Duminica asta Rebecca a avut un soi de petrecere de Halloween, organizata de parintii colegilor ei de clasa. S-a tinut la Divertiland Playland, un loc despre care am scris si eu acum vreo trei ani, atunci cand s-a deschis si in care am mai ajuns o singura data, tot la o petrecere. Daca la prima noastra vizita acolo am gasit un loc extrem de aerisit si bine impartit cu patinoar, derdelus, tot felul de gonflabile ingenioase pe care nu le mai vazusem in Bucuresti si un minitarg cu produse traditionale, acum un an cand ne-am dus din nou acolo, am gasit locul trasformat complet, cu zeci de gonflabile pe care le gasesti in 99% din locurile de joaca din Bucuresti si zeci de zone de mese, pentru zeci de petreceri de copii ce se desfasurau concomitent. Un haos si o harababura de nedescris.

Daca la baieti decizia de a merge sau nu intr-un loc inca ne apartine in mare parte, la Rebecca lucrurile au devenit (mai) simple. Ii spun unde se tine si o intreb daca vrea sa mearga. In marea majoritate a cazurilor nu vrea sa mearga. Fie ca a mai fost si nu i-a placut locul, fie ca stie ea ca va fi boring, motivele sunt multe. Nu e nici ea un party animal, sau in fine, este unul, dar unul care stie foarte clar ce ii place si ce nu. De exemplu, s-a saturat ca de mere padurete de salile de paintball/laser tag. Acum jumatate de an nu o incanta deloc ideea de escape room, acum parca-parca ar vrea sa isi faca ziua intr-un escape room. Daca toti copiii s-ar sarbatori la Therme, s-ar muta acolo.

Anyway, cu Divertiland-ul, initial a strambat din nas, a zis ca ultima data nu i-a placut (nici noua, doar baietii s-au distrat de minune, eu in schimb eram in vrie, incercand sa nu pierd din priviri doi copii din peste 500 cati erau la momentul respectiv acolo, daca nu si mai multi!), dar ulterior s-a razgandit, banuiesc in ideea ca a vazut petrecerea ca o oportunitate in plus sa socializeze cu colegii si in alt context decat cel formal, de la scoala.

De dus a dus-o tatal ei, a stat vreo patru ore acolo si din ce am inteles de la ea, chiar s-a distrat desi, si aici o citez pe ea: „fata de ce era acolo prima oara, acum e jalnic”. „Distractia” pentru mine a fost ca m-a sunat cand au plecat de acolo sa imi zica sa ii fac ceva de mancare, ca ea nu a pus gura pe ce a fost in meniu acolo si cand a ajuns acasa hainele, pielea si parul efectiv duhneau a prajeala si a ulei rancezit, de mi-a venit sa o bag cu totul in masina de spalat.

Stiti mirosul ala gretos dulceago-acrisor de ranced? Era si in ultimul fir de par de pe cap si in ultima celula din pielea ei. Va spun sincer ca nu am mai experimentat asa ceva. Am mai patit-o prin restaurante fara aerisire si evacuare a aerului, din care am iesit cu tot meniul impregnat in haine, insa asa putoare de prajeala ieftina nu am mai simtit pana acum. Si-a pus geaca in cuier, s-au imputit si celelalte geci care erau sub ea, asa ca toate gecile si-au petrecut noaptea pe balcon la aer. Hainele au ajuns direct in masina de spalat, iar ea, bodoganind si pufnind de draci ca cine a pus-o sa mearga acolo, s-a dus si s-a spalat iar pe cap, desi abia se spalase cu o seara in urma.

Mi se pare strigator la cer, jur. Nu neaparat legat de mirosul cu care ea a venit acasa (desi am mai simtit un iz fininclusiv a doua zi), ci de cat de daunatoare este mancarea care e facuta acolo si pe care cu nonsalanta parintii le-o ofera copiilor.

Ma opresc aici, ca iar imi aduc aminte si de curse de copii sponsorizate de lanturi de fast food sau de faptul ca suntem pe locul 1 in Europa la obezitate infantila.

Photo by freestocks.org from Pexels https://www.pexels.com/photo/food-wood-pattern-lunch-141787/