Cu toata nebunia pregatirilor pentru serbare, repetitii, costume, recuzita si alte lucruri marunte de sezon cu care am o legatura de love and hate, am realizat ca noi suntem an de an in aceeasi paradigma cu serbarea asta de final de an. Si ca sunt momente in care ma simt ca in scena din Love Actually, in care, in scena nativitatii, apar o caracatita si niste homari uriasi si saraca Ema Thompson e epuizata.
Si iata ca se poate si altfel :)
Astept cu nerabdare ziua in care scena va fi ocupata doar de profesori si copiii vor fi beneficiarii spectacolului :) cum vi se pare?
Sursa foto: un caption din Love Actually.
Note to myself: trebuie neaparat sa revad filmul :P
Am ras de-am turbat la filmuletul ala :-D Si ai mei au facut ceva similar la serbarea de Craciun cand Robert era in clasa a doua, tot pe acelasi cantec. A ramas oficial in analele scolii drept cea mai funny interpretare a „Twelve Days of Christmas”, au fost parinti si copii carora li s-a facut efectiv rau de ras (pe mine m-a durut burta vreo trei zile). Profesorul lor fiind Mr. D, cantecul mergea asa „on the …th day of Christmas a student brought to me…” si urma o insiruire super haioasa de minuni care i s-au intamplat lui cu elevii de cand e profesor, terminandu-se apoteotic cu „and a present for Mr. D”, si acum imi vine sa crap de ras cand imi aduc aminte… Dar aici toate serbarile, indiferent de tema, sunt gandite de catre copii si pentru copii, e superb sa-i vezi cum isi pun creativitatea pe tapet fara nici o jena :-)
Yeeeeyy, acusi avem si noi prima serbare! Pe 13 Decembrie vom avea parte de prima serbare. Avem chiar si o poezioara de invatat. :)
Ceva sfaturi imi poti da? Ar trebui sa o invat ceva in mod deosebit pentru prima serbare?