„Într-o situație de bullying, toți copiii sunt victime.”
Salvați Copiii a lansat ieri o nouă campanie de conștientizare asupra acestui fenomen, sub socantul titlu „Desființați recreațiile!”. Fiindcă da, am ajuns în situația în care chiar trebuie să folosim nu numai slogane îndrăznețe, ci mai mult, să șocam pentru a-i face pe oameni conștienți de cât de răspandit este bullying-ul în școlile și grădinițele (!) noastre.
Am scris despre bullying în nenumărate rânduri, l-am trăit pe pielea mea când eram copilă și mai apoi adolescentă și acum îl experimentez și din perspectiva de mama, fiindcă avem o situație cu unul din colegii copiilor noștri pe care atât noi, părinții, învățătoarea dar și școala (mai puțin părinții copilului) ne chinuim să o aducem pe linia de plutire și mă gândesc cu groază cum ar fi fost gestionat un astfel de caz într-o școală de stat, DACĂ ar fi fost semnalat. Dar nu. În proporție covârșitoare, în școlile de stat acest fenomen nu există în mod oficial, sunt „mici frecușuri între copii” pe care „lasă, că știu copiii să le gestioneze între ei” sau atunci când ajung la urechile profesorilor, vorbim deja de violente fizice, capete sparte, lovituri și gestionarea presupune o sancțiune și cu asta basta. Nu, nu sunt frecușuri mici, nu, copiii nu știu să le gestioneze și nu, a rezolva o situație de bullying nu poate fi redusă la pedepsirea vinovatului.
Anul trecut, când Rebecca era în clasa a cincea, m-a șocat efectiv în ce mediu nociv și violent învață și, teoretic, se dezvoltă. De la șicanele între colegi (mai violente sau mai nuanțate) și până la bullying-ul practicat în mod constant de către anumiți profesori (care nu îi scoteau din „nesimțiților, tampitilor, idioților, ingalatilor, indolentilor” sau care trosneau eternele crize de furie și pedepsele de genul „nu va mai predau nimic, învățați singuri”), toate făceau și încă fac parte din cotidianul unor copii de zece ani sau chiar mai mici.
Si asta se întâmplă de la cele mai fragede vârste, fiindcă inclusiv la gradinitia este extrem de întâlnit fenomenul bullying-ului, unde copiii la acea vârstă nu fac altceva decât să imite comportamentele pe care le văd acasă sau în alte medii sociale.
Campania Salvați Copiii are la bază un studiu realizat în 2016, care include o cercetare cantitativă și una calitativă. O să va reproduc mai jos câteva din rezultatele studiului.
Cercetarea a urmărit modul în care copiii și părinții percep bullying-ul, atitudinile şi comportamentele acestora în diferite contexte sociale (la şcoală, în grupul de prieteni, în mediul online), precum și măsurarea incidenţei cazurilor de bullying în aceste situații. Au fost vizate diferitele tipuri de comportamente asociate bullying-ului, printre care se numără excluderea din grup, umilirea, distrugerea lucrurilor personale sau violenţa fizică. S-a urmărit, de asemenea, determinarea profilului social al actorilor implicaţi în astfel de situații. Studiul, cu dimensiuni cantitative și calitative deopotrivă, a scos în evidență un nivel îngrijorător al prezenței diferitelor comportamente asociate bullying-ului în școli și arată nevoia unei schimbări de abordare a dinamicii relaționale în contextul școlii.
2 din 10 copii au recunoscut că au exclus în mod repetat colegi din grupul de egali, iar 3 din 10 au interzis altor copii să se joace cu anumiți elevi din clasă. Procentul celor care spun că au fost excluși din grupul de egali este și mai ridicat. Astfel, 23% dintre copii au menționat că s-a întâmplat să fie ameninţaţi cu excluderea din grup, 31% că au fost excluşi şi 39% că un alt copil a cerut cuiva să nu se joace sau să nu vorbească cu ei.
37% dintre copiii participanți la chestionar au mărturisit că s-au răspândit zvonuri umilitoare și denigratoare în spațiul școlii despre ei. 84% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii în care un copil ameninţă un altul, 80% a uneia în care un copil este umilit de alt copil, iar 78% au asistat la situații repetate în care un copil era îmbrâncit și lovit ușor de către alți copii.
Organizația Mondială a Sănătății coordonează de asemenea, la nivel european, culegerea regulată de date care să ofere informații cu privire la comportamentele de sănătate și protecție ale elevilor din 42 de țări europene, printre care și România. Ultima ediție a studiului internațional “Health Behaviour of School aged Children”/ “Comportamentele sănătoase ale copiilor de vârstă școlară”, nu doar că a arătat diferențe semnificative cu privire la ratele bullying-ului în școlile europene, ci a plasat România într-un loc fierbinte al hărții Europei privind bullying-ul, cu următoarele cifre:
- 1 din 10 elevi de 11 ani au fost agresați de cel puțin trei ori în luna anterioară participării la interviu, procentajul celor de 13 ani fiind de 16%. Frecvența acestor comportamente plasează România pe locul 13 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul.
- Cât despre perpetuarea unui comportament de bullying, cifrele arată după cum urmează: 17% din copiii de 11 ani au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%.Frecvența acestor comportamente plasează România pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul.
Cercetarea calitativă a pus, de asemenea, în evidență o serie de caracteristici nuanțate ale fenomenului de bullying în școală, cele mai importante fiind:
- Cea mai frecventă reacție a copiilor martori ai bullying-ului nu este să intervină, ci să se uite. Agresiunea este considerată un spectacol menit să distreze; atunci când intervin, copiii susțin în cea mai mare măsură agresorul.
- Copiii diferiți devin ținte predilecte ale comportamentelor de bullying. Fie că vorbim despre un aspect fizic diferit, comportamente/nevoi diferite de ale majorității (comportament timid, performanță academică, prezența unei dizabilități, a unui diagnostic psihiatric sau a cerințelor educaționale speciale), statutul de nou venit în grup, apartenența la un mediu socio-economic dezavantajat sau etnia, fiecare dintre aceste atribute crește riscurile ca un copil să devină victimă a bullying-ului.
- În ceea ce privește intervențiile care provin de la părinți, impactul acestora poate varia: există părinți care agravează relația dintre copii (de exemplu, atunci când părinții vin la școală să-și „apere” fiul/fiica cerând explicații sau „disciplinând” copilul cu care fiul lor/fiica este în conflict) dar și părinți care, prin implicare, contribuie la reducerea violenței. Din perspectiva copiilor, însă, părinții au mai degrabă un nivel scăzut de conștientizare cu privire la prezența/dimensiunile/ implicațiile bullying-ului în viața școlară a copiilor.
- Abuzul fizic asupra copilului, în familia de provenienţă, este asociat semnificativ cu comportamente de tip bullying. Abuzul în familie implică atât perpetuarea de către copil a comportamentelor abuzive, cât şi „obişnuinţa” cu statutul de victimă. Analizând relaţia dintre practicile parentale/diferitele forme de abuz în familia de provenienţă, s-a observat o dublă asociere a abuzului în familie, atât cu statutul de agresor, cât şi cu cel de victimă. Copiii care afirmă că au fost loviţi cu palma sau urecheaţi de părinţi spun, într-o măsură semnificativ mai ridicată, că au exclus din grup, au umilit sau agresat fizic un alt copil. În acelaşi timp, s-a remarcat o creştere semnificativă a situaţiilor în care un copil devine victimă a hărțuirii repetate între egali (excludere din grup, umilire sau violență fizică) dacă este victima unei forme de abuz în familia de proveniență. De asemenea, studiul a pus în evidență faptul că părinţii care afirmă că au bătut sau umilit/făcut de ruşine propriul copilul consideră într-o măsură semnificativ mai ridicată atât că acesta din urmă poate umili sau agresa un alt copil, cât şi că acesta poate fi victimă într-o situaţie de hărţuire între egali.
Ulterior acestui studiu a fost construită platforma „Desființați recreațiile„, platforma care, pentru prima dată oferă suport și informații pentru absolut toate părțile implicate în fenomenul bullying-ului, de la copii și până la părinți (în cele trei ipostaze: părinți ai unui copil victima, copil agresor sau copil martor) și ultima, dar nu cea din urmă, școala. Ce puteți găsi acolo? De la tipurile de bullying și până la efectele acestuia, de la elemente de legislație, până sfaturi de conduită și direcții de acțiune pentru părinți. Citind tot ce scrie acolo, nu numai că am simțit o senzație de rău fizic (e cumplit să vezi vorbindu-se despre copii care abuzează verbal alți copii, despre copii care rănesc și copii care suferă), dar și de neputință, fiindcă știu că asta e realitatea și este zilnic perpetuată și inflamată inclusiv de comportamentul nostru, al adulților.
Ce puteți face voi?
Luati la rând informațiile de pe această platforma și citiți-le în amănunt. Studiați inclusiv problema cyberbullying-ului (am o serie de articole scrise acum vreo doi ani jumate despre pericolele internetului).
Stati de vorba cu copiii voștri, zilnic dacă se poate, spargeți gheața ce înconjoară acel „Bine”. Uneori e ok să îi lăsați doar cu el, poate copilul nu este în dispoziția de a povesti, dar alteori (și aici voi va cunoașteți copiii cel mai bine), poate e cazul să insistați. Încercați să vedeți dacă sunt în vreuna din situațiile de mai sus (martor, agresor sau victimă) și ajutați-i să își găsească resurse astfel încât să facă față situațiilor în care sunt puși la școală. Eu, de exemplu, stau de vorbă cu Rebecca în mașină, cât durează drumul de la școală până acasă. Nu numai că mă destreseaza pe mine de la traficul înfiorător, dar e cea mai bună ocazie de a sta numai noi două de vorba, fără băieți, fără alt zgomot de fond. Daca copilul vostru nu v-a spus inca nimic, nu inseamna ca nu a fost vreodata intr-un context de bullying.
