Zile negre

Dupa o noapte in care am adormit cu greu si odata adormita am fost trezita de nenumarate ori cu tanguieli dupa „tete”, azi dimineata, Radu s-a chinuit mai mult ca oricand sa ma trezeasca sa duc copilul mare la scoala. Mi-am ridicat oasele obosite si intepenite cu dificultate, si am bajbait prin casa, in incercarea de a-mi gasi ochelarii si de a capata oaresce perspectiva asupra zilei de azi. Lucrurile s-au complicat 20 de minute mai tarziu cand am dat de frigul de afara, care in loc sa ma trezeasca, mai rau m-a adormit. E deja trecut de jumatatea zilei, simt ca ma lasa si ultimele puteri, nu am inspiratie deloc, o tona de lucruri de facut, o groaza de proiecte care ma asteapta sa mai fac cate ceva, iar eu sunt cu un vid total in cap. Am avut o sclipire, dupa momentul Lactag, care mi-a pus un zambet larg pe fata, insa nu a fost decat o furtuna intr-un pahar cu apa. Incep sa cred, la fel cum imi zicea ieri o buna prietena, ca de aceasta data m-am supraestimat. Ma duc sa il iau pe David de la gradi, sa ma vad cu Sabina, si cam atat....