinde in mare masura, la aceasta varsta, nu de intelect, calitatea scolii sau a profesorilor, ci de puterea interioara, caracterul, rezilienta, optimismul, atitudinea fata de sine si un anume nivel de harnicie a fiecarui copil”.

Atitudinea fiecarui copil fata de invatare depinde foarte mult de ceea ce un copil construieste la aceste varste in interiorul lui, de puterea interioara. Sentimentele de siguranta, de iubire stau la baza puterii ulterioare de a invata si de accepta noi provocari.

Toti copii au nevoie sa simta ca sunt valorosi prin ceea ce sunt deja in lume si nu prin ceea ce fac.

Un alt lucru extrem de important despre care am aflat din seminarul Oanei este rezilienta copiilor. Invatarea este un drum cu multe obstacole sau ocolisuri ce pot fi depasite. In cazul nostru rezilienta este un lucru de vizibil la David si la Raducu, dar si la Rebecca.

Rezilienta se poate construi in fiecare copil, ea presupune in primul rand relatii autentice si reactii adecvate la momentele emotionale prin care trec copiii nostri. Rezilienta se construieste si invatand sa ceri ajutorul. Curiozitatea copiilor, curajul si dorinta lor de a face lucrurile singuri sunt calitati pe care trebuie sa le incurajam mereu. Asta este un lucru pe care noi l-am facut aproape mereu si pe care l-am inteles extrem de clar prin experientele traite, de la un copil la altul.

Un alt aspect important in constructia rezilientei sunt „functiile executive”. Rutina zilnica, modelarea comportamentului social (reguli de politete, de comportament in public), centextele diverse de socializare, initierea fluxurilor creative si artistice prin care copiii sa isi manifeste formele de expresie personala, joaca alaturi de copiii si implicare acestora in jocuri de memorie sau in jocuri de masa cu reguli clare, sportul si jocurile de echipa, toate reprezenta metode prin care copiii isi construiesc propria rezilienta.

Miscarea si sportul sunt incredibil de importante mai ales in jurul varstei de 6-7-8 ani. Atunci se dezvolta capacitatea copiilor de a-si coordona segmentele mari ale corpului, muschii mici ai mainii si coordonarea necesara mai apoi deprinderii scrisului, cititului si calculelor matematice.

Optimismul, modelele exterioare, altele decat cele din familie, incurajarea competentei si a eficientei sunt si ele puncte cheie in dezvoltarea rezilientei.

Asa cum am spus-o si la inceput noi am aplicat cumva inconstient multe din lucrurile de mai sus, dar nu am facut-o cu o oare rigurozitate si cu siguranta nu am facut-o pentru toti copiii in acelasi fel si in aceeasi cantitate.

Autodisciplina, onestitatea, curajul, bunatatea, sunt si ele ingrediente extrem de importante in dezvoltarea copiilor pana la varsta de 11-12 ani.

O sa insist putin in zona de autodisciplina pentru ca acolo am incercat parca mai mult sa aplicam si noi dupa seminar, mai ales in ceea ce ii priveste pe baieti. In primul rand am reimpartit clar timpul de dupa scoala:

• Responsabilitati in cassa si fata de propriul corp si spatiu
• Temele
• Timpul de joaca
• Rutina inainte de culcare

Mai mult, am desenat impreuna pentru fiecare zi, sub forma unor felii de pizza, activitatile pentru fiecare zi.

I-am incurajat si rugat, le-am acordat mult mai mare responsabilitate in ceea ce priveste dezbracatul, stransul jucariilor si al hainelor, spalatul – pe tot corpul la David si inca doar pe dinti la Raducu, ajutorul pe care il pot da in treburile casnice. Dupa vreo cateva saptamani de la schimbarile facute, am primit feedback de la scoala de unde ni s-a spus ca baietii sunt mult mai grijulii, isi doresc sa faca cat mai multe lucruri singuri, iar David este atent inclusiv la ceea ce trebuie sa faca Radu ajutandu-l acolo unde are nevoie. Inca nu am reusit sa ii invatam sa-si lege singuri sireturile, dar lucram si la acest aspect :).

E nevoie de rabdare, de insistenta si reveniri repetate. E nevoie si de autoritate, de lauda a reusitelor si mai ales este model personal!

De la Oana am aflat intr-un mod structurat ce anume trebuie sa stie un copil in functie de clasa si nivelul la care se afla. Cand e momentul sa isi insuseasca deprinderile sociale, cele de citire constienta, cele de scriere, de comunicare, gandirea matematica, cand incepe sa-si dezvolte capacitatea de concentrare, vocabularul si calculul mental si multe altele. Toate sunt informatii pe care foarte multi dintre noi le avem atat doar ca ele nu sunt structurate asa cum trebuie, uitam de ele, le ignoram si nu le folosim la adevarata lor valoare.

Ca sa va dau un exemplu, am stiut inconstient, bazandu-ne pe logica, am simtit ca anul readaptarii scolare este clasa a V a. Banuiam ca intr-un fel se vor repeta lucruri exact ca la clasa zero sau I si chiar asa a fost. Schimbarile pentru un copil care trece din ciclul primar in cel gimnazial sunt foarte multe nu doar cele legate de numarul profesorilor si de note si sunt foarte, foarte greu de acceptat. Daca nu exista suportul parintilor in acest moment se pot pierde lucruri importante in dezvoltarea ulterioara a personalitatii copilului.

Ar mai fi multe de spus dar cu siguranta nu pot sa o fac asa de bine precum Oana. Mergeti la seminariile organizate de ea si credeti-ma, va spun cu mana pe inima, nu o sa regretati nici macar o secunda. Pe 28 mai Oana va tine un seminar la Bucuresti despre adolescenti, noi il asteptam si pe acesta cu sufletul la gura, fiindca aceasta perioada incepe sa ne bata la usa din ce in ce mai puternic in ultima perioada si chiar simtim ca avem nevoie de informatii si suport. Altfel, evenimentul despre care am povestit in acest articol, va fi sustinut de Oana in perioada urmatoare la Galati (6 mai), Alba Iulia (13 mai), Ramnicu Valcea (20 mai), Constanta (2 iunie). Aveti aici calendarul complet al evenimentelor.

La final va las cu cateva din sfaturile referitoare la dorinta fiecarui parinte de a avea un copil capabil sa se autopropulsezze in viata, sa se adapteze, un copil bucuros si curajos:

• Lasati-l sa-si traiasca sentimentele asa cum sunt ele, indiferent de intesitatea si natura lor – pentru asta invatati sa fiti voi tari!
• Lasati-l sa greseasca – pentru asta invatati sa fiti rabdatori si plini de compasiune!
• Lasati-l sa faca lucrurile in ritmul lui – invatati sa nu mai proiectati in copiii dumneavoastra esecurile si propriile nerealizari!
• Lasati-l sa isi aleaga singur destinul
• Lasati-l sa vina acasa la voi indiferent de ce greseli a facut – invatati sa fiti toleranti si empatici
• Lasati-l sa simta ca in ochii vostri este mereu valoros – tineti-va copiii in brate cat mai des si cat mai mult!

Sursa foto: Oana Moraru, fotograf: Paul Padurariu