Lectia de umilinta

De ieri dimineata ma uit pe CNN. Mental m-am tot identificat cu oamenii de acolo, care, peste noapte au pierdut aproape totul. Carora, intr-un minut, lumea li s-a prabusit si tot ce avusesera, tot ce adunasera in timpul unei vieti s-a evaporat la propriu. Si stau si ma uit la casa mea, la tot ce am adunat in ultimii ani, ca o furnicuta. Carti, obiecte de valoare, statuete, amintiri ale locurilor unde am fost, electronice, obiecte mai mari sau mai mici, purtatoare ale unor momente a caror prezenta vreau sa o simt mereu aproape, haine, pantofi, genti si ma intreb la ce bun. Pentru ca atunci cand vine momentul, nu mai ai nevoie decat de cei dragi si de lucruri simple care sa te ajute sa treci peste ce e mai greu. Poate sunt inca si sub infuenta Cartii lui Eli, film vazut vineri seara, si care m-a impresionat peste poate. Dar nu pot sa ma intreb cat as suferi daca as pierde toate posesiunile mele materiale in clipa fatidica a unui cutremur. Iar raspunsul e simplu: aproape deloc. Nu ar conta decat cei dragi mie. Restul se poate construi/reconstrui. Sau poate am invata sa traim mai simplu, fara atatea accesorii si sclipici in viata noastra. Si asa poate am aprecia mai mult miracolul vietii. si am invata sa fim mai...

More news

Pneumococul is back. El este de vina pentru mucii colorati si cleiosi ai copiilor mei. De unde l-o fi luat fii-mea habar nu am. Deci de data asta, cum se fac bine, primul lucru pe care il fac este sa ii vaccinez pe amandoi cu Prevenar. Ca nu se mai poate asa. Bine este cel putin acum am luat boala din fasa si i-am dat in cap. Si asteptam acum sa se retraga cu coada intre picioare. Si sa nu se mai intoarca. Ca mi-a ajuns. Si mie si lor! Mi-a venit confirmarea ca totusi nu fac degeaba Fotopoetica. Sunt considerata speranta certa in plina ascensiune de la nivelul zero, ceea ce sa fiu sincera mi-a dat aripi de aseara, si abia astept sa ies maine la fotografiat. Se pare ca toate chinurile mele au dat cat de cat rezultate. La MTR este targ de Martisor, de azi si pana duminica. Va sfatuiesc sa mergeti, daca vreti niste martisoare altfel decat cele pe care le vedem de 20 de ani incoace pe axa Romana – Universitate. Astea fiind zise, weekend placut, plin de soare si de caldura in suflet si in...

Nevoia te invata

David maraia la mine.Eu: „David, daca spui „mama” iti dau tzitzi.” La care David prompt raspunde: „Mama” No comment….

… (partea a doua)

In continuare muci. Cea mare produce niste cantitati pe care cred ca le-am produs eu in ultimii cinci ani. In fiecare zi. De o culoare cel putin dubioasa. Motiv pentru care ieri am facut exsudatul nazal. Tot ieri am vizitat medlife-ul, ca nu mai las nimic in voia sortii. Doua retete, medicamente in dublu exemplar. Evident cel mic a adunat totul in plamani. Si dai cu tuse si iar cu tuse. Azi noapte si-a petrecut intervale de cate o ora-o ora jumate cand la ta-su cand la ma-sa in brate. drept urmare fiecare am dormit pe apucate si pe sculate. De exemplu, la mine in brate a fost intre 2 si 3 si un sfert, 5 fara un sfert si 6 si 7 fara un sfert si 8 si-un sfert, cand, ce credeti, ne-am trezit. Suge de parca acum a descoperit care e treaba cu mancarea. La doua ore se mufeaza, iar puterea lui de suctie adaptata varstei mi-a produs in mod inevitabil cratere adanci. Adunate toate astea la noptile nedormite, am senzatia ca am un nou nascut in casa. Unul care se ridica in picioare, vorbeste si cantareste aproape 11 kile. Apropos de vorbit, oricat i-am repeta „mama”, refuza cu incapatanare sa repete la randul lui. In rest de dimineata pana seara auzim aproape numai „da-da-da-da-da”de parca ar aproba tot ce se intampla in jurul lui. Chiar si cand e suparat (ca de exemplu cand ii curat nasul sau ii dau orice fel de medicament pe gura) se uita la mine incruntat si cu o voce grava, joasa, de baietel adevarat imi „arunca” un dah-dah-dah. Si chiar are...