Razboiul de acasa

Mi se intampla din ce in ce mai des in ultima perioada sa imi retraiesc momente din propria copilarie privindu-mi copiii crescand. Si este un exercitiu perfect, nu numai pentru ca am ajuns sa imi reamintesc lucruri pe care le uitasem, insa reusesc sa fiu din nou in mintea copilului care am fost eu, si asa sa privesc toate lucrurile care li se intampla, toate experientele pe care le traiesc prin prisma lor. Cum s-ar spune, sa ma cobor la mintea lor, insa de fapt traseul il vad ca fiind cumva invers, sa ma ridic la mintea lor. Si imi este de un enorm ajutor, pentru ca pot sa le raspund pe intelesul lor, pot sa reactionez conform cu asteptarile lor si mai ales pot sa am mult mai multa rabdare in momentele in care un alt adult s-ar pierde cu firea. Da, se urla la greu la noi acasa, da, sunt momente in care avem atatea spirite inflamate incat poate o persoana din exterior s-ar panica si eventual si-ar face si cruce, insa sunt doar momente :). Si mereu au o cauza clara in spate, tot ceea ce trebuie este sa avem rabdarea de a vedea care este ea. Si cam mereu sunt diferite. Poate un moment de oboseala, poate hiperagitatie, poate stresul noii grupe de gradinita, poate o nemultumire, poate un sentiment de frustrare, poate foamea, sau lipsa ei. Sunt toti trei intr-un palier de varsta in care cantitatea de informatii acumulate este enorma, in care personalitatea este puternica si fluctuanta iar nevoile proprii sunt in prim plan. Radu mic este intr-o perioada in care este la...