Praidul in imagini

Salina Merele apetisante din Praid Strandul (in fine, ce puteti vedea printre ochiurile gardului) Aventuri la firul ierbii Pastravaria de la Campu Cetatii Locul de joaca din salina. De nota zece plus! Si la final, ceva ce am vazut mai des decat sarea si precupetii: berzele. Cate una, cate doua, cate trei in cuib. Sau pe stalpi....

Praid. Salina

Drumul pana in salina este lung si anevoios. Trebuie sa meriti ca sa ajungi in salina. In primul rand, desi pe site-ul pensiunii se mentiona cu titlu de lauda ca este la „100 de metri de intrarea in salina”, realitatea la fata locului a aratat ca nu e chiar asa. Adica a trebuit sa inmultim cu vreo 9 suta de metri declarata virtual. Si acum, chiar daca nu mi-a fost deloc lene sa fac zilnic kilometrul ala prin soare cu copilul la purtator, le spun domnilor de la pensiune: „Rusinica! Faceti ce faceti si modificati pe site, ca unii nu sunt tineri si sprintari ca noi, si cand or vedea ca in loc de 100 de metri de fapt sunt 1000 nu o sa le pice bine”. Problema nu era ca era drumul mai lung. problema este ca Praidul nu are trotuar decat pe o parte a drumului. Si ca trotuarul ala in afara de faptul ca este ingust (incap doua persoane una langa alta, a treia ajunge inevitabil ori in sant ori pe drumul principal la prima intalnire cu cineva din sensul opus), trotuarul este imposibil de accidentat. Si trotuarul ala este aleea principala de pelerinaj pentru cateva sute bune de oameni in fiecare zi la orice ora din zi. Ajunsi in apropierea intrarii in mina, dam peste eternii ocupanti ai oricarui loc aglomerat: precupetii. Care precupeti sunt la fel peste tot, nu conteaza ca aici esti in secuime si eventual ai pretentii la o atitudine mai civilizata si mai occidentala. Si care precupeti pe langa zecile de sortimente de sare de baie, de mancare, lampi de sare...

Motivationale

In dupa amiaza asta, intr-o baie fierbinte-fierbinte (ca sa scot raceala din mine) mi-am adus aminte ca acum vreo doi ani am preluat o leapsa foarte simpatica si care s-a tot dus din blog in blog. E vorba despre aceasta: Up to date . Foarte faina, mi-a adus aminte de momentul in care am scris-o si m-am umplut toata de zambete, mai ales ca dupa ea a urmat aceasta postare: O tempora o mores, unde vorbeam de viata cu unul si cu doi copii si ma plangeam de o totala lipsa de timp. Si unde scriam ca nici nu vreau sa ma gandesc cum e cu trei. Ha, ha, ha, ca in momentul in care am ajuns la pasajul cu pricina chiar ma pufnit rasul. Din lista leapsa despre care vorbeam, nu am realizat decat vreo jumatate pana la deadline-ul pe care mi l-am setat la momentul respectiv. Imi aduc aminte ca prima bifa am pus-o in dreptul celor 56 de kilograme.  Insa incet incet am reusit sa le realizez aproape pe toate. Aia cu masina m-a durut rau de tot, ca de dus am dus-o la service, insa nici pana azi nu am vandut-o asa ca mi-am luat adio de la orice gand de a scoate vreun ban pe ea si am facut-o cadou. Ce nu am reusit insa a fost punctul cu tatuajul. Pe care mai bine ca nu mi l-am facut ca intre timp a aparut si Raducu, si ar fi trebuit acum sa il adaug si pe el in peisajul pielii mele. Dar acum va fi on top of my list. Pentru ca, v-ati prins,...